Statul Major de la Kiev dezminte informaţiile privind posibilitatea organizării unui nou val de mobilizare în armată

Şeful adjunct al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, Volodimir Talalai, a declarat, marţi, că Ucraina nu planifică organizarea unui nou val de mobilizare în armată. Potrivit oficialului ucrainean, „informaţiile privind un nou val de mobilizare, al şaptelea, nu au nicio legătură cu realitatea”. „Rândurile celor demobilizaţi le vom completa cu cei care vin să facă serviciul militar pe bază de contract. Acum, avem lunar aproximativ 6.000 de contractanţi, iar, până la sfârșitul anului, ne așteptăm să avem încă 15.000-18.000. Acest lucru ne va asigura nevoile necesare” – a dat asigurări Volodimir Talalai, după ce, anterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Kiev, Vilien Podgorni, a declarat că numărul insuficient de militari în cadrul Forţelor Armate ale Ucrainei poate fi suplimentat prin organizarea unui nou val de mobilizare în armată. Cu toate acestea, Podgorni a subliniat că persoanele recrutate nu vor mai fi trimise în zona de conflict din Donbas. Reprezentantul Ministerului Apărări de la Kiev a făcut aceste declaraţi după ce preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat, luni, un decret privind demobilizarea militarilor chemați sub arme în 2015, în cadrul celui de-al şaselea val de mobilizare, în contextul conflictului din estul separatist al țării. Potrivit preşedintelui, pe front rămân doar militarii angajaţi pe bază de contract.

www.korrespondent.net – 27 septembrie