Peste 100 de persoane rănite în urma unui grav accident feroviar produs în Hoboken, în SUA

Potrivit ultimelor informaţii ale canalului NBC, trei persone si-au pierdut viaţa şi peste o sută au fost rănite joi dimineaţă în oraşul Hoboken din statul american New Jersey, după ce un tren de navetişti a intrat în plin în gară şi în clădirea gării. Un radio local relatează că trenul a intrat „prin barierele de verificare a biletelor şi a ajuns în zona de recepţie a peronului”. Oraşul Hoboken se află la câţiva km distanţă de oraşul New York şi mulţi călători folosesc această cursă pentru a ajunge în Manhattan. Martorii oculari relatează pentru BBC că trenul părea că a ieşit complet de pe şine şi nu a mai putut fi oprit. „Nu mă aflam în tren, dar am ajuns la gară chiar când s-a întâmplat. Din acoperiş curgea apă şi am văzut cum persoane şocate escaladau geamurile vagoanelor încercând să iasă afară. Alte persoane zăceau într-o baltă de sânge pe peron, iar multora le curgea sânge din rănile de la cap. Foarte mulţi răniţi”, relatează un american. Serviciul feroviar din Hoboken a fost suspendat imediat după producerea accidentului, informează corespondenţii BBC.

NBC; BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 septembrie