PNL va decide soluţia potrivită pentru viitorul partidului – spune preşedintele filialei Bucureşti, Cristian Buşoi

PNL va decide, în zilele următoare, soluţia potrivită pentru viitorul partidului, după demisia lui Vasile Blaga – a anunţat, astăzi, preşedintele filialei Bucureşti, Cristian Buşoi. El a mai spus că, în situaţia de faţă,  PNL are două variante: să aleagă un preşedinte unic sau reprezentanţii fostului PDL să desemneze un alt co-preşedinte. Oricare ar fi soluţia, spune Cristian Buşoi, aceasta trebuie validată, în şedinţa Biroului Politic Naţional, care va avea loc la începutul săptămânii viitoare.

Cristian Buşoi: Cred că fiecare soluţie are avantaje şi dezavantaje. Ne consultăm şi orice decizie am lua, mergem împreună. Şi dacă vom merge cu doi copreşedinţi, şi dacă vom merge cu un preşedinte, în acest fel, dând un mesaj mult mai clar de unitate, mai ales că şi la nivelul filialelor avem un singur preşedinte, cel mai important lucru este să avem mesajele potrivite şi oamenii potriviţi pe liste, să îi convingem pe români că suntem soluţia pentru această toamnă.

Realizator: Evenimentele de pe scena politică înainte de alegeri – este tema emisiunii „Probleme la zi”, care începe după radiojurnal, de la ora 13 şi 20 de minute.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie