Trei copii internaţi la spitalul „Marie Curie” din Capitală, cu diagnosticul de Sindrom Hemolitic Uremic

Trei copii se află internaţi la spitalul ‘Marie Curie’ din capitală, cu diagnosticul de Sindrom Hemolitic Uremic. După cum a declarat pentru Radio România Actualităţi, doctorul Mihaela Bălgrădean, şeful secţiei de nefrologie, copiii au vârsta de aproximativ un an. Doi dintre ei sunt din Craiova, iar cel de-al 3-lea din Bucureşti. Pacientul venit din Craiova în urmă cu două zile este în stare gravă. Doi dintre copii sunt supuşi tratamentului de dializă, ne-a transmis reporterul Marilena Frâncu. Zeci de cazuri de copii infectaţi cu Sindromul Hemolitic Uremic au fost aduse de la începutul anului la Spitalul Marie Curie din capitală. Autorităţile şi medicii fac apel la respectarea regulilor de igienă şi de preparare a hranei. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 septembrie, ora 12:00)