1916. Note de război (XVII)

de Silvia Iliescu
de Silvia Iliescu

Criza frontului dobrogean duce la modificarea planului român de operaṭii • 28 septembrie: la Consiliul de Război cu regele Ferdinand şi generalii Dumitru Iliescu, Ioan Culcer, Alexandru Averescu şi Constantin Presan, generalul Averescu cere adoptarea tacticii ofensive pe frontul sudic dobrogean şi defensive pe frontul nordic transilvănean • se constituie Grupul armatelor de sud condus de generalul Averescu şi se trece la ofensivă pe linia Dunării • se formează linia de apărare Dunăre-Rasova-Arabagi-Cocargea-Cobadin-Topraisar-Tuzla-Marea Neagră • 29 septembrie-4 octombrie sunt lupte grele cu trupele germano-bulgare pe această linie  • armatele române, ruse şi Divizia de voluntari sârbi şi croaṭi au victorii la Cocargea, Cobadin, Amzacea.

 

 

Dumitru Done Tăutu (n. 1896), era în 1916 elev-plutonier-major în Regimentul 5 de călăraşi. La 1 octombrie avea să devină sublocotenent, după ce făcuse şcoala de mitraliere unde îl avusese instructor pe căpitanul Grigore Ignat. Pentru faptele sale, avea să primească după război ordinul Coroana României în grad de cavaler.

„România decretează mobilizarea generală contra puterilor centrale la data de 14/27 august 1916. La acea dată mă găseam la Călăraşi unde era garnizoana de pace a Regimentului 5 Călăraşi. Fusesem repartizat acestui regiment de Şcoala de ofiţeri de cavalerie, după terminarea şcoalei la data de 1 august 1916 cu gradul de elev-plutonier, cu încă alţi doi elevi: Trifon Nicolae şi Popescu Ilarie. Regimentul 5 Călăraşi comandat de colonelul Florescu Ioan şi Regimentul 6 Călăraşi formau Brigada 3 Călăraşi comandată de colonelul Toplicescu Ioan.

Ordinea de bătaie a Regimentului 5 Călăraşi la data mobilizării era următoarea: comandantul de regiment – colonelul [Ioan] Florescu; ajutorul comandantului – locotenent-colonel [Aristidi] Bălăceanu; comandantului Divizionului 1 – maior de rezervă [Ioan C.] Manu; comandantul Divizionului 2 – maior Rădescu, viitor prim-ministru; adjutantul regimentului – căpitan de rezervă Constantinescu; comandantul Escadronului I – căpitan [Petre] Georgescu şi comandantul Escadronului II – căpitan Ferderbert; comandantul Escadronului III – căpitan [Dumitru] Niculescu; comandantul Escadronului IV – căpitan [Constantin] Bolintineanu; puşcă-mitralieră – sublocotenentul Făgărăşanu; partea sedentară a regimentului – căpitan [de rezervă Alexandru] Teodorescu; escadron I căpitan Marinescu C[onstantin]; escadronul II – căpitan Codreanu Gheorghe.

Obuzier de 150 mm - Fototeca Muzeului Militar Naṭional
Obuzier de 150 mm – Fototeca Muzeului Militar Naṭional

Am fost repartizat căpitanului Marinescu, în calitate de comandant de pluton. Împreună cu ceilalţi comandanţi de plutoane am început instrucţia. Am rămas surprins când comandantul escadronului mi-a ordonat „să fac tuburi„. Nu ştiam ce însemna aceasta, căci la şcoală nu făcusem aşa ceva. Plutonierul major al escadronului mi-a explicat că trebuie să iau o căruţă cu cinci lăzi de cartuşe, să o duc la Borcea şi să trag în apă cartuşele din toate cele cinci lăzi. Era o crimă, deoarece aceste cartuşe fuseseră destinate tragerii de instrucţie ale oamenilor. Tuburile trebuiau însă înapoiate.

Imediat după decretarea mobilizării, escadroanele au început pregătirile pentru plecarea pe front. Urmăream cu atenţie acest program care conţinea echiparea oamenilor cu îmbrăcăminte şi încălţăminte bună, dotarea cu armament şi muniţia necesară şi curăţirea lor, potcovitul cailor şi ascuţitul săbiilor, punerea la punct a harnaşamentelor şi a atelajelor căruţelor, inspecţia căruţelor etc. Cel mai mult m-a impresionat ascuţitul săbiilor care se făcea la nişte roţi enorme de tocilar. Se punea mare preţ pe şarja-călare care în realitate nu a dat rezultate atunci când a fost întrebuinţată, deoarece inamicul era dotat cu mitraliere şi puşti-mitraliere.

Brigada 3 Călăraşi făcea parte din Armata II de sub comanda generalului Averescu. Cu începere de la data de 17 [30] august, Regimentul 5 Călăraşi începe deplasarea în cinci trenuri pe zona de concentrare Buzău. Cei trei elevi rămânem la reşedinţa regimentului pentru instruirea recruţilor contingent ’916. Şi pentru misiuni de recunoaştere şi patrulare a malului Borcei, la dispoziţia Comandamentului apărării Dunării contra unor încercări de infiltrare a inamicului de la sudul Dunării. La Călăraşi instrucţia recruţilor n-am putut-o face decât o lună şi jumătate, deoarece a urmat dezastrul de la Turtucaia, ocuparea Bucureştiului de trupele germane şi bulgare şi retragerea întregii armate române în Moldova.

refugiati-din-dobr
Refugiati din Dobr – Fototeca Muzeului Militar Naṭional

Imediat după decretarea mobilizării a început o mare animozitate între bulgari şi români. Toţi bulgarii civili care nu apucaseră să treacă Dunărea după decretarea mobilizării au fost internaţi în lagăre. La Regimentul 5 Călăraşi s-a făcut un lagăr în manejul de călărie. Am rămas uluit de ce s-a întâmplat atunci! Deţinuţii din manej au fost aşezaţi cu faţa în jos, cu ordinul să nu facă nici o mişcare. Dacă vreunul din aceşti deţinuţi ar fi mişcat, era împuşcat pe loc şi transportat la groapa comună care se afla în faţa manejului. M-am întrebat şi mă întreb şi acum, după atâţia ani, cine a fost şeful care a dat acest ordin de exterminare a unor oameni nevinovaţi şi dacă vreodată a primit sancţiunea ce o merita!

Printre deţinuţi era şi un bulgar ce fusese decorat de statul român cu ordinul Coroana României pentru merite aduse statului român. Purta această decoraţie pe piept. Faţă de această atrocitate nu trebuie să ne mai mirăm că după dezastrul nostru de la Turtucaia femeile bulgare aruncau cu apă clocotită în soldaţii români care se retrăgeau! Tot timpul instruirii recruţilor se punea mare atenţie pe spiritul naţional şi de întregire a neamului. Toate marşurile făcute la terenurile de exerciţiu începeau şi se încheiau cu cântecul Ardealul, Ardealul ne cheamă…

La sfârşitul lunii septembrie recruţii Regimentului 5 Călăraşi au fost deplasaţi pe jos în comuna Griviţa, judeţul Tutova. La partea sedentară, la Călăraşi, magaziile de echipament de tot soiul, în majoritate nou, au rămas la discreţia cuceritorilor. Nimeni n-ar fi crezut că în aşa de scurt timp românii să se retragă şi teritoriul să fie cucerit de inamic, căci la 1 octombrie am început instruirea recruţilor în comuna Griviţa, judeţul Tutova.

Pe data de 1 octombrie, când ne aflam în această comună, cei trei elevi plutonieri repartizaţi Regimentului 5 au fost avansaţi la gradul de sublocotenent. De bucurie, ne-am întâlnit şi am cumpărat un butoi de 300 litri vin alb foarte bun, cu suma de lei 210, adică 70 de bani litrul. Am dus butoiul în şcoală şi l-am aşezat pe catedră. Butoiul, având canea, se putea lua în sticlă sau pahar. Ne învârteam în jurul butoiului şi umpleam paharele. Când n-am mai putut bea am chemat la băutură plutonierii, apoi sergenţii, caporalii şi în sfârşit toţi soldaţii. Cu ajutorul acestora am putut da de fundul butoiului. Cei trei sărbătoriţi eram purtaţi pe sus de oameni care ne urau sănătate şi victorie. Sublocotenentul Ilarie Popescu protesta cu vorbărie multă şi ceartă. Sublocotenentul Trifon plângea, iar eu m-am dus liniştit la culcare. O parte din soldaţi s-au îmbătat dar nu au făcut scandal, aşa că sărbătorirea avansării noastre la gradul de  sublocotenent s-a terminat cu bine. Neavând grade să ne punem pe umeri, am tăiat tablă din cutii de conserve şi le-am aranjat la vestoane. Nimeni nu mai era ca noi şi fiecare se vedea un mic Napoleon pus pe făcut fapte de arme şi contribuind la înfăptuirea marelui ideal: Unirea cea Mare.”

[Arhiva de istorie orală, interviu de Octavian Silivestru, 1995; consultant ştiinṭific prof. dr. Corneliu Andonie, muzeograf la Muzeul Militar Național]