Opera FANtastica cu Luminiţa Arvunescu şi soprana Leontina Văduva, la Muzeul Naţional Cotroceni – 3 octombrie 2016

afis-opera-fantastica-a4Muzeul Naţional Cotroceni în parteneriat cu Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură, organizeaeză miercuri, 5 octombrie a.c., începând cu orele 19.00, o nouă ediție a seratelor muzicale  OPERA FANtastica, inițiate și moderate de binecunoscuta realizatoare Radio România Muzical –  Luminița Arvunescu. După succesul primei ediții, care a avut-o ca invitată pe celebra soprană Nelly MIRICIOIU (stabilită în Marea Britanie) – OPERA FANtastica va avea invitată o altă celebră soprană Leontina Văduva.

Aceasă nouă ediţie OPERA FANtastica se alătură seriei evenimentelor dedicate sopranei Leontina Văduva cu ocazia celebrării a 30 de ani de carieră internațională. Pe lângă dialogul  pe care  Luminița Arvunescu îl va dezvolta cu invitata sa  pe teme de repertoriu și oportunități de carieră, serata din 5 octombrie 2016 va conține și o serie de momente  muzicale susținute de câțiva dintre discipolii Leontinei Văduva în arta cântului: sopranele Alexandra DOBOȘ-RODRIGUEZ și Ramona PĂUN, tenorul George Ionuț VÎRBAN şi mezzo-soprana Florentina SOARE, cărora li se vor alătura pianista Diana IONESCU – director artistic al Vibrate Festival – și violonista Clara CERNAT – profesor de vioară la Conservatorul din Toulouse și director artistic al festivalului Rencontres Musicale de Nailloux. Cu această ocazie, vor fi expuse și câteva dintre costumele purtate de Leontina Văduva pe scena Teatrului  Capitole din Toulouse, costume ce vor fi însoțite de poveștile doamnei Michelle AMOUROUX, Directoarea Atelierelor Capitole

Anul 2016 marchează trei decenii de când o tânără soprană din România cucerea laurii „Concursului Internaţional de Canto” de la Toulouse şi îşi deschidea, astfel, porţile Europei şi ale întregii lumi muzicale. Treizeci de ani mai târziu, numele Leontina VĂDUVA reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale solisticii internaţionale, cu prezenţe pe scenele de la Royal Opera House Covent Garden din Londra, Opera din Paris, Scala din Milano, Metropolitan Opera din New York, Opera din Viena, Théâtre du Capitole din Toulouse, Gran Teatre del Liceu din Barcelona, Opera Comică din Paris, Opera Națională din Bordeaux, New National Theatre din Tokyo, Opera din San Francisco, Teatro Municipal din Santiago de Chile, Teatro Colon din Buenos Aires.

Parteneri media: Onlinegallery.ro, Agenţia Naţională de Presă „Agerpres“, TVR Internaţional HYPTV, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio Bucureşti FM, Radio România Internaţional, Vacanţe la ţară, Diplomat Club, ArtOut.ro, Fundaţia Culturală „Magazin Istoric“, Redescoperaistoria.ro, Historia, Traveller Magazin, QMagazin.

Persoană de contact

Ştefania Dinu – Manager interimar

tel: 021.317.31.06

e-mail:stefania.dinu@muzeulcotroceni.ro