Previziunile săptămânii 3 – 9 octombrie 2016

Luni, 3 octombrie

* Timişoara: Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 9:55 – participare la ceremonia oficială de deschidere a anului universitar 2016-2017, urmată de o dezbatere cu membrii comunităţii academice din Timişoara cu tema „Timișoara educată – dialog la început de an universitar”, la care participă şi ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, Mircea Dumitru – la Universitatea de Vest, Aula Magna „Ioan Curea”. Dezbaterea este organizată de rectorii celor patru universităţi de stat din Timişoara: Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie şi Universitatea de Ştiinţe Agronimice şi Medicină Veterinară
  • ora 13:00 – întâlnire cu operatorii culturali şi autoritățile locale pe tema „Timişoara – Capitală Culturală Europeană 2021” – la Muzeul de Artă
  • ora 17:10 – vizitarea Centrului de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul cancerului (OncoGen) – la Spitalul Clinic de Urgenţă „Pius Brânzeu”

* O delegaţie a Grupului de prietenie Algeria – România din Adunarea Populară Naţională Algeriană, condusă de Medjdoubi Benabdallah, efectuează o vizită în România (3 – 6 oct.)

* Bruxelles: Deputatul László Borbély, preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Camerei Deputaţilor şi vicepreşedinte al Comitetului Director al Uniunii Interparlamentare, participă la Reuniunea Comitetului Director al Grupului Geopolitic 12 Plus

* Washington: Deputatul László Borbély participă la reuniunea Anuală a Reţelei Parlamentare a Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional (3 – 6 oct.)

* ora 14:00 – şedinţa Biroului Permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare

* ora 16:00 – şedinţa în plen

* Şedinţe în Comisiile parlamentare:

  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”
  • ora 16:30 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala „Mihai Viteazul”

* Camera Deputaţilor organizează cea de-a XVIII-a Sesiune Plenară a European Interparliamentary Space Conference (EISC), în contextul în care Parlamentul României deține în acest an, prin Subcomisia pentru spațiu din cadrul Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, Președinția Conferinței Interparlamentare Europene privind Spațiul, care reprezintă un forum de dezbateri pe tema politicii spaţiale europene şi de analiză a principalelor probleme ale sectorului spaţial european – ora 9:30, la Palatul Parlamentului (3 – 4 oct.)

* Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va întocmi un raport pe cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului Adrian Gurzău, urmând ca plenul să se pronunţe marţi, 4 octombrie. La şedinţa comisiei, care va începe la ora 16:00, a fost invitat şi Adrian Gurzău pentru a-şi expune punctul de vedere

* Programul premierului Dacian Cioloș:

►Cluj-Napoca:

  • ora 9:00 – participă la deschiderea anului universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”

► Bucureşti:

  • ora 19:00 – participă, alături de ambasadorul Germaniei în România, Werner Hans Lauk, la recepția organizată de Ambasada Republicii Federale Germania, cu prilejul Zilei Unităţii Germane – la Teatrul Naţional, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 2. Cu această ocazie, de la ora 18:00, are loc concertul ansamblului „Violoncellissimo“, sub conducerea lui Marin Cazacu

* Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, aflată într-o vizită oficială în România în perioada 29 septembrie – 3 octombrie, va participa, alături de vicepremierul Vasile Dîncu, la conferința „Orașul meu în Europa noastră – Provocări curente pentru dezvoltarea urbană durabilă și rolul fondurilor UE”, organizată de Comisia Europeană în cadrul UrbanFest 2016 (1 – 4 oct.) şi centrată pe Agenda urbană a Uniunii Europene și rolul fondurilor UE în dezvoltarea durabilă. Din program:

  • ora 9:00 – participare la deschiderea oficială a conferinţei – la Hotel Hilton, sala Diplomat
  • ora 10:45 – conferință de presă comună a comisarului european, Corina Crețu și a viceprim-ministrului Vasile Dîncu – la Hotel Hilton

* Are loc conferința anuală internaţională CyberSec 2016, organizată de Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, eveniment la care participă ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, Delia Popescu – ora 8:45, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel (3 – 4 oct.)

* Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Dragoş Pîslaru, participă la ceremonia de deschidere a anului universitar, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti – ora 12:00

* Întrevedere a ministrului afacerilor externe, Lazăr Comănescu, cu ambasadorii statelor membre UE acreditaţi la Bucureşti – ora 13:00, la sediul MAE

* Editura Universul Juridic și Facultatea de Drept a Universității din București organizează evenimentul de lansare a volumelor „Noul Cod de procedură civilă, comentat și adnotat”, Vol. I – art. 1-526, Ediția a II-a, Vol. II – art. 527-1.134, coordonatori Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae – ora 13:00, în sala Constantin Stoicescu din cadrul Facultății de Drept a Universității din București. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul, printre alţii, ministrul justiţiei, Raluca Prună, prof. univ. dr. Flavius A. Baias, decan al Facultății de Drept din cadrul Universității din București, prof. univ. dr. Nicolae Turcu – președinte Secția de Drept Privat, Consiliul Legislativ, prof. univ. dr. Bogdan Ciucă, președinte Comisia juridică, de disciplină și imunități, Camera Deputaților, jud. Cristina Tarcea, președinte Înalta Curte de Casație și Justiție, dr. Gheorghe Florea, președinte Uniunea Națională a Barourilor din România, Marius Morari, președinte Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești din România, prof. univ. dr., av. Ioan Chelaru, președinte al Uniunii Juriștilor din România; președinte al Academiei de Științe Juridice. Moderatorii lansării sunt prof. univ. dr. Flavius A. Baias și prof. univ. dr. Marian Nicolae

* Cea de-a VI-a conferinţă anuală internaţională „Noile provocări globale de securitate cibernetică”, organizată de CERT-RO, alături de Ambasada Statelor Unite ale Americii la București, care va reuni experţi de securitate cibernetică interni și internaționali, reprezentanţi din mediul privat, asociativ și academic, precum şi persoane cu rol decizional din instituțiile publice naționale și internaționale cu atribuții în gestionarea incidentelor de securitate cibernetică – ora 9:00, la Hotel J.W. Marriott (3 – 4 oct.)

* Deschiderea anului universitar în instituţiile militare de învăţământ superior. Din program:

► Bucureşti

  • ora 8:00 – Institutul Medico-Militar
  • ora 9:00 – Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
  • ora 10:30 – Academia Tehnică Militară

► Constanţa:

  • ora 9:00 – Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

► Braşov:

  • ora 10:00 – Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”

► Sibiu:

  • ora 16:00 – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”

* Declaraţii susţinute de preşedintele Partidului Alianţa Noastră România, Marian Munteanu – ora 11:00, la Fântâna din Piaţa Universităţii

* Colegiul Naţional al PMP – ora 15:00, la Palatul Parlamentului, sala Grupului parlamentar, etaj 1M

* Iaşi: Cu prilejul Hramului Sf. Cuv. Parascheva 2016, Arhiepiscopia Iașilor organizează o conferință de presă – ora 10:00, în Sala Sinaxar din cadrul Muzeului Mitropolitan, situat în curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

* Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, participă la Conferinţa internaţională „Smart – Connected – Future City” – ora 13:00, la Hotel Radisson, sala Atlas. Evenimentul se va deschide la ora 10:00

* Cluj-Napoca: Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Prefectura Cluj organizează reuniunea regională „Sprijin pentru autorităţile contractante în aplicarea noii legislaţii în domeniul achiziţiilor publice” – ora 11:00, la Casa de Cultură a Studenţilor

* Hunedoara: Conferinţă de presă la Primăria municipiului – ora 11:00

* La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, are loc ultimul termen în dosarul Microsoft, în care au fost condamnaţi în primă instanţă oamenii de afaceri Nicolae Dumitru şi Dorin Cocoş, fostul ministru Gabriel Sandu şi fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan

* Curtea de Apel Bucureşti judecă un nou termen în procesul dezafilierii clubului Universitatea Craiova, în care au fost condamnaţi fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu şi fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir

* Jud. Brăila: Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare – filiala Tichileşti organizează, de la ora 9:00, un miting de protest în faţa Penitenciarului

* Conferinţa cu tema „Impactul Directivei Europene 17”, organizată de Banca Comercială Română – ora 11:30, la Hotel Intercontinental, Sala Hora, etaj 21

* Banca Naţională a României publică datele privind rezervele internaţionale în luna septembrie 2016

* Festivitatea de deschidere a noului an universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în prezenţa rectorului UMF „Carol Davila”, acad. I. Sinescu, preşedintele Senatului UMF „Carol Davila”, prof.dr. Mircea Beuran, prorectorii şi decanii facultăţilor prestigioasei instituţii de învăţământ, precum şi invitatul special al acestui eveniment, prof.dr. Leonida Gherasim, membru de onoare al Secţiei de ştiinţe Medicale a Academiei Române şi fost rector al UMF „Carol Davila” – ora 9:00, în Amfiteatrul „George Emil Palade” din cadrul Facultăţii de Medicină. Evenimentul va avea o însemnătate deosebită atât prin faptul că va include şi deschiderea oficială a „Zilelor Universităţii”, a Salonului Naţional de Carte Universitară – ediţia a X-a şi a „Zilelor Studenţilor Medicinişti”, cât şi prin acordarea titulaturii „George Emil Palade” promoţiei 2016

* Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016 – 2017 la Universitatea Politehnica Bucureşti – ora 10:00, în Amfiteatrul „Radu Voinea”

* Începerea noului an universitar la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – ora 11:00, în amfiteatrul R-3, corpul central al Universității din Bd. Elisabeta, intrarea Chimie, prin curtea interioară

* Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport (UNEFS) îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa campionului olimpic şi mondial, Ivan Patzaichin – ora 12:00, la Sala de Marmură UNEFS

* Conferință de presă care anunță lansarea primei competiții naționale de robotică din România, BRD FIRST Tech Challenge Romania powered by Vodafone – ora 12:00, la First Tech Challenge Hub din cadrul Universității Politehnice București

* Cluj – Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai organizează ceremonia de deschidere a noului an universitar 2016-2017 – ora 9:00, în Aula Magna din clădirea centrală a UBB, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, etaj 2

* Piteşti: Festivitatea de deschidere a anului universitar 2016-2017 la Universitatea din Pitești – ora 11:30, în Str. Târgul din Vale nr. 1

* Piteşti: Ziua Centrelor Europe Direct – Ziua Mondială a Educației prilejuieşte un seminar având ca obiectiv prezentarea beneficiilor pe care Programul Erasmus + îl are în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor – ora 14:00, la Biblioteca Judeţeană Argeş, Sala Tinerilor. Invitați: Orania Popescu, Adrian Arsene, Roxana Bărbulescu, beneficiari ai programului. Participă elevi de la instituțiile de învățământ din județ

* Ultima zi a ediției 2016 a Festivalului Științelor (28 sep. – 3 oct.). Din program:

  • ora 14:00 – dezbatere științifică asupra integrării măsurilor vizând biodiversitatea în arhitectura peisajului, prezentată de Philippe Clergeau – la sala Elvira Popescu
  • ora 18:00 – Emil-Sever Georgescu susţine conferința „Omul seismic” – în atrium-ul Institutului Francez din București

* Seminarul pentru jurnalişti “Jurnalismul în era social media”, susţinut de expertul american în mijloace media digitale, John G. Mastrini, eveniment organizat cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti – ora 9:00, la American Corner, Biblioteca Naţională a României, Bd. Unirii nr. 22, corpul E, etajul 1, sala E 01-03

* Spectacolul de teatru radiofonic „Zâna cu ochii mari şi Zâna prafului” – două povestiri de George Sand, va putea fi ascultat, în avanpremieră, în prezenţa actorilor din distribuţie, a oamenilor de teatru, jurnaliştilor şi a publicului iubitor al fenomenului – ora 11:00, la Clubul Ramada Majestic

* Cunoscutul chef, om de media și blogger culinar, Adi Hădean, îşi lansează volumul “#24centimetri”, o autobiografie-manifest pentru bucate bune și oameni dintr-o bucată, recent apărută la Curtea Veche Publishing – ora 19:30, la Cărturești Carusel, Str. Lipscani nr. 55

* Baia Mare: Sub genericul „Profesie şi profesionalism”, are loc Colocviul profesional anual al bibliotecarilor din bibliotecile publice maramureşene cu tema „Bibliotecile publice – prezent şi perspective” – ora 10:00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

* Iaşi: Conferinţă de presă pe tema Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr, ediţia a IX-a (6-12 oct.) – ora 11:00, în foaierul Teatrului Luceafărul, Str. Ureche Grigore nr. 5

* Piteşti: Expoziția de cărți, dicționare, reviste, albume, enciclopedii, discuri, CD-uri, DVD-uri și partituri din colecțiile Bibliotecii Județene Argeș, prilejuită de Ziua Mondială a Muzicii – 1 octombrie – în Holul Bibliotecii Județene Argeș (3 – 15 oct.)

* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Centrul de Proiecte Culturale „AZART”, Chișinău și Asociaţia Reciproca din Cluj organizează prima ediţie a Focus Atelier la Chişinău, cu sprijinul Centrului Naţional de Educaţie prin Artă și a Primăriei Municipiului Chişinău (3 – 9 oct.). Din program:

  • ora 14:00 – atelier „Teatru Forum & Teatru Invizibil” cu Lorand Maxim (România) și George Wielgus (Marea Britanie) – la Centrul Național de Educație Prin Artă, Str. Serghei Lazo nr. 23 (3 – 7 oct.)

* Londra: Soprana Laura Nicorescu va concerta în cadrul „Seriei româneşti” de la St. Martin-in-the-Fields

* Varşovia: Expoziţia de fotografie în aer liber „Arbori bătrâni”, semnată Florin Ghenade, va fi prezentată cu sprijinul Institutul Cultural Român din capitala Poloniei, începând de astăzi, timp de două luni

* Prima ediţie a evenimentului de snooker European Masters, la care urmează să participe nume celebre ale acestui sport precum Ronnie O’Sullivan, Mark Selby, Stuart Bingham, Judd Trump, John Higgins şi Neil Robertson – la Circul Globus (3 – 9 oct.). Partidele se vor desfăşura în cursul săptămânii 3-7 octombrie, de la ora 10:00, meciul zilei fiind programat la ora 19:00

* Conferinţă de presă organizată cu ocazia celei de-a IX-a ediţii a Maratonului Bucureşti Raiffensen Bank – ora 11:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, sala Enescu

* Reprezentativa de fotbal a României se reuneşte la Centrul Naţional de la Mogoşoaia pentru a pregăti următoarele două partide din preliminariile Campionatului Mondial, cu Armenia, la Erevan (8 octombrie) şi cu Kazahstan, la Astana (11 octombrie). Din program:

  • ora 17:00 – antrenament deschis integral presei
  • ora 19:00 – sesiunea de interviuri exclusive cu jucătorii echipei naţionale

* Se dispută ultimul meci din cadrul etapei a 11-a a Ligii I de fotbal:

  • Concordia Chiajna – Pandurii – ora 20:30

* Arad: Se dispută un meci din prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin: Univ. Goldiş ICIM Arad – CS Phoenix Galaţi – ora 19:00, la Sala Victoria

* * * * *

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European şi reuniuni ale Comisiilor PE (3 – 6 oct.)

– Bratislava: Reuniune informală a miniştrilor europeni ai sănătăţii

– Strasbourg: Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Battaini-Dragoni, participă la deschiderea manifestării „Ziua Reformelor Ucrainei la Consiliul Europei”

– Belgrad: Vizita preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt, în Serbia. Oficialul european are programate întrevederi cu preşedintele sârb, Tomislav Nikolić, cu premierul Aleksandar Vučić şi cu ministrul sârb de externe, Ivica Dačić (3 – 4 oct.)

– Tallinn: Parlamentul Estoniei urmează să voteze un nou preşedinte al ţării

– Montréal: Vicepreşedintele Confederaţiei elveţiene, ministrul mediului şi transporturilor, Doris Leuthard, va participa la Consiliul relaţiilor internaţionale de la Montréal (CORIM)

– Geneva: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, participă la ceremonia de deschidere a Comitetului Executiv al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU (UNHCR), care are loc în perioada 3 – 7 octombrie

– Schengen, Luxemburg: Summit al ţărilor din cadrul Benelux (Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg), pentru evocarea summitului european de la Bratislava şi pentru o mai bună cooperare între cele trei ţări

– Moscova: Întrevedere a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cu omologul său cambodgian, Prak Sokhonn

– Paris: Reuniune la nivel înalt pe tema Libiei, în prezenţa ministrului francez de externe, Jean-Marc Ayrault

– Lampedusa, Italia: Zi naţională de comemorare a victimelor migraţiei, cu ocazia marcării a 3 trei ani de la naufragiul în urma căruia au murit 300 de oameni

– Varşovia: Grevă a femeilor împotriva proiectului de lege anti-avort

– Ramallah, Teritoriile Palestiniene: Înalta Curte palestiniană urmează să decidă asupra organizării de alegeri municipale comune în Cisiordania ocupată şi Fâşia Gaza

– New York: Este prevăzută o nouă rundă de negocieri SUA – Uniunea Europeană asupra Tratatului comercial transatlantic (3 – 7 oct.)

– Gammarth, Tunisia: Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) organizează un forum dedicat stimulării activităţii economice şi îmbunătăţirii guvernanţei în ţările Orientului Mijlociu şi Africii de Nord (3 – 4 oct.)

– Londra: Publicarea ”Indicelui Ibrahim al Guvernanţei în Africa”, bazat pe 93 de indicatori printre care securitate, drepturile omului, dezvoltare economică durabilă sau dezvoltare umană

– Bogotá, Columbia: Rezultatul referendumului asupra acordului de pace semnat cu gherila FARC

– Johannesburg: Convenţie asupra comerţului internaţional al speciilor de floră şi faună aflate pe cale de dispariţie (CITES) (3 – 5 oct.)

– Stockholm: Anunţarea câştigătorului din acest an al Premiului Nobel pentru Medicină

– Bayeux,  Franța: Ediția a 23-a a decernării Premiului Bayeux-Calvados pentru corespondenții de război (3 – 9 oct.)

– Londra: Prezentarea pentru presă a primei expoziţii de pictură „excentrică” semnată Henri Barande (4 – 31 oct.) – la Saatchi Gallery

 

Marţi, 4 octombrie

* Senatorul Ben-Oni Ardelean, secretar al Biroului permanent al Senatului şi secretar al Comisiei pentru politică externă, are o întrevedere cu delegaţia parlamentară algeriană condusă de deputatul Medjdoubi Benabdallah, preşedintele Grupului parlamentar de prietenie cu România a Adunării Populare Naţionale din Republica Algeriană Democratică şi Populară – ora 15:15, la Salonul Dimitrie Cantemir

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 12:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – camera 5001, etaj 5
  • ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – sala 4044, etaj 4
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 5001

* ora 8:30 – şedinţa în plen

* la înch. şed. de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 14:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 14:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazul
  • ora 14:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala comisiei
  • ora 14:30 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 14:30 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 15:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115
  • ora 15:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala 6115

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 9:00 – întâlnire cu vice-premierii Vasile Dîncu şi Costin Borc
  • întâlniri de lucru cu miniștri

* Reunirea Biroului Politic Naţional al PNL, în cadrul căruia ar urma să fie supusă votului membrilor nominalizarea lui Gheorghe Falcă pentru funcţia de coordonator al campaniei electorale – ora 12:00, la sala grupului PNL din Camera Deputaților (etaj 2)

* Are loc vernisajul expoziţiei „Minoritatea Germană din România – Trecut şi prezent în Europa unită”, în prezenţa ambasadorului Germaniei în România, Werner Hans Lauk şi a Preşedintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, Paul-Jürgen Porr – ora 18:30, la Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Suţu, Bd. Ion C. Brătianu nr. 2. Expoziţia va fi deschisă de marţi până duminică, între orele 10:00-18:00, în perioada 4 – 23 octombrie

* Curtea Constituţională a României va lua din nou în dezbatere sesizarea mai multor deputaţi privind dispoziţiile legii pentru interpretarea articolului referitor la dezincriminarea conflictului de interese în cazul parlamentarilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013

* Are loc evenimentul „Exportul de mărfuri. Noi provocări din perspectiva vamală şi a TVA”, organizat de compania BusinessMark – ora 9:00, la Hotel Radisson Blu

* Cea de-a II-a ediţie a conferinţei „Targetare şi campanii eficiente”, organizată de R2Advertising.ro – ora 9:40, la Premier Palace, Bd. Ghencea nr. 134

* Asociaţia Română a Băncilor organizează conferinţa de presă susţinută de membrii Consiliului Director al ARB şi Preşedintele Executiv, cu tema „Percepţiile şi aşteptările finanţatorilor: Barometrul Bancar ARB & EY” – ora 10:30, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, salon A

* PwC România organizează conferința de presă prilejuită de prezentarea unui studiu privind sectorul forestier din România – ora 10:00, la sediul PwC România din Bucureşti, Clădirea Lakeview, Str. Barbu Văcărescu nr. 301-311, etaj 8, sala Pin

* Are loc lansarea campaniei „Votez pentru Sănătate”, organizată de Coaliția cu același nume – ora 10:00, sala Nicolae Bălcescu, Palatul Parlamentului, Str. Izvor, nr. 2-4 (intrare A3S2). Conferința va fi urmată de o dezbatere cu tema „Sănătatea începe cu votul tău”, desfășurată cu participarea Consiliului de Experți și a Coaliției Votez pentru Sănătate, alături de reprezentanți ai autorităților și instituțiilor din sistemul de sănătate, organizații şi asociații reprezentantive pentru pacienți, comunitatea medicală, industria farmaceutică şi societatea civilă

* Facultatea de Psihologie și Științele Educației organizează prelegerea „Developmentally distinct systems for processing gaze and theory of mind”, susținută de dr. Martin Doherty (Universiy of East Anglia) – ora 17:00, la sediul Facultăţii de Psihologie și Știinţele Educaţiei, Şos. Panduri nr. 90

* Are loc evenimentul organizat cu prilejul aniversarii a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Biotehnologii – ora 9:30, la USAMV Bucureşti, în Aula Magna „Petre S. Aurelian”, Bd. Mărăşti nr. 59

* Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiționale „Doina Oltului” din Slatina, condus de Ion Crețeanu, va susține un spectacol la Institutul Cultural Român – ora 18:30, Aleea Alexandru nr. 38

* Conferință „Round Table București” (20 sep. – 8 nov.), moderată de muzicologul Valentina Sandu – Dediu, avându-l ca invitat pe dirijorul Gabriel Bebeșelea – ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică (Str. Știrbei Vodă nr. 33)

* Cluj-Napoca: Cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (FICT), eveniment organizat de Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, FestLit, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai” (4 – 9 oct.). Din program:

  • ora 12:00 – Marşul Lecturii – în faţa Universităţii „Babeş-Bolyai”, Str. Mihail Kogălniceanu nr. 1
  • ora 13:00 – Deschiderea oficială a FICT – în Piaţa Unirii
  • ora 13:30 – Vernisajul expoziţiei „Mircia Dumitrescu: Nichita, azi” – în spaţiul de evenimente special amenajat din Piaţa Unirii
  • ora 18:00 – Lansare-recital „Antologia tinerilor poeţi maghiari din România”
  • ora 20:00 – Concert-spectacol dedicat cărţii: Didi’s Son al trupei Dirty Granny Tales (Grecia)

* Piteşti: Are loc un concert în cadrul Turneului Internaţional „Duelul Viorilor” (4 – 15 oct.), un proiect Radio România, cu cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, şi pianistul Horia Mihail – ora 19:00, la Centrul multifuncţional din municipiu. Organizator: Centrul Cultural Media Radio România, coproducători: Radio România Cultural şi TVR 2. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional

* Hamburg: Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher, va rula la Hamburg Filmfest în competiția oficială

* Istanbul: Premiera piesei ”Privind prin piele”, la Teatrul Ikincikat, cu sprijinul ICR Istanbul, în cadrul primului proiect româno-turc de teatru, „Istanbul – Bucharest by play”

* Salzburg: Turneu de promovare a volumului de eseuri „Wir sind alle im Exil” (editura Hanser, 2015) de Norman Manea, organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în perioada 28 septembrie – 6 octombrie. Din program:

  • Seară literară cu scriitorul Norman Manea ce include proiecţia documentarului România: patru patrii de Alexandru Solomon – ora 19:00, Literaturhaus Salzburg. Lectura fragmentelor în limba germană este realizată de Frank Arnold, iar moderatorul evenimentului este Ernest Wichner.

* Ungaria: Institutul Cultural Român Budapesta organizează cea de-a II-a ediție a programului „Mari compozitori pe scena lumii: George Enescu – Bartók Béla”, avându-i ca invitați pe Remus Azoiței (vioară) și Eduard Stan (pian) – ora 18:00, în Sala Festivă a Palatului Regal din Gödöllő

* * * * *

– Bruxelles: Conferinţă de presă pe tema situaţiei din Afghanistan (4 – 5 oct.)

– Strasbourg: Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland se va întâlni cu: Pavlo Petrenko, ministrul justiției ucrainian, cu Zoran Pažin, ministrul justiției muntenegrean, cu Michael O’Flaherty, director al Agenției Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA)

– Copenhaga: Al treilea seminar regional al proiectului comun al UE / CoE privind combaterea manipulării competițiilor sportive, „Keep Crime Out Of Sport” (4 – 5 oct.)

– Minsk: Se desfăşoară conferința „Reaching concerted site conservation at pan-European level: progress, challenges and future of the Emerald Network” (4 – 5 oct.)

– Chișinău: Vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin, în Republica Moldova (4 – 5 oct.)

– Stockholm: Anunţarea câştigătorului din acest an al Premiului Nobel pentru Fizică

– Madrid: Deschiderea procesului în afacerea Gürtel, o reţea de corupţie care implică reprezentanţi ai Partidului popular (de dreapta), aflat la putere

 

Miercuri, 5 octombrie

* ora 10:30 – lucrări în plen

* ora 13:00 – lucrări în Comisiile permanente

* ora 13:00 – lucrări în Comisiile permanente

  • ora 9:00 – Comisia pentru mediu
  • ora 13:00 – Comisia pentru egalitatea de şanse
  • ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

* ora 8:30 – activitate în Comisiile Parlamentare

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

* În perioada 5-9 octombrie se va desfășura cea de-a treia ediție Ciclaton, primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România care susține și promovează educația, organizat de Fundația ADEPT Transilvania

* RePatriot, proiect de repatriere prin antreprenoriat, organizează un eveniment de elită dedicat fructificării oportunităţilor de afaceri din România: Repatriot Business Summit – Împreună pentru România (5 – 6 oct.)

* Poiana Brașov: Cel de-al XXIV-lea Congres al Societăţii Române de Pneumologie – la Hotel Alpin (5 – 8 oct.)

* Deschiderea stagiunii 2016 – 2017 a Orchestrei de Cameră Radio, cu un concert al solistului Omarmassa (bandoneon), sub bagheta dirijorului Gian Luigi Zampieri – ora 19:00, la Sala Radio

* În Salonul Cerchez al Muzeului Național Cotroceni va avea loc o nouă ediție a seratelor muzicale  OPERA FANtastica, inițiate și moderate de Luminița Arvunescu, având-o ca invitată pe apreciata soprană Leontina Văduva – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Cluj-Napoca:Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania (4 – 9 oct.), la care sunt invitaţi Etienne Verhasselt (Belgia), Josef Straka (Cehia), Mite Stefoski (Macedonia) şi Adam Puslojic (Serbia) – Piaţa Unirii. Din program:

  • ora 12:00 – întâlnire cu Etienne Verhasselt (Belgia). Lansare de carte în premieră: „Paşii pierduţi. Nuvele scurte, foarte scurte şi ceva mai lungi” de Etienne Verhasselt. Traducere de Rodica Baconsky (Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, colecţia ‘belgica.ro’, septembrie 2016). Volum publicat cu sprijinul Centrului european de traducere literară. Eveniment susţinut de Delegaţia Wallonie/ Bruxelles şi de Centrul de Studii literare belgiene din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
  • ora 17:00 – întâlnire cu Josef Straka (Cehia) şi Mite Stefoski (Macedonia).Un dialog despre poezie, literatură şi promovarea scriitorilor în Europa de Est moderat de Dinu Flămând. Eveniment realizat în colaborare cu Asociatia Macedonenilor din România
  • ora 19:00 – întâlnire cu Adam Puslojic (Serbia).Lansarea volumului „Inscripţii abrupte” de Adam Puslojic (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016). Prezintă: Sorina Stâncă, George Vulturescu şi Constantin Cubleşan. Eveniment realizat în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj

* * * * *

– Berlin: Regele Suediei Carl Gustaf al XVI-lea și Regina Silvia vor efectua o vizită de stat în Germania (Berlin, Hamburg, Leipzig și Wittenberg), însoțiţi de ministrul afacerilor externe suedez, Margot Wallström (5 – 8 oct.)

– Stockholm: Anunţarea câştigătorului din acest an al Premiului Nobel pentru Chimie

– Fameck, Franţa: Marocul va fi ţara invitată de onoare la cea de-a 27-a ediţie a Festivalului de film arab (5 – 16 oct.)

– Londra: Cea de-a 60-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film (5 – 16 oct.)

– Vatican: Deschiderea unei conferințe privind relația dintre credință și sport (5 – 7 oct.)

 

Joi, 6 octombrie

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

* ora 10:00 – activitate în Comisiile Parlamentare

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4

* Tribunalul Bucureşti a amânat pentru astăzi judecarea contestaţiei lui Gregorian Bivolaru, liderul spiritual al MISA, faţă de executarea pedepsei definitive de şase ani de închisoare, pentru trafic de persoane şi acte sexuale cu minori

* Forumul Naţional al Securităţii Cibernetice CyberSec 2016, organizat de Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice – la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

* Conferinţa Medic.ro Bucureşti cu tema “Provocări diagnostice şi terapeutice în practica medicală”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) – ora 13:00, la Hotel Caro (6-7 oct.)

* Târgu-Mureş: Academia de Ştiinţe Tehnice din România organizează a XI-a ediţie a conferinţei “Zilele Academiei de Ştiinţe Tehnice din România”, cu tema “Oraşul inteligent” (6 – 7 oct.)

* Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și ARPAS prezintă cea de a treia ediție a Platformei Internaționale de Teatru București, cu tema „Celălalt/Migrație” ce va avea loc în perioada 6-9 octombrie și care face cunoscute publicului companii din Germania, Marea Britanie, Statele Unite și România – ora 19:00, la ARCUB Gabroveni, Sala Mare

* Spectacol-tribut AC/DC, pus în scenă de The R.O.C.K. – ora 21:30, la Hard Rock Cafe, în parcul Herăstrău – Şoseaua Kiseleff, nr. 32

* Iași: Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), organizat de Teatrul „Luceafărul”, va avea loc între 6 – 12 octombrie și va fi prefațat de un showcase al instituției organizatoare. Teatrul ieșean va prezenta spectacolul „Pisica verde”, de Elise Wilk, care utilizează, în premieră absolută în țara noastră, sistemul silent disco

* Slatina: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Cultural Olt, în colaborare cu Consiliul Judeţean Olt, Primăria Municipiului Slatina, Consiliul Local al Municipiului Slatina, Şcoala Populară de Arte şi Meserii Slatina, Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, Muzeul Judeţean Olt, Centrul  Cultural „Eugen Ionescu” Slatina şi Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului”, organizează cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului – Concurs de Umor „Oltenii &… Restu’ Lumii” (6 – 9 oct.)

* Chişinău: „Festivalul Internaţional de Film Transilvania, iniţiat la Cluj-Napoca în 2002, se extinde, pentru prima dată, în Republica Moldova, între 6 şi 9 octombrie, la Cinema Odeon

* Linz, Germania: Seară literară cu scriitorul Norman Manea în cadrul festivalului literar „Österreich liest.Treffpunkt Bibliothek“, cu prilejul unui turneu de promovare a volumului de eseuri „Wir sind alle im Exil” (editura Hanser, 2015), organizat de Institutul Cultural Român de la Viena în perioada 28 septembrie – 6 octombrie – ora 19:00, la Stadtbibliothek Linz (Kärntnerstraße 26)

* * * * *

– Madrid: Forumul privind crearea unei pieţe interne a gazelor naturale (6-7 oct.)

– Stockholm: Anunţarea câştigătorului din acest an al Premiului Nobel pentru Literatură

– Chanhassen, Minnesota, SUA: Paisley Park, studioul de înregistrări al cântăreţului american Prince (1958 – 2016), va deveni muzeu, urmând a fi deschis publicului larg

 

Vineri, 7 octombrie

* BusinessMark organizează o conferinţă cu tema „Fondurile Europene şi Ajutoarele de Stat 2014-2020” – la Hotel Radisson Blu. Participă Ilie Dan Barna, secretar de Stat, Ministerul Fondurilor Europene; Claudiu Vrinceanu, secretar de Stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

  • Conferinţa „Romanian Agribusiness Conference” – la Hotel Radisson Blu.Participă Viorica Dăncilă, europarlamentar, vicepreşedinte, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală

* Conferinţa Naţională „Executarea silită şi darea în plată” (ediţia a XVII-a), organizată de „Revista Română de Executare Silită” şi Editura Universul Juridic – la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, Aula Magna (7-8 oct.)

* Stagiunea simfonică 2016 – 2017 a Orchestrei Naţionale Radio se deschide cu un concert aniversar Leontina Văduva şi invitaţii săi, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea – ora 19:00, la Sala Radio

* În deschiderea de gală a stagiunii Filarmonicii „George Enescu”, au loc concertele-eveniment cu actul I din opera „Parsifal”, de Richard Wagner – la Ateneul Român. Alături de Orchestra şi de Corul Filarmonicii, dirijat de Iosif Ion Prunner, îşi dau concursul Corul de copii Radio, dirijat de Voicu Popescu, şi elevi de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” (7 – 8 oct.)

  • Cu ocazia concertelor va fi lansată Societatea Richard Wagner Society Romania – o platformă de dialog cultural și forum de informare și întâlnire a iubitorilor muzicii lui Wagner, o invitație pentru cei pasionați de muzica lui Wagner din țară și din străinătate de a participa la evenimentele din București.Președinte de onoare al Societății Wagner România este Werner Hans Lauk, ambasador al Republicii Federale Germania. Parteneri media ai proiectului: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Concert al trupei Proconsul, intitulat „Bun şi simplu” – ora 19:00, la Sala Palatului

* Teatrul Naţional Slovac din Bratislava (SND) va susține o unică reprezentație cu piesa „Nevasta păstorului” de Ivan Stodola, o punere în scenă netradiţională a unui titlu clasic al dramaturgiei slovace, în regia lui Roman Polák ,  cu actori de seamă ai scenei teatrale slovace, de la ora 19:00 , la Sala Pictura a TNB şi va fi titrat în limba română (traducerea Mircea Dan Duţă)

* Polonia:Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher va fi proiectat la Warsaw International Film Festival (7-16 octombrie)

* * * * *

– Bruxelles: Grevă generală la iniţiativa Federaţiei generale a Muncii din Belgia (FGTB)

– Oslo: Anunţarea câştigătorului din acest an al Premiului Nobel pentru Pace

– Los Angeles: Legendele rock Bob Dylan, Paul McCartney, Neil Young, Roger Waters şi Rolling Stones susţin un concert desfăşurat sub titlul „Desert Trip” (7 – 9 oct.)

 

Sâmbătă, 8 octombrie

* Muzeul Național al Țăranului Român organizează o nouă ediţie a Târgului Galeriei de Artă Țărănească – „Primenire” (8 – 9 oct.)

* Musicalul „Frozen”, inspirat din basmul „Crăiasa Zăpezilor”, de Hans Christian Andersen, va fi prezentat pentru prima dată la Bucureşti – ora 17:30, la Sala Palatului

* Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Théâtre du Capitole din Toulouse organizează, în perioada 8 – 19 octombrie, expoziția de costume „Leontina Văduva on Stage”. Inaugurarea expoziţiei va avea loc astăzi, de la ora 17:30, Galeria creart, Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7. Participă: Leontina Văduva, soprană, Claudia Popa, director creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, Mihai Stan, președinte Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Michele Amouroux, director Ateliere Capitole din Toulouse. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Coreea de Sud: Cel de-al patrulea lungmetraj regizat de Radu Jude, „Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după opera literară a lui Max Blecher va fi proiectat în secțiunea ”World Cinema”, în cadrul Busan International Film Festival (8, 11 și 14 octombrie)

* Bucharest Running Club organizează cea de-a IX-a ediţie a Maratonului Bucureşti Raiffeisen Bank la care sunt aşteptaţi peste 14.000 de alergători din 60 de ţări – în Piața Constituției (8 – 9 oct.)

* * * * *

– Oslo: Are loc o nouă serie de convorbiri de pace între guvernul filipinez şi rebelii comunişti în vederea încheierii conflictului care durează de peste jumătate de secol (8 – 12 oct.)

– Georgia: Alegeri parlamentare

– Lausanne, Elveția: Summitul olimpic privind reformarea sistemului anti-doping

 

Duminică, 9 octombrie

* Ansamblul Alexandrov, Marele Cor al Armatei Roşii, va susține pentru prima dată un concert extraordinar în România – ora 20:00, la Sala Palatului

* * * * *

– Lituania: Primul tur al alegerilor parlamentare

– Saint Louis, Missouri, SUA: Are loc cea de-a doua dezbatere prezidenţială între candidaţii la Casa Albă, Hillary Clinton (Partidul Democrat) şi Donald Trump (Partidul Republican) – la Universitatea Washington

– Istanbul: Congresul Mondial al Energiei (9 – 13 oct.)

 

* * * * *