Plenul Camerei Deputaţilor se va pronunţa asupra cererii DNA referitoare la deputatul Adrian Gurzău

Plenul Camerei Deputaţilor se pronunţă, astăzi, prin vot, asupra cererii DNA, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Adrian Gurzău. El este cercetat în dosarul Carpatica Asig pentru trafic de influenţă. Ieri, majoritatea membrilor Comisiei Juridice s-au exprimat în favoarea solicitării procurorilor DNA. După audireri, Adrian Gurzău a declarat că, în momentul de faţă, există un dosar pe rolul instanţei şi că votul colegilor săi nu poate împiedica actul de justiţie. Deputatul îşi poate exprima punctul de vedere asupra acuzaţiilor aduse de DNA şi în plen.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 octombrie)