6 octombrie este Zi de doliu naţional în Ungaria

În Ungaria, 6 octombrie este zi de doliu naţional. Cu acest prilej vor fi aprinse lumânări şi vor fi depuse coroane de flori pretutindeni în ţară şi va avea loc o conferinţă în Parlamentul Ungariei, în memoria celor 13 generali martiri executaţi la Arad, după înfrângerea revoluţiei şi luptei pentru libertate din 1848-’49, precum şi în memoria fostului prim-ministru revoluţionar al Ungariei, Lajos Batthyány. Cu priljeul zilei de doliu naţional, Ambasada SUA de la Budapesta şi Casa Fotografilor Maghiari Mai Manó vor organiza o expoziţie din fotografiile realizate de Agenţia Associated Press, sub genericul „… şi totuşi sunt aici”. Expoziţia va fi deschisă la ora 17:00 de ambasadorul american la Budapesta, Colleen Bell. Amintirea martirilor de la Arad va fi evocată şi dincolo de graniţele Ungariei. Astfel, la Arad, la ora 11:00, va fi oficiată o slujbă în biserica romano-catolică din centrul oraşului, la ora 12:30 va începe festivitatea de depunere de coroane de flori la statuia Libertăţii, la ora 16:00, la obeliscul celor 13 generali vor avea loc depuneri de coroane de flori, iar la ora 18:00 va avea loc un spectacol festiv la Teatrul Naţional din Arad. În Voivodinia, cei 13 generali mariri vor fi comemoraţi la mormântul generalului Ernő Kiss din localitatea Elemir. Un discurs va fi rostit de ambasadorul Ungariei la Belgrad, Attila Pintér, şi de preşedintele Consiliului Naţional Maghiari din Voivodina, Jenő Hajnal. De menţionat că, în 2011, data de 6 octombrie a fost declarată de guvernul ungar zi de doliu naţional.

www.hirado.hu – 76 octombrie