Calendarul evenimentelor, 6 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la evenimentul “Diaspora Business Summit – Împreună pentru România” – ora 10:00, la Palatul Cotroceni. La reuniune vor participa oameni de afaceri şi antreprenori români din străinătate şi din România, în vederea dezvoltării oportunităţilor de afaceri şi investiţii din ţara noastră

 

– Parlament

* Bratislava: Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, participă la Conferinţa Preşedinţilor Parlamentelor din ţările Uniunii Europene (6 – 7 oct.). Cu acest prilej, oficialul european are o întâlnire cu premierul slovac, Robert Fico

  • România este reprezentată de preşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache

 

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

* Comisia pentru Afaceri Europene a Senatului României împreună cu Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri organizează o dezbatere care are ca obiectiv analizarea “Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP) – o abordare europeană” – ora 10:00, Sala „Constantin Stere“, nivel P1. La această masă rotundă vor participa Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Signe Ratso – director, DG Comerţ, Comisia Europeană, Francois Riegert – ministru – consilier, Reprezentanţa Permanentă FR – Bruxelles, Sebastian Gromig – şeful Secţiei Comerciale a Ambasadei Germaniei, președinți și membri ai comisiilor parlamentare

– Camera Deputaţilor

* Activităţi în Comisiile parlamentare:

  • ora 10:00 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 10:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – sala Corp B2 Parter
  • ora 10:00 – Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor
  • ora 10:00 – Comisia pentru regulament – în sala de şedinţă a comisiei, camera 5071, etaj 5

 

– Guvern

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 10:00 – participare la deschiderea celei de-a V-a ediţii a Bucharest Forum (5 – 7 oct.), eveniment organizat de Institutul Aspen România şi German Marshall Fund of the US – la Hotel Marriott, sala „Constanţa”
  • Întâlniri de lucru miniștri
  • ora 17:30 – participare la Summitul Repatriot – la BNR

 

– Ministere

* Primirea de către ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, a ambasadorului agreat al Republicii Bulgaria, Todor Ivanov Churov, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare – ora 11:00, la sediul MAE

– Apărare, Interne, Servicii Speciale

* Forumul Naţional al Securităţii Cibernetice CyberSec 2016, organizat de Asociaţia Naţională pentru Securitatea Sistemelor Informatice, în cadrul Lunii Europene a Securității Cibernetice – ora 9:00, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

* Arad: Manifestări dedicate comemorării celor 13 generali. Din program:

  • ora 11:00 – slujbă comemorativă în amintirea celor 13 generali martiri – la Biserica romano-catolică din centrul Aradului
  • ora 12:30 – festivitate de depunere de coroane – în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare
  • ora 16:00 – comemorare şi depunere de coroane – la Obeliscul din Subcetate
  • ora 18:00 – spectacol festiv – la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”

* Sfântu Gheorghe: Ceremonie de comemorare a celor 13 generali maghiari executaţi la Arad în timpul Revoluţiei paşoptiste – ora 16:00

 

– Partide

* Deputatul PNL, Daniel Zamfir, în colaborare cu profesorul universitar Gheorghe Piperea, organizează dezbaterea publică cu tema „Legea dării în plată la 5 luni de la intrarea în vigoare” – ora 11:00, la sala de ședințe a Grupului PNL, etaj 1M

* Şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD Vâlcea – ora 18:00 – la Sala Sindicatelor

* Arad: Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen susţine o conferinţă de presă – ora 9:30, la sediul UDMR Arad

– Diplomaţie

* Ambasada SUA şi compania americană DJO Global organizează conferinţa „Disfagia – Un tratament modern şi inovator”  – ora 13:30, la Ambasada SUA, Bd. Dr. Liviu Librescu nr. 4-6

 

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Statuete, Cărţi şi Obiecte Liturgice Catholic Expo – la Expo Transilvania (6 – 8 oct.)

* Târgu-Mureș: Lansarea cărții „Veșmintele liturgice creștine în epoca Bisericii vechi (sec. I-VI p.Chr)”, autor Narcis-Mihai Martiniuc – ora 17:00, la Centrul de Dezbateri Socio-Politice și Culturale „Emil Aurel Dandea”, Piața Trandafirilor nr. 5. Volumul va fi prezentat de către conf. univ. dr. Corina Teodor și pr. conf. univ. dr. Ioan Mitrofan. Moderator: Dimitrie Poptămaș

 

– Minorităţi

* Jud. Suceava: Manifestări organizate de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic cu prilejul comemorării a 75 de ani de la începutul deportării evreilor bucovineni în Transnistria, la Rădăuţi, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Suceava (6 – 7 oct.). Vor fi dezvelite plăci comemorative și vor avea loc ceremonii religioase mozaice

 

– Administraţie

* Conferința de deschidere a Proiectului ROFSIP2016OS5A08P01 – „Mecanisme eficiente pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în administraţia publică”, manageriat de Direcția Generală Anticorupție și finanţat de Comisia Europeană în cadrul Programului Naţional Fondul  pentru Securitate Internă  – componenta  pentru Cooperare Poliţienească – ora 10:00, la Hotel Athenee Palace Hilton, sala Diplomat

– Juridic

* Conferinţa „Independența Justiției și relațiile acesteia cu Parlamentul și Guvernul – factor decisiv în funcționarea statului de drept”, organizată de Camera Deputaților, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Fundația Română de Democrație prin Drept – la Palatul Parlamentului, Sala Mihai Viteazu, intrarea C1

* Conferinţa „Making your case effectively: tips for a successful arbitration”, organizată de ICC Young Arbitrators Forum (ICC YAF), Herbert Smith Freehills şi Suciu Popa – la Hotel Athenee Palace Hilton

– Organizaţii

* Este anunţat un miting de protest intitulat „Stop vânătorii speciilor protejate! Elimină trofeul!”, împotriva vînătorii de animale sălbatice – ora 18:00, în faţa Guvernului României, urmat de un marş către Ministerul Mediului

 

– Sindicate, Patronate

* Pichet al sindicatului Exploatare Preparare Uraniu, afiliat la Federaţia Mine Energie din cadrul CNS Cartel ALFA, între orele 8:30 – 13:30, în faţa Guvernului (6 – 7 oct.)

 

– Economic

* Ediţia a VI-a a evenimentului „Banking 2.0”, dedicat inovaţiei în banking şi care vizează eliminarea hârtiilor în business şi în relaţie cu statul – ora 9:00, la Hotel Marshal Garden

* Prima ediţie a conferinţei internaţionale Innoteque privind ecosistemul de inovare din România şi modul în care acesta poate fi valorificat – ora 9:00, la Hotel Sheraton (5 – 6 oct.)

– Social

* Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 6 organizează “Ziua Porţilor Deschise” la Complexul de Servicii Sociale “Floare Roşie” – ora 10:00, Str. Floare Roşie nr. 7A, cartier Militari

* Seminarul „Arta Influențării” – ora 9:00, la WeLoveDigitalUnirii.ro, Str. Radu Vodă nr. 17

 

– Medicină, Sănătate

* Conferinţa Medic.ro Bucureşti cu tema “Provocări diagnostice şi terapeutice în practica medicală”, organizată în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Educaţie Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF) – ora 13:00, la Hotel Caro (6 – 7 oct.)

– Învăţământ, Cercetare

* Conferinţa internaţională „Școlile viitorului – Educația de la instituție la experiență” – ora 18:30, la Sala Dalles

* Asociaţia Studenţilor în Drept organizează „Dineul Facultăţii de Drept”, eveniment dedicat primirii proaspeţilor studenţi – ora 21:00, la Terra Events Hall, Str. Lacul Tei nr. 1bis

– Media

* Proiectul-concurs „Radio Fiction Desk – 2016”, realizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media – Teatrul Naţional Radiofonic, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, continuă cu un nou workshop – ora 13:00, la Liceul Teoretic Dante Alighieri. La această întâlnire vor participa elevii-actori coordonaţi de profesoara Alina Cocu, echipa de realizatori a proiectului şi, în calitate de invitaţi, actorii Adrian Titieni şi Alexandru Bindea, acesta din urmă fost elev al liceului. „Radio Fiction Desk – 2016” este

* Buzău: Zilele Pamfil Șeicaru, ediţia a XIII-a (6 – 7 oct.). Din program: