Dosare pe rol după tragedia din Colectiv

La aproape un an de la devastatorul incendiu din clubul bucureştean Colectiv soldat cu 64 de morţi şi peste 100 de răniţi, poate începe judecarea primului proces în această cauză. Alte două dosare de corupţie deschise după tragedia din Colectiv se află unul în instanţă, celălalt pe rolul procurorilor.
Cristina Dumitrescu: „În dosarul care se judecă la Judecătoria Sectorului 4 din Bucureşti au fost inculpaţi cei trei patroni ai clubului, patronii firmei de materiale pirotehnice şi un angajat al acesteia, dar şi două persoane juridice. Magistraţii au constatat legalitatea administrării probelor şi a actelor de urmărire penală efectuate în cauză. Decizia de astăzi nu este definitivă şi poate fi contestată. Termenul de judecată va fi stabilit după ce hotărârea va rămîne definitivă şi tot atunci vor fi citaţi inculpaţii, părţile civile, precum şi spitale şi alte instituţii publice. Un alt dosar Colectiv în care fostul primar al sectorului 4 din Bucureşti Cristian Popescu Piedone a fost acuzat de corupţie în legătură cu modul în care a fost autorizat să funcţioneze clubul bucureştean a fost trimis de asemenea în judecată, iar judecătorii Tribunalului Bucureşti urmează să decidă când va începe procesul. Dosarul în care sunt implicaţi cei doi pompieri care trebuiau să controleze clubul Colectiv a fost retrimis la DNA pentru refacere după ce instanţa competentă a găsit câteva nereguli în modul în care a fost instrumentată iniţial cauza”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 octombrie)