Uraganul Matthew – numărul morţilor în Haiti a trecut de 800

 Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat că ar putea trece zile până când vor putea fi evaluate pagubele produse de uraganul Mathew în Haiti, în timp ce numărul celor care şi-au pierdut viaţa a crescut la mai mult de 800. Numărul victimelor s-a dublat şi el ar putea creşte. Programul Mondial pentru Alimentaţie (WFP) a informat că în unele dintre cele mai lovite oraşe se poate ajunge doar pe calea aerului, sau pe mare. Cel mai mare număr de morţi s-a înregistrat în coasta sud-vestică haitiană, care a suferit forţa totală a uraganului.

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 7 octombrie)