Vizita la Bucureşti a Înaltului reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini

Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini, a declarat astăzi la Bucureşti că noua formulă de apărare europeană aflată în dezbatere nu presupune o militarizare a Europei. Este vorba doar despre o mai bună folosire a unor instrumente privind apărarea prevăzute deja de Tratatul de la Lisabona, a explicat înaltul oficial, ca răspuns la o întrebare adresată de reporterul RRA, Carmen Gavrilă.
Federica Mogherini: „UE este deja nu doar o putere civilă, ci şi una militară. Insist că iniţiativa la care lucrăm nu reprezintă o schimbare spre militarizarea UE, ci este pur şi simplu o mai bună utilizare a instrumentelor pe care le avem, a potenţialului nostru, nu doar prin abordări naţionale fragmentate”.
Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Federica Mogherini, a participat astăzi la Bucharest Forum şi a avut întrevederi cu oficialităţile statului. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat după întâlnirea cu oficialul european că au discutat despre parteneriatul estic, despre situaţia din Siria, convenind că este nevoie de o soluţie paşnică de rezolvare a conflictului şi nu în ultimul rând despre parcursul democratic al Republicii Moldova.
Klaus Iohannis: „Am convenit că această abordare poate să meargă numai în direcţia de a sprijini Moldova să-şi consolideze instituţiile publice, să aibă o viaţă democratică solidă şi să îşi continue în acest fel un parcurs care sperăm noi va fi în continuare cu faţa îndreptată spre Europa”.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (7 octombrie)