Porturi maritime şi fluviale închise din cauza vântului puternic

La această oră, porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud sunt închise traficului maritim şi fluvial, din cauza vântului puternic. Din acelaşi motiv este restricţionat şi traficul pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ofiţerii port control au transmis avize de furtună comandanţilor navelor aflate în rada interioară şi în cea exterioară a porturilor şi le-au solicitat să ia măsuri suplimentare de siguranţă la bord pentru a preveni eventuale accidente. Ţinând cont de prognoza meteo pentru următoarele 24 de ore, este posibil ca porturile maritime şi fluviale să rămână închise până mâine seară.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 octombrie