Cel mai puternic şi mai rapid Mercedes W140 a fost modificat în Ungaria

Nu o veţi găsi pe străzi pentru că această maşină a fost făcută la comandă pentru un om foarte bogat. Numerele de înmatriculare ungare au fost folosite doar în timpul testelor. Este vorba despre un Mercedes CL 65 AMG (C215) ascuns sub pielea unui sedan W140 produs în 1996, care a fost modificat în Ungaria de către atelierul KO Motors şi a fost poreclit KO 860. Ceea ce face acest automobil special şi unic în lume este ceea ce se ascunde sub capotă, un V12 Biturbo care este mai puternic decât ceea ce poate oferi AMG, Brabus, Lorinser sau oricare alt atelier de tuning. După testele oficiale la standul dinamometric automobilul a arătat 857.9 CP şi un cuplu maxim de 1.190 Nm.
După cum poate v-aţi dat seama, desigur, au existat complicații la măsurarea caracteristicilor dinamice. Nu dinamometrul a ieşit din funcţie, acesta este capabil să măsoare până la 1.500 de cai putere, ci roţile din spate care au început să se topească. Acestea au început să se „dezghețe” chiar după prima încercare producând o mulţime de fum.
Sedanul nu mai sperie de-acum şoferii de pe drumurile din Ungaria. După cum am menţionat maşina a fost făcută la comandă, iar după o sesiune foto a plecat cu un avion la stăpânul său.
„Clientul a căzut câteva dintre lucrările noastre, ne-a cerut imagini, după care ne-a încredinţat această muncă. Automobilul a fost pregătit timp de aproximativ 10 luni, aşa cum o femeie îşi poartă copilul în pântece. 12 oameni au lucrat asupra proiectului”, a spus Istvan Sywa, unul dintre autorii acestui proiect.
Specialiştii au demontat motorul cu 12 cilindri şi l-au modificat pentru că bielele standarde nu au putut suporta un moment de rotaţie într-atât de mare.
Cutia de viteze robotizată de asemenea a fost preluată de pe C215.
Următoarea problemă a fost sistemul de răcire. Iniţial s-a pus la alegere: ori răcire cu aer sau răcire cu apă. S-a ales prima opţiune pentru a nu pierde din putere şi au fost instalate tocmai 9 coolere: 2-3 pentru lichide, unul pentru transmisie, unul pentru servodirecţie, unul pentru sistemul de climatizare, intercoller, etc.
S-au făcut modificări complexe şi la capitolul izolare termică, suspensie şi frâne. Ultimele sunt produse de Brembo. Jantele măsoară 19 inci marca AMG, iar pneurile spate care au o dimensiune de 275/45 ar trebui să suporte toate presiunile cel puţin 10 ani.
Sistemul electronic al maşinii a fost modificat şi este atât de complex încât nu am mai stat să descriem toate detaliile. Chiar dacă ultima cifră de pe vitezometru este 360 km/h, viteza maximă limitată este de 369 km/h!
Interiorul maşinii este tapiţat cu piele (original), ungurii adăugând doar câteva inserţii din Alcantara. Sunt prezente două ecrane LCD în tetiere, două frigidere şi un sistem multimedia cu navigare. Există şi un telefon care funcţionează cu ajutorul unei cartele SIM.
Rezultatele dinamice ale acestui automobil sunt surprinzătoare şi au fost înregistrate pe Aeroportul din Budapesta. Acceleraţia de la 50-150 km/h – 5 secunde, 100-200 km/h – 6 secunde, 50-250 km/h – 13 secunde.

Iată şi nişte date comparative (acceleraţia de la 100 la 200 km/h) pentru ca să vă imaginaţi cât de rapid este acest sedan unic în lume:

2,0 – Renault R25 (Formula-1)
3,5 – Suzuki Hayabusa Turbo (316 LE)
4,2 – Yamaha R1
4.3 – Suzuki GSXR-1000
4,5 – Kawasaki ZX-144.6 — Suzuki Hayabusa
4,8 – Bugatti Veyron
5,6 – Suzuki GSXR 750
5.7 – Koenigsegg CCR
6,0 — Mercedes-Benz KO860
6.1 — McLaren F1
6.2 — Pagani Zonda F
6.4 — Carrera GT
6.5 – Kawasaki ZX6-R
6.7 — Ferrari Enzo
7.2 — Mercedes-Benz SLR
7.8 — Lamborghini Murcielago LP640
7.9 — Corvette C6 Z06
8.0 — Ford GT
8.4 — Ferrari F430
8.4 — Porsche 996 GT2
8.6 — BMW M6
8.7 — Mercedes-Benz SL65 AMG
8.8 — Lamborghini Gallardo Superleggera
8.8 — BMW M5
8.9 — Mercedes-Benz S65 AMG
10.2 — Porsche 996 GT3
10.5 — Mercedes-Benz E63 AMG
11.2 — Aston-Martin Vanquish S
11.3 — Audi RS-6
11.6 — Mercedes-Benz SLK-55 Black
11.8 — Bentley Continental GT
12.4 — BMW E46 M3
14.7 — Porsche Cayenne TT (450 HP)
16.6 — Subaru WRX STi
17.1 — Nissan 350Z

(autoblog.md – 8 octombrie