Eforturile de înlocuire a lui Donald Trump se lovesc de obstacole covârşitoare, susţin experţii americani

Mai mulţi republicani de rang înalt din Statele Unite l-au îndemnat pe candidatul prezidenţial Donald Trump să se retragă din cursa prezidenţială, după ce a fost dată publicităţii o înregistrare video de acum 11 ani în care Donald Trump face comentarii obscene la adresa femeilor. Orice încercare, însă, de a-l înlocui pe Donald Trump presupune depăşirea unor uriaşe obstacole legale şi logistice. Magnatul Trump a insistat că nu va renunţa niciodată la cursa pentru Casa Albă şi a scris duminică pe Twitter că republicanii care îl atacă sunt nişte „ipocriţi notorii”. Cu numai o lună înainte de alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie, ar fi un efort covârşitor înlocuirea lui Trump cu candidatul nominalizat pentru vicepreşedinţie, Mike Pence, sau cu oricine altcineva, susţin strategii republicani şi experţii electorali americani. „Practic, este imposibil să înlocuieşti pe cineva în luna august, darămite în octombrie”, a declarat strategul republican Karl Rove pentru „Fox News Sunday”. După publicarea, vineri, a înregistrării video în care Donald Trump face comentarii grosolane la adresa femeilor – înregistrare realizată la numai o lună după ce Trump s-a căsătorit cu Melania -, senatorul republican de Utah, Mike Lee, şi senatorul republican de Illinois, Mark Kirk, i-au recomandat miliardarului să iasă din cursa prezidenţială. O schimbare la vârful listei electorale a unuia dintre cele două partide atât de aproape de ziua alegerilor ar fi un eveniment fără precedent în istoria modernă a alegerilor prezidenţiale din SUA. În 1972, colegul de cursă al candidatului prezidenţial democrat George McGovern, vicepreşedintele nominalizat Thomas Eagleton, a fost înlocuit după ce s-a dezvăluit în presă că fusese spitalizat pentru depresie. Eagleton s-a retras din procesul electoral în luna august, fiind înlocuit cu Sargent Shriver. Iarăşi, în 2000, alegătorii din statul Missouri au votat un candidat de ultim minut în alegerile senatoriale statale, după ce candidatul democrat Mel Carnahan şi-a pierdut viaţa într-un accident de avion cu numai o lună înainte de alegeri. Trebuie menţionat, însă, că numele lui Carnahan a rămas pe buletinele de vot şi el a fost cel care a câştigat scrutinul, iar văduva acestuia, Jill Carnahan, a fost desemnată să îi ocupe locul. Regulile Partidului Republican nu includ, totuşi, mecanisme de retragere rapidă de pe lista electorală a unui candidat care a fost deja nominalizat. Republicanii au o prevedere, cunoscută sub numele de Regula nr. 9, care relevă procesul de ocupare a unui post vacant de candidat nominalizat, dar numai în condiţiile în care acesta se retrage voluntar sau a încetat din viaţă. Liderii republicani ar putea încerca să exercite presiuni asupra lui Donald Trump pentru a-l determina să renunţe la cursa pentru Casa Albă mai ales prin retragerea sprijinului financiar acordat campaniei sale electorale şi suspendarea suportului logistic. Dar până astăzi, duminică, Donald Trump n-a dat niciun semn că ar da înapoi, ba chiar a înaintat atacând republicanii de rang înalt care i-au sugerat să părăsească cursa electorală. Dacă Trump se va hotărî să iasă din alegeri, procesul de înlocuire a sa implică convocarea comisiei de 160 de membri a Convenţiei Partidului Republican şi selectarea unui nou candidat, a declarat Thomas Schwartz, istoric prezidenţial de la Universitatea Vanderbilt. Experţii electorali subliniază că un asemenea pas i-ar arunca în haos pe avocaţii republicani, din cauza luptelor legale pe care le-ar avea de dus cu fiecare stat american în parte pentru înlocuirea pe listele electorale a candidatului nominalizat cu un candidat de ultim minut, şi asta la mult timp după ce în unele state s-au încheiat termele limită din cadrul procesului electoral dinaintea alegerilor prezidenţiale. Şi mai descurajant va fi modul în care trebuie gestionate voturile timpurii sau voturile date în teritoriile de peste mări, mai ales că aproximativ 441.000 de americani au votat deja personal sau prin mail, după cum susţine Michael P. McDonald, profesor de ştiinţe politice de la Universitatea de Stat din Florida, care urmăreşte cu atenţie votul timpuriu. Michael P. McDonald subliniază că votul timpuriu a început deja în şase state americane în această săptămână şi urmează să înceapă în alte opt state, deci în următoarele zile numărul celor care votează va creşte exponenţial. O altă problemă pe care o au republicanii o reprezintă şi riscul atacării în instanţă a rezultatului scrutinului. În plus, îngrijorarea faţă de astfel de confruntări legale ar putea descuraja intenţia de vot a mai multor republicani. Partidul Republican ar putea insista ca acele voturi acordate lui Donald Trump să fie numărate ca fiind ale candidatului prezidenţial înlocuitor, după cum afirmă Matthew Dallek, expert în politici prezidenţiale la Secţia postuniversitară pentru doctorat în management politic din cadrul Universităţii George Washington. Preşedinta Comisiei Naţionale Democrate, Donna Brazile, a declarat că Partidul Democrat va contesta probabil orice efort al Partidului Republican de a-l înlocui pe Donald Trump pe lista electorală, pentru că ar fi „extrem de derutant” pentru alegătorii care şi-au exprimat deja opţiunea electorală. „Ar fi o sinucidere electorală pentru Donald Trumpsă se retragă din cursă acum. Sunt sigură că echipa mea de jurişti analizează deja demersurile şi eforturile în derulare, dacă sunt aşa ceva”, a declarat Donna Brazile pentru ABC News. Matthew Dallek a punctat, de asemenea, că substituirea cu un alt candidat în acest moment ar duce la un haos total. „Ar fi ca şi cum am opera pe un teritoriu necartografiat, am fi într-un infern juridic şi legal”, a spus expertul american.

REUTERS – 9 octombrie

Traducere: Magda Baciu