Preşedintele Slovaciei, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, face o vizită de răspuns în România

Preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, a cărui ţară deţine preşedinţia prin rotaţie a UE, face o vizită de răspuns în România, la un an după prezenţa la Bratislava a preşedintelui Klaus Iohannis. Multe dintre temele discutate atunci rămân încă de actualitate, iar Palatul Cotroceni a anunţat că pe lângă relaţia bilaterală discuţiile vor fi centrate pe chestiunile europene şi pe cele de securitate. Preşedintele slovac va avea marţi, la Nădlac, şi întâlniri cu reprezentanţi ai minorităţii slovacilor şi cehilor care trăiesc în ţara noastră.
Reporter: Oana Bâlă – Preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu omologul său slovac, Andrej Kiska, despre principalele teme aflate pe agenda europeană, în contextul în care Slovacia deţine în acest semestru preşedinţia Consiliului UE. Cei doi şefi de stat vor avea astfel un schimb de opinii referitor la politica UE de extindere şi raportarea la vecinătatea estică, dar şi la procesul de reflecţie cu privire la viitorul Europei, lansat la summitul informal care a avut loc luna trecută la Bratislava. În planul cooperări din cadrul NATO, preşedintele Klaus Iohannis va reitera necesitatea menţinerii atenţiei Alianţei asupra regiunii Mării Negre, componentă importantă a securităţii euroatlantice, îndeosebi în contextul provocărilor de securitate din regiune. Relaţia economică dintre România şi Slovacia trebuie în continuare consolidată, plecând de la recordul schimbărilor comerciale atins în 2015, de 2,4 miliarde de euro şi aflate în creştere. În acest context favorabil, preşedintele Slovaciei va deschide marţi Forumul de afaceri româno-slovac, ocazie cu care va transmite un mesaj de stimulare a mediului de afaceri din cele două state pentru dezvoltarea investiţiilor. Cu prilejul vizitei preşedintelui Andrej Kiska se va evidenţia rolul catalizator al prezenţei minorităţii slovace în ţara noastră, în aprofundarea relaţiilor bilaterale. Şeful statului slovac va merge la Nădlac pentru a se întâlni cu reprezentanţii comunităţii slovace din România, exemplu elocvent de bună integrare în societatea românească.