Primarul Chişinăului divorţează după doar patru luni de căsnicie

După doar patru luni de căsnicie, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, și jurnalista Anișoara Loghin divorțează. Anunțul a fost făcut chiar de edil pe pagina sa de pe o rețea de socializare. „Prin prezenta aducem la cunoştinţă că subsemnatul şi Anişoara Loghin, din păcate, vom divorţa. Decizia a fost luată împreună. Nici unul, nici altul nu vom răspunde la întrebări cu privire la acest subiect. Rugăm, în măsura în care acest lucru este posibil, tratarea cu discreţie a acestei situaţii, şi aşa suficient de neplăcută”, a precizat Chirtoacă. Dorin Chirtoacă i-a cerut mâna Anișoarei în data de 31 august 2015 pe scena din Piața Marii Adunări Naționale. El are 37 de ani și este la cel de-al treilea mandat de primar al Capitalei. Aleasa lui, Anișoara Loghin, este jurnalistă şi are 26 de ani. Cei doi au avut nunta pe 20 mai. Cununia civilă a avut loc la Oficiul central al Stării Civile din Capitală, iar cea religioasă – la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla.

(www.publika.md – 8 octombrie)