Serbia rămâne un partener de încredere în gestionarea crizei migranţilor

Ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic, a declarat că este necesar să fie găsită o soluție comună pentru rezolvarea problemei imigranților ilegali aflați în statele din Balcanii de Vest și astfel se vor reduce cheltuielile, dar se va aduce și o contribuție importantă la securitatea și stabilitatea regiunii. La întâlnirea cu coordonatorul pentru Balcanii de Vest a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), Gianluca Rocco și directorul Biroului OIM din Serbia, Lidija Markovic, Stefanovic a declarat că în rezolvarea crizei migranţilor, Serbia va rămâne un partener de încredere. „Serbia este gata să ajute și să facă tot ce este necesar pentru menținerea stabilității, în conformitate cu legislația și dreptul umanitar” – a declarat Stefanovic, iar Lidia Markovic a anunțat realizarea donației de 1 milion de euro primită din partea Uniunii Europene pentru gestionarea cizei migranţilor din Serbia, precum și ajutorul Ambasadei Japoniei, concretizat prin zece mașini de teren și trei microbuze donate Administrației Poliției de Frontieră. La întâlnire au fost convenite unele măsuri suplimentare de punere în aplicare a unor inițiative de rezolvare a crizei.

(www.tanjug.rs – 11 octombrie)