Sibiu – Anchetă în cazul împuşcării mortale a ursului

Poliţiştii din Sibiu au început o anchetă în cazul împuşcării mortale a ursului care s-a  plimbat mai bine de trei ore prin zona centrală a oraşului. Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Tiberiu Ivancea, a declarat că în acest caz va fi întocmit un dosar penal pentru folosirea armei de foc. Animalul a fost împuşcat de un vânător, după ce mai multe încercări de a-l tranchiliza au eşuat. Potrivit autorităţilor, măsura extremă de ucidere a ursului a fost luată pentru a evita producerea de victime. Corespondenta noastră Carmen Vulcan aminteşte că în cursul dimineţii, un urs de aproximativ 6 ani, cu o greutate de 150 de kilograme, a umblat pe mai multe străzi, prin curţile şi grădinile locuitorilor şi chiar pe acoperişurile unor case din zona centrală a Sibiului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie