Guvernul a decis să aloce de la buget restul fondurilor necesare cumpărării sculpturii „Cuminţenia pământului”

Guvernul a decis să aloce de la buget restul fondurilor necesare cumpărării sculpturii „Cuminţenia pământului”, de Constantin Brâncuşi. Perioada de subscripţie publică nu va fi prelungită, iar diferenţa dintre cele 6 milioane de euro stabilită iniţial să fie obţinută din contribuţii voluntare şi suma de 1 milion 200 de mii de euro, cât s-a donat până la 30 septembrie, va proveni din bugetul Ministerului Culturii. În scurt timp, opera va fi expusă într-unul din cele mai vizitate muzee din România, Muzeul Satului din Bucureşti. Chiar dacă nu s-a obţinut suma aşteptată din donaţii, autorităţile salută interesul pe care populaţia l-a arătat pentru această acţiune şi o încurajează să continue să se implice în astfel de campanii, prin constituirea „Fondului Brâncuşi”, un instrument de participare colectivă la achiziţionarea altor opere de artă valoroase.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 octombrie)