Calendarul evenimentelor, 15 octombrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Ministere

* Ministrul educației, Mircea Dumitru, participă la Adunarea Generală a Uniunii Naționale a Studenților din România (UNSR) – ora 10:00, la Casa de Cultură a Studenților. Evenimentul vizează trasarea calendarului de activități pentru anul 2016-2017, printre subiectele ce vor fi abordate aflându-se și actualele probleme din sistemul de învățământ

* Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Achim Irimescu, va înmâna diplome tuturor expozanţilor de la Târgul de produse agroalimentare organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentaţiei – ora 12:00

– Partide

* Aniversarea a 90 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Ţărănesc – ora 10:00, la Muzeul Ţăranului Român

* Baia Mare:  Şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PSD Maramureş  – ora 11:00

* Bistriţa-Năsăud Şedinţa Consiliului de Coordonare Judeţean al PNL Bistriţa-Năsăud  – ora 11:00

* Tulcea: Reuniunea regională pentru pregătirea femeilor care au fost alese primar şi viceprimar la alegerile din această vară – eveniment organizat de Organizaţia Femeilor Social-Democrate – ora 10:00

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de USR Sibiu; participă Clotilde Armand  – ora 12:30

* Zalău: Întâlnirea liderilor şi simpatizanţilor PMP din nord-vestul ţării, la care urmează să fie prezent şi preşedintele partidului, Traian Băsescu – ora 10:00

– Culte, Biserică

* Iaşi: Manifestări organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Iașilor, cu prilejul Sărbătorii Sfintei Parascheva 2016 (10-16 oct.). Din program:

  • ora 7:00 – Miezonoptica, Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, Ceasurile şi Sfânta Liturghie – în Catedrala Mitropolitană
  • ora 16:00 – Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva – în Catedrala Mitropolitană
  • ora 21:00 – Slujba de Priveghere a Învierii (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană

* Turda: Deschiderea naţională a jubileului Reformei religioase – eveniment organizat de Biserica Evanghelică C.A. din România – ora 14:00

– Administraţie

* Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, participă de la ora 11:30, la lansarea logo-ului Orașului-Gazdă București pentru turneul final al Campionatului European de Fotbal din 2020 în cadrul unui eveniment ce se va desfășura la Arena Națională. Totemul Euro 2020 va fi expus între orele 12:00 și 20:00, în fața Arenei Naționale

– Organizaţii

* Peste 1000 de cercetaşi din cadrul Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României” vor sărbători „Deschiderea Anului Cercetăşesc 2015-2016” – ora 11:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

– Social

* Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei inaugurează primul centru cultural comunitar înfiinţat de cetăţeni obişnuiţi – Centrul Comunitar Tei, şi lansează proiectul „Poveştile Teiului”, realizat cu sprijinul ARCUB, un proiect cultural produs în cadrul liniei Generator de proiecte comunitare la firul ierbii, în cadrul candidaturii București 2021_Orașul In-Vizibil – ora 11:00, în Parcul Circului (intrarea dinspre Str. Dinu Vintilă)

* Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor organizează marşul „Împreună pentru siguranţa femeilor”, care militează împotriva tuturor formelor de violenţă manifestate asupra femeilor – ora 13:30, în Piața Universității, lângă Parcul Colțea, de unde se va porni către Muzeul Antipa

* Evenimentul ‘Val de Lumină’,  organizat de ‘E.M.M.A’ cu ocazia Zilei internaţionale a comemorării bebeluşilor şi a copiilor – ora 19:00, Parcul Colţea

– Învăţământ, Cercetare

* Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor organizează, începând cu ora 16:00, în Parcul Titan – Parcul Artelor, deschiderea oficială a celei de-a V-a ediţii a programului educaţional „Pepiniera de Talente” – pe Aleea Cosmonauţilor şi la Scena de lângă lac. Cursurile celei de-a V-a ediţii a Programului „Pepiniera de talente”, care oferă copiilor din Sectorul 3 oportunitatea de a-şi descoperi, cultiva şi îmbunătăţi calităţile vocaţionale şi de a-şi îndeplini aspiraţiile vor începe luni, 17 octombrie

* În perioada 15 – 23 octombrie, se desfăşoară, la nivel european, acţiunea intitulată Code Week EU 2016 (Săptămâna UE a Programării), aflată la a IV-a ediţie, care promovează importanţa dezvoltării abilităţilor digitale şi a cunoştinţelor de coding, indiferent de vârstă şi în cadrul căreia copii, tineri, adulţi, părinţi, cadre didactice, antreprenori şi decidenţi politici se vor reuni pentru a învăţa mai multe despre programare şi alte competenţe digitale, în săli de clasă şi în biblioteci din toată Europa

– Istorie

* Freiburg, Germania: Centenarul intrării României în Primul Război Mondial va fi marcat de comunitatea de români din Freiburg, prin organizarea de către Institutul Român – Biblioteca Română Freiburg a unei sesiuni științifice. În cadrul evenimentului, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni va organiza secțiunea „Războiul de Întregire a Neamului şi unele consecințe ale conflagrației din 1916-1918” – la sediul uneia dintre cele mai vechi instituții ale exilului românesc postbelic, Biblioteca Română

– Mass-Media, Publicitate

* Berlin: Radio România, prin Teatrul Naţional Radiofonic, a fost nominalizat la secţiunea Radio Fiction, la Festivalului Prix Europa 2016, cu spectacolul „Biblia neagră” a lui William Blake, scenariul şi regia artistică Ilinca Stihi (15 – 21 oct.)

– Cultură

* Un grup de bucureșteni din cartierul Progresul, Sector 4, organizează evenimentul cultural dedicat copiilor, ”Hai la joacă la Flamura” – ora 10:00, în fața fostului cinematograf Flamura, Șos. Giurgiului nr. 119. Acțiunea lor este un mod de a aduce împreună autoritățile și cetățenii pentru a transforma clădirea Flamura într-un centru cultural

* În weekendurile 15-16 și 22-23 octombrie, „Contemporanii”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din București – Filiala de Sculptură, organizează prima ediție a „Zilelor Atelierelor Deschise de Sculptură”, eveniment care se va desfăşura, în principal, într-una dintre cele mai populate zone de ateliere de artă din București, Combinatul Fondului Plastic, dar și în alte trei ateliere importante din zonele Piața Romană și Pangratti

* Competiţia oficială din cadrul celei de-a IV-a ediţii a evenimentului ALT – Concurs Naţional de Coregrafie, proiect dedicat coregrafilor, dansatorilor și spectatorilor din România – ora 15:30, la Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, sala Stere Popescu (15 – 20 oct.)

* Concert al ansamblului Imago Mundi în cadrul turneului naţional „Isvor. George Enescu: Rapsodiile Române versus muzică tradiţională şi folclor urban”, organizat de Asociația Culturală ISVOR, între 14 octombrie şi 23 noiembrie – ora 17:30, la Universitatea Națională de Muzică București. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Regional. Parteneri media regionali: Radio România Bucureşti FM, Radio România Oltenia Craiova, Radio România Timişoara, Radio România Cluj

* Alba Iulia: Concert în cadrul Turneului Internaţional „Duelul Viorilor”, un proiect Radio România, ce are loc în perioada 4-15 octombrie, susţinut de cei trei muzicieni, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru şi pianistul Horia Mihail – ora 19:00, la Casa de cultură. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional

* Bârlad: În cadrul programului KineDok (powered by One World Romania), ediția a II-a, Muzeul ”Vasile Pârvan” găzduieşte proiecţia documentarului croat „Îmi place asta super, mult, foarte tare” – ora 12:00

* Deva: În cadrul campaniei „Premianții fără premii”, are loc o întâlnire cu actorul şi regizorul Horațiu Mălăele – ora 15:00, în Piața Victoriei

* Mogoşoaia: Asociaţia Basarab Art & Science şi Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia organizează evenimentul „Coast to Coast“, expoziţia ceramiştilor nord-americani, curatoriată de Vlad Basarab, care va avea loc la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, în perioada 15 octombrie – 10 noiembrie, în sălile Foişor, Cuhnie, Gheţărie. Din program:

  • ora 12:00 – în Sala Scoarţelor a Palatului Brâncovenesc, are loc o conferinţă avându-i drept invitaţi pe Sin-Ying Ho, Quens College, City University of New York şi Linda Swanson, Concordia University Montréal, moderator: Vlad Basarab, Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti
  • ora 14:00 – vernisajul expoziţiei – la Cuhnia Palatului

– Sport

* Se dispută meciuri din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal:

  • ora 18:00 – CS Pandurii Târgu Jiu – FC Botoşani – pe Stadion ‘Municipal’ – Drobeta-Turnu Severin
  • ora 20:30 – AFC Astra Giurgiu – CS Concordia Chiajna – pe Stadion ‘Dinamo’ – Bucureşti

* Se dispută un meci din etapa a şasea a Ligii Naţionale de handbal feminin: SCM Craiova – CSU Danubius Galaţi – ora 14:00

* Are loc un meci în Liga MOL la hochei pe gheaţă: Dunărea Galaţi – MAC Budapesta – ora 18:00

* Are loc o partidă din Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: ASC Corona Braşov – Steaua Bucureşti – ora 18:30

* Se dispută două partide din etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet feminin:

  • ora 17:30 – Olimpia CSU Braşov – Univ. Goldiş ICIM Arad – la Sala D.P. Colibaşi – Braşov
  • ora 19:00 – ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – CS Municipal Satu Mare – la Sala Kati Szabo – Sf. Gheorghe

 

– Diverse

* Retromobil Club România organizează, simultan, în 25 de oraşe din întreaga ţară, Retro Parada Toamnei. Evenimentul, care se va desfăşura în premieră la Satu Mare şi Mediaş, include expoziţii şi parade cu vehicule istorice. La Sibiu, expoziţia va începe la ora 9:30, în Piaţa Mică şi se va încheia la ora 12:30, după care propietarii de vehicule istorice vor pleca spre Mediaş, unde, de la ora 14:00, maşinile vor fi expuse în Piaţa Regele Ferdinand I. În Bacău, automobilele cu parfum de epocă vor putea fi văzute de la ora 10:00, în Piaţa Tricolorului, pe platoul din faţa Casei de Cultură (15 – 16 oct.)

  • Retro Parada Toamnei – eveniment organizat de RETROMOBIL Club România – ora 10:00, în Parcul Lumea Copiilor

– S-a întâmplat într-o zi de 15 octombrie

* În 1582, acum 434 de ani, această dată devenea prima zi a calendarului gregorian. La 24.II.1582 Grigore al XIII-lea (Ugo Buoncompagni), papă între anii 1572 şi 1585, anunţa că a introdus, printr-o bulă papală, un nou calendar, care îi va purta numele şi care punea de acord anul ecleziastic cu anul astronomic. Calendarul gregorian (de stil nou) a înlocuit calendarul iulian (numit şi de stil vechi). Pentru a corecta eroarea acumulată în 13 secole care trecuseră de la Conciliul din Niceea, s-a trecut la ştergerea a 10 zile din calendarul solar. Conform noului sistem de calcul, ziua de 5 octombrie 1582 a devenit 15 octombrie 1582. Ultima zi a calendarului iulian a fost 4 octombrie 1582. Doar câteva ţări au adoptat imediat noul calendar pe 15 octombrie 1582. Este vorba de Italia, principatele catolice ale Sfântului Imperiu Roman, Polonia, Spania şi Portugalia. În România, s-a trecut la calendarul gregorian (calendarul de stil nou) în anul 1919, când ziua de 1 aprilie a devenit 14 aprilie. Modificarea a fost adoptată prin Decretul-lege din 5/18.III.1919

* Acum 421 de ani (1595), între 15 şi 20 octombrie, a avut loc Bătălia de la Giurgiu. Mihai Viteazul a zdrobit ariergarda lui Sinan-Paşa şi a cucerit cetatea Giurgiu. Robii luaţi de turci au fost eliberaţi. În urma înfrângerilor, Sinan-Paşa a fost destituit din postul de mare vizir. Cu două săptămâni în urmă, la 8 octombrie 1595, după un asalt de două zile, cetatea Târgoviştei (ocupată de trupele lui Sinan-Paşa) fusese recucerită de forţele unite ale muntenilor, moldovenilor şi transilvănenilor, conduse de Mihai Viteazul, cărora li se alăturase şi un corp toscan

* Acum 138 de ani (1878) Rusia recunoştea independenţa României (15/27)

* Cu 94 de ani în urmă (1922), la Catedrala Reîntregirii de la Alba Iulia, avea loc solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, ca rege al tuturor românilor, şi a Mariei, ca regină. Coroanei regale de oţel a regelui Carol I (realizată din oţelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de independenţă de la 1877-1878) i s-au adăugat însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei, simbolizând actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh. La festivităţi au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, fapt ce semnifica o largă recunoaştere internaţională a noii realităţi statale. Succesor al regelui Carol I, Ferdinand I (n. 1865 – m. 1927), rege al României între anii 1914 şi 1927, a fost monarhul de numele căruia se leagă participarea României la prima conflagraţie mondială de partea Antantei şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 (15-17)

* În urmă cu 93 de ani (1923), era inaugurată oficial Facultatea de Farmacie pe lângă Universitatea din Bucureşti. Legea privind înfiinţarea ei a fost adoptată la 7.VI.1923; primul decan: profesorul Ştefan Minovici

 * Acum 91 de ani (1925) apărea, sub auspiciile Asociaţiei Prietenii Radiofoniei, publicaţia bilunară “Radiofonia”. A avut în colectivul de redacţie profesori şi ingineri de prestigiu ca: prof. Dragomir Hurmuzescu, ing. E. Petraşcu, ing. Mihai Konteschveller, inventator şi autor de manuale de specialitate, ing. I. Constantinescu, autor de cursuri de telecomunicaţii pentru studenţi şi alţii. În anul 1928 revista este reeditată ca organ de publicitate al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România

 

Aniversări – Comemorări

– Sf. Tereza din Avila, fecioară învăţătoare a Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2016)

– 1451: Uciderea domnului Moldovei Bogdan al II-lea, la Reuseni, de către Petru Aron, cu complicitatea unei părţi a boierimii moldovene; tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea, a dus numeroase lupte împotriva polonezilor (n. 1409) – 565 de ani

– 1800: S-a născut Mihai Zotta, medic şi naturalist; unul dintre primii medici români; împreună cu Iacob Cihac a întemeiat, în 1833, Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi (m. 1864)

– 1874: S-a născut medicul Constantin I. Parhon, întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie; unul dintre protagoniştii endocrinologiei mondiale în perioada constituirii ei ca disciplină de sine stătătoare; membru titular al Academiei Române din 1939 şi preşedinte de onoare al acestui for (1948-1969) (m. 1969). NOTĂ: Unele surse dau naşterea la 28.X.1874 (enciclopediaromaniei.ro)

– 1884: S-a născut inginerul Ion (Iancu) C. Constantinescu; contribuţii în fondarea învăţământului de telecomunicaţii din România; a brevetat (1919) aparatul teletipografic, care stă la baza teleimprimatoarelor moderne (m. 1963)

– 1889: A murit Gheorghe Andreescu Adrian, general, teoretician militar, membru de onoare al Societăţii Academice Române din 1875 (n. 1820). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 14 decembrie 1889

– 1897: S-a născut inginerul Ioan A. Dimitriu; contribuţii originale în domenii ca automobilele, aviaţia, radioul şi televiziunea (m. 1975)

– 1908: S-a născut, la Corabia, actriţa Pola Illéry (Paula Iliescu), stabilită în Statele Unite ale Americii; considerată una din ultimele vedete feminine ale erei filmelor mute (m. 2012)

– 1923: S-a născut actorul Sandu Sticlaru (m. 2006)

– 1989: A murit Paul Georgescu, critic literar, romancier, eseist şi jurnalist; între anii 1945 şi 1948 a făcut cronică literară săptămânală la Radiodifuziunea Română (n. 1923). NOTĂ: Site-ul www.romlit.ro dă ca dată a morţii 24.IX.1989

– 1991: A murit Petre Solomon, poet, traducător şi eseist (n. 1923) – 25 de ani

– 1993: A murit Irina Răchiţeanu-Şirianu, actriţă de teatru şi film (n. 1920)

– 1998: A murit actriţa Leopoldina Bălănuţă (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Lausanne, Elveţia: Vizita secretarului american de stat, John Kerry

– Goa, India: Cea de-a VIII-a ediţie a summitului ţărilor din cadrul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), cu participarea preşedintelui rus, Vladimir Putin şi a celui chinez, Xi Jinping (15 – 16 oct.)

– Varşovia: Demonstrație împotriva acordurilor de liber schimb UE-SUA și UE-Canada, Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții (TTIP) și, respectiv, Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător (CETA)

– Afghanistan: Alegeri în Camera inferioară (Camera poporului) a Adunării Naţionale

– Bangkok: Ceremonii în onoarea regelui Bhumibol Adulyadej, decedat joi, 13 octombrie

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor”; mişcarea de sprijinire a celor care trec prin pierderea unei sarcini sau a unui copil a început în Statele Unite în anul 1988, când preşedintele Ronald Reagan a declarat oficial luna octombrie ca fiind luna comemorării bebeluşilor şi copiilor decedaţi. În 2002, la iniţiativa unui grup de părinţi, ziua de 15 octombrie a fost declarată în toate statele americane „Zi oficială pentru comemorarea bebeluşilor şi copiilor”. An de an mişcarea s-a extins ajungând să acopere toate continentele. În România, cu prilejul acestei zile, s-au organizat evenimente pentru prima dată în anul 2010, la iniţiativa Biancăi Brad, fondatoarea Organizaţiei EMMA

– „Ziua Mondială a Femeii din Mediul Rural” a fost marcată pentru prima oară în 2008, după stabilirea ei de către Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populaţia lumii, ele contribuind decisiv la bunăstarea familiilor lor şi la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producţia de alimente şi a siguranţei acestora s-a decis ca „Ziua internaţională a femeilor din mediul rural” să fie aniversată cu o zi înainte de „Ziua Mondială a Alimentaţiei”

– „Ziua Internaţională a Nevăzătorilor” (denumită şi „Ziua bastonului alb”), instituită de Organizaţia Europeană pentru Bunăstarea Nevăzătorilor, în 1993 (de fapt, data de 15 octombrie a fost proclamată „Ziua bastonului alb” în anul 1964, de către preşedintele SUA Lyndon Johnson, ulterior fiind sărbătorită în întreaga lume). NOTĂ: O zi a nevăzătorilor se marchează şi la 13 noiembrie (N. R.)

– „Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Oboselii la Volan”; în România ziua este marcată din anul 1996 – 20 de ani

– „Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini”, creată iniţial pentru copii şi elevi, este celebrată în prezent în peste 100 de ţări din întreaga lume, fiind axată pe creşterea gradului de conştientizare şi înţelegere a importanţei spălatului pe mâini. Ziua este promovată şi susţinută de Parteneriatul Global Public-Privat pentru spălarea mâinilor (The Global Public-Private Partnership for Handwashing — PPPHW), care este o coaliţie internaţională de părţi interesate (organizaţii naţionale şi internaţionale) ce lucrează în mod explicit pentru promovarea spălării mâinilor cu săpun pe o scară largă şi recunoaşterea igienei ca pilon al dezvoltării internaţionale şi a sănătăţii publice. Ziua a fost marcată pentru prima dată în 2008, anul care a fost declarat de Naţiunile Unite — Anul Internaţional al Stării de Salubrizare

– 70 î.Hr: S-a născut Publius Vergilius Maro, cunoscut în limba română ca Virgiliu, poet latin, autor al epopeii în versuri Aeneis („Eneida”), considerată epopeea naţională a romanilor. Multe din datele biografice nu sunt sigure, cele mai multe informaţii datează din perioada antică târzie sau provin din legende ale evului mediu timpuriu (m. 19 î.Hr.)

 

– 1884: A murit publicistul francez Jean Honoré Ubicini; în 1848 a venit în Ţara Românească, unde abia se declanşase Revoluţia, căreia i s-a alăturat (a fost numit chiar secretar al Guvernului provizoriu); după înfrângerea Revoluţiei şi întoarcerea sa în Franţa a dus o permanentă activitate de sensibilizare a opiniei publice europene în favoarea idealurilor româneşti; membru de onoare străin al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1818)

– 1905: S-a născut Sir Charles Percy Snow, scriitor şi fizician britanic; a fost o lungă perioadă consilier ştiinţific al guvernului britanic (m. 1980)

– 1908: S-a născut (în Canada) economistul american John Kenneth Galbraith; teoretician al fenomenului managementului; adept al teoriei societăţii industriale conduse de o tehnostructură (m. 2006)

– 1917: S-a născut Arthur Schlesinger, istoric şi scriitor american; fost consilier special al preşedintelui John Kennedy (m. 2007)

– 1917: A murit (a fost executată) Mata Hari (Margaretha Geertruida Zelle), dansatoare olandeză, învinuită de Franţa de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial (n. 1876)

– 1919: S-a născut Sándor Asztalos (cel tânăr), scriitor, poet, muzicolog și critic muzical maghiar (m. 1970)

– 1920: S-a născut Mario Puzo, scriitor şi scenarist american de origine italiană; cunoscut mai ales pentru romanele sale despre Mafia, în special „Naşul” (1969), roman care l-a consacrat şi pe care l-a adaptat cinematografic împreună cu regizorul Francis Ford Coppola (m. 1999)

– 1920: S-a născut regizorul de film şi scenaristul francez de origine armeană Henri Verneuil (m. 2002)

– 1923: S-a născut jurnalistul şi scriitorul italian Italo Calvino (m. 1985)