RZECZPOSPOLITA: Premiul literar Angelus pentru Varujan Vosganian

Originar din România, scriitorul armean Varujan Vosganian a primit Premiul Literar al Europei Centrale, Angelus. Creatorul a fost premiat pentru romanul „Cartea șoaptelor”, care a apărut și în Polonia.
Premiul a fost înmânat sâmbătă seara în timpul galei de la Teatrul Muzical Capitol din Wroclaw.
Luând premiul, Vosganian a subliniat că în istorie moartea este o noțiune abstractă. „Este exprimată printr-un număr cu o cantitate foarte mare de zero-uri; în literatură nu avem zero-uri, fiecare suferă în sine. Dacă omenirea vrea să se vindece, calea aceasta nu va fi prin politică, ci prin cultură. Cultura este un fel de omagiu adus omenirii, cultura este singurul instrument, care învingând lasă învingători fără umilire” – a spus scriitorul.
„Cartea șoaptelor” este povestea sorții armenilor înainte, în cursul și după genocidul din anii 1915-1916. Fondul istoric al romanului este și perioada celui de al II-lea război mondial și perioada comunismului în România. Eroii romanului lui Vosganian sunt în primul rând refugiații armeni și urmașii lor.
Pentru etapa finală, juriul premiului Angelus a calificat șapte cărți. În afară de cea a laureatului, în finală au intrat: romanele poloneze „Solfatar” de Maciej Hen si „Micul holocaust” de Anna Janko; două cărți ale autorilor lituanieni: „Silva rerum” de Kristina Sabaliauskaite și „Mă numesc Maryte” de Alvydas Slepikas. Pentru premiul principal a luptat și cartea scriitorului român Cristian Teodorescu „Medgidia, oraș la margine”, precum si romanul „Automat cu apă gazoasă cu sirop sau fără” al scriitorului belarus Uladzimir Niaklajeu.
Premiul Literar al Europei Centrale, Angelus, se acordă pentru cea mai bună carte publicată în limba polonă în anul precedent. Editorii pot anunța opere ale autorilor în viață, proveniți din 21 de țări ale Europei Centrale. Premiul constă în statueta lui Angelus, realizată de Eva Rossano, precum și un cec în valoare de 150.000 zloți.
De trei ani, pentru a o onora pe Natalia Gorbanevska – poetă rusă decedată în 2013, care în timpul vieții a fost președinta juriului Angelus – premiul este acordat în numele ei. Este o distincție onorifică pentru una din șapte cărți intrate în finală, indicată de public. Cititorii au decis ca in acest an premiul să fie primit de Vosganian.
A fost premiată și traducătoarea Joanna Kornas-Warwas, care a tradus romanul lui Vosganian. Premiul pentru traducător în valoare de 20.000 de zloți a fost fondat de Școala Superioară Profesională de Stat „Angelul Silesius” din Walbrzych.
Laureatul premiului de anul trecut a fost scriitorul ucrainean Serhi Zadan pentru romanul „Mesopotamia”. Premiul Literar al Europei Centrale, Angelus, s-a înmânat acum pentru a 11-a oară. (PAP)

RZECZPOSPOLITA (Polonia), 16 octombrie 2016
Traducerea: Maria Stanciu