Primul muzeu din lume dedicat jocurilor pentru copii s-a deschis la Sankt Petersburg

Primul muzeu din lume dedicat jocurilor pentru copii, jocuri specifice diferitor state ale lumii și diferitor perioade ale istoriei, s-a deschis pe 16 octombrie, la Sankt Petersburg, Rusia. O expoziție inedită dedicată jocurilor pentru copii s-a deschis cu acest prilej pe podul More Place, din Sankt Petersburg, care traversează intersecția KIMа, 6. Potrivit organizatorilor muzeului, este îngrijorătoare incapacitatea copiilor din zilele noastre de a-şi organiza timpul liber. Jocul, acea activitate distractivă cu care se îndeletnicesc copiii încă de la vârsta de bebeluş şi până în copilăria târzie, este mai mult decât o sursă de recreaţie şi relaxare. El are multiple beneficii în plan psihic, social, fizic şi emoţional, jocul s-a dovedit a fi, în timp, nu doar un instrument eficient în educaţia copilului, ci şi un stimulent pentru creşterea şi dezvoltarea lui, încă din primele zile de viaţă.

«Misiunea noastră este de a-i instrui atât pe adulți, cât și pe copii să capete deprinderile unor „jocuri vii şi reale”, de a implica familia în jocurile și lumea copiilor, de a readuce copiii în universul de cândva al părinților, bunicilor, dar și de a-i informa despre istoria instituției jocurilor din copilărie», susțin angajații muzeului recent deschis. De asemenea, copiii vor veni la muzeu pentru a participa la o serie de manifestări, care au în centrul atenţiei lor jocul. Spaţii interactive au fost special amenajate în incinta muzeului pentru micii vizitatori, care au la dispoziţie numeroase jocuri care contribuie la dezvoltarea abilităţilor lor sociale, care dezvoltă imaginaţia şi creativitatea copiilor, creşte stima sau încrederea faţă de sine a copilului, stimulează dezvoltarea cognitivă şi îmbunătăţeşte performanţele, contribuie la dezvoltarea fizică a copilului. De altfel, au fost selectate jocuri nu doar din Rusia, ci şi din diferite state ale lumii. Vizitatorii pot admira exponatele, dar pot, totodată, să se joace şi să confecţioneze singuri diferite jocuri, ceea ce este extrem de important. De menţionat faptul că în muzeu vor fi organizate în mod frecvent masterclass-uri de jocuri, vor fi deschise cluburi tematice şi studiouri, unde copiii pot să cunoască noi parteneri de joc şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele. Expoziţia interactiva va fi deschisă, în intervalul 10:00 – 22:00, ea are menirea de a ajuta copilul să se adapteze la ceea ce este nou şi să exploreze mediul înconjurător.

www.rosbalt.ru – 18 octombrie

Violeta Draguta