A început summit-ul „Cvartetului normand” de la Berlin

La invitaţia Angelei Merkel, s-au adunat la sediul cancelarului federal Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, Francois Hollande, preşedintele Franţei, şi Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei. Poroşenko a venit primul la această întâlnire. Peste câteva minute a sosit la Cancelarie Francois Hollande. Putin a ajuns ultimul; el era aşteptat la ora 18:00. Agenţia DPA relatează că Putin a fost ultima dată în Germania în anul 2013; el a vizitat atunci Târgul Industrial de la Hannover. Liderii Rusiei, Germaniei, Franței și Ucrainei vor discuta problemele-cheie pentru reglementarea conflictului din estul Ucrainei, cum ar fi organizarea alegerilor în Donbass și dislocarea forţelor militare. De asemenea, s-a comunicat că, după reuniunea „Cvartetului normand”, Putin, Merkel și Hollande vor discuta despre situația din Siria.

www.ria.ru – 19 octombrie