Alina Gorghiu, audiată în calitate de martor la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Liderul PNL, Alina Gorghiu este audiată, în această dimineaţă, în calitate de martor la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Este vorba de un dosar deschis pe numele fostului preşedinte al Camerei de Comerţ, Mihail Vlasov. Dosarul vizează un proiect de lege, menit să treacă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului de la Ministerul Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ. Şi fostul campion la box Leonard Doroftei s-a prezentat, în această dimineaţă, la instanţa supremă, pentru a fi audiat în dosarul Gala Bute. În acest dosar, Elena Udrea, fost ministru al turismului, este acuzată de corupţie. După ce a lipsit de două ori de la termenele programate pentru audierea sa, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Leonard Doroftei, a fost adus cu mandat, ne-a transmis reporterul nostru Diana Surdu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 19 octombrie)