Protest al imigranţilor la un centru de detenţie din Madrid

Zeci de imigranţi de la un centru de detenţie din capitala Spaniei, Madrid, au organizat un protest împotriva condiţiilor în care sunt ţinuţi. Potrivit poliţiei, imigranţii, majoritatea din Algeria, au distrus mobila şi s-au urcat pe acoperişul clădirii, scandând: „Libertate!” Oficialii au declarat că imigranţii, care nu erau înarmaţi, au petrecut noaptea pe acoperişul clădirii. Activişti pentru drepturile omului au reclamat condiţiile din centrele de detenţie din Spania, afectate de supra-aglomerare şi de o igienă precară.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 octombrie