Noi medicamente pe lista de compensate şi gratuite, disponibile de la mijlocul lunii viitoare

21 de noi medicamente, introduse în urmă cu 3 luni pe lista de compensate şi gratuite, şi solicitate insistent de asociaţiile de pacienţi, vor fi disponibile de la mijlocul lunii viitoare, susţine Ministerul Sănătăţii, care anunţă că au fost finalizate protocoalele terapeutice şi urmează să fie puse în dezbatere publică, etapă obligatorie în procesul de punere pe piaţă. Săptămâna trecută, reprezentanţii pacienţilor cronici atrăgeau atenţia că, deşi au fost incluse pe listele de medicamente încă din vară, aceste tratamente vitale pentru bolnavii de cancer, de exemplu, nu sunt încă disponibile. De altfel, şi Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu această situaţie. În afară de mai multe afecţiuni oncologice, noile medicamentele sunt necesare şi în tratamentul sclerozei multiple, anginei pectorale sau fibrozei pulmonare. Ministerul Sănătăţii arată – într-un comunicat – că instituţiile implicate în avizarea noilor substanţe au făcut toate demersurile necesare pentru urgentarea procesului.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie)