Numărul atacurilor lansate de rebelii proruşi s-a redus treptat, anunţă armata Ucrainei

 În ultimele 24 de ore, rebelii pro-ruşi din estul Ucrainei au lansat 30 de atacuri împotriva pozițiilor Forţelor Armate ale Kievului – informează, joi dimineaţă, Statul Major al Operaţiunii Antiteroriste desfăşurate de armata ucraineană în Donbas. Potrivit militarilor ucraineni, numărul atacurilor separatiste s-a redus astfel de două ori. Au fost înregistrate focuri de armă asupra pozițiilor armatei ucrainene aflate în apropiere de localităţile Pavlopilia, Mariinka, Şirokine, Lebedinsk, Novoazovsk, Novoaleksandrovka şi Staniţa Luhanska. Amintim că la Berlin au avut loc, miercuri seară, noi negocieri privind soluţionarea paşnică a conflictului din estul Ucrainei, desfăşurate în aşa-numitul ”format Normandia”, cu participarea liderilor Ucrainei, Franţei, Germaniei şi Rusiei, Petro Poroşenko, Francois Hollande, Angela Merkel şi Vladimir Putin. După încheierea negocierilor, care au durat mai bine de trei ore, preşedintele ucrainean a susţinut o conferinţă de presă, în care a declarat că, până la sfârșitul lunii noiembrie, miniştrii de externe ai ţărilor din ”formatul Normandia” trebuie să adopte o „foaie de parcurs” pentru Donbas, care să faciliteze punerea în aplicare a acordurilor de pace de la Minsk, ceea ce va contribui la detensionarea rapidă a conflictului separatist. Odată adoptat, documentul va fi semnat de liderii ”formatului Normandia”. Potrivit lui Poroşenko, propunerile părţii ucrainene pentru această „foaie de parcurs” au fost susţinute de către ”partenerii germani și francezi”. Preşedintele Ucrainei a mai menţionat că, în cadrul reuniunii de la Berlin, părţile au convenit asupra desfăşurării unei misiuni de poliţie înarmate a OSCE pe teritoriul Donbasului, care va trebuie să asigure pregătirile pentru alegerile locale din zonele separatiste. Potrivit lui Poroşenko, Rusia, de asemenea, a susţinut această propunere

(www.podrobnosti.ua – 20 octombrie)