RADET Bucureşti anunţă că furnizarea energiei termice se realizează sub parametrii normali

RADET Bucureşti anunţă că furnizarea energiei termice se realizează sub parametrii normali, din cauza unor avarii apărute ieri la centralele CET Vest şi CET Grozăveşti, aparţinând ELCEN. Potrivit unui comunicat al RADET, efectele vor fi resimţite în sectoarele 1 şi 6, parţial şi în sectorul 5, respectiv în zona Panduri şi Ana Davila. În urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii ELCEN, în cadrul comandamentului comun, problemele vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil, reprezentanţii societăţii estimând că avaria de la CET Vest va fi remediată în cursul serii, iar cea de la CET Grozăveşti, până mâine dimineaţă – precizează RADET.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 octombrie)