Interviu cu preşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Adrian Iorgulescu

Reporter: Maestre Adrian Iorgulescu, în calitate de preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cum comentaţi această iniţiativă de eliminare a taxei Radio TV?
Adrian Iorgulescu: În preajma alegerilor, desigur că asemenea tentative trebuie privite cu scepticism. Deci, fiindcă sunt toate colorate de un anumit populism şi asta o spun din perspectiva unei persoane care, cel puţin 20 şi ceva de ani a făcut politică activă; în ceea ce priveşte momentul, e clar că el are o conotaţie electorală şi urmăreşte o ţintă electorală, respectiv se bucură pe cei care, probabil, vor avea de neplătit taxa pentru Radio şi Televiziune. Dincolo de lucrurile astea, care pot fi văzute bine de către masa de ascultători şi de persoane care sunt interesate de ce se transmite pe posturile publice, rămâne, din punctul meu de vedere, o dublă întrebare. Prima se referă la faptul dacă guvernul se va angaja să acopere în întregime costurile pe care până acum le producea cetăţeanul abonat. Al doilea, dacă se întâmplă aşa, în ce măsură guvernul sau guvernele care urmează vor induce sau nu presiuni pe societăţile de Radio şi Televiziune publice, întrucât, cum se spune pe la mahalele Bucureştiului şi nu numai, o zicere să-i spunem aşa lăutărească, ăla care dă banu’ dictează muzica. Prin urmare, este posibil ca diferite guverne care se vor succeda la Palatul Victoria să pună presiune politică pe aceste două societăţi publice. În fine, mai rămâne un al doilea palier care îmi ridică semne de întrebare în ce măsură corpurile redacţionale, editoriale îşi vor putea menţine o necesară şi dorită imparţialitate pe care cred că ar trebui să o aibă. Ştiu, se va spune că, cel puţin din punct de vedere politic, nu prea au avut-o niciodată. Dar, nu e chiar aşa şi, oricum, alte obligaţii sunt din partea celor care lucrează şi editează în aceste instituţii, atunci când ştiu că publicul loc, beneficiarul lor şi susţinătorul lor material este cetăţeanul şi alta, evident, când e vorba despre un guvern.
Reporter: Maestre Adrian Iorgulescu, cum comentaţi acest aspect, faptul că Radio România încă de la înfiinţarea sa, din 1928 practic, a avut ca plătitor ascultătorul român, publicul român neîntrerupt?
Adrian Iorgulescu: Tocmai, aici ne întoarcem la obârşii, la izvor, cum zice Blaga, pentru că, în mod real, aşa au gândit-o iniţiatorii, ca publicul, cetăţenii abonaţi, să fie cei care hotărăsc într-un fel şi au presiunea morală şi nu numai asupra celor pe care cele două posturi le transmit marelui public. Cred că aşa s-a gândit. Cel care dă independenţa acestor instituţii este banul cetăţeanului, şi nu banul guvernului.
Reporter: Care este, din punctul dvs de vedere, rolul cultural şi social pe care îl are Radio România în existenţa sa, iată, de 88 de ani?
Adrian Iorgulescu: Este imens la scara istoriei şi mi se pare la fel de important să ne gândim şi cum se va construi acesta în viitor. Mi-ar plăcea, şi asta o spun în calitate de compozitor român, ca ponderea culturii naţionale, culturii româneşti să fie tot mai mare, iar concetăţenii noştri să aibă acces nelimitat la produsele culturii româneşti. Şi cred, dacă posturile de radio, să le spunem private au alte obligaţii, cu siguranţă, alte atribuţii, în zona aceasta a Radioului public, cerinţele mai sus evocate de mine mi se par extraordinar de importante. Tot ceea ce înseamnă valoare culturală autohtonă, cred că trebuie să fie difuzată cu precădere prin Radioul public.

RADOR (21 octombrie)