Mici grupuri de migranţi ilegali descoperite la graniţele de vest şi de est ale României

La graniţele de vest şi de est ale României au fost descoperite, ieri, mici grupuri de migranţi ilegali. Astfel, în judeţul Timiş, şapte cetăţeni pakistanezi au fost interceptaţi de poliţişti, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera, dinspre Serbia spre România, în zona localităţii Jimbolia. Totodată, în judeţul Botoşani, au fost descoperiţi şase cetăţeni afgani care voiau să traverseze ilegal graniţa, dinspre Ucraina spre România. Migranţii au declarat că urmăreau să ajungă într-un stat din vestul Europei – notează corespondenţii noştri.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 octombrie