Drapelul naţional al Ungariei a fost ridicat în Piaţa Kossuth, din faţa Parlamentului

Cu prilejul aniversării a 60 de ani de la izbucnirea Revoluţiei ungare din 1956, duminică dimineaţă, în Piaţa Kossuth, din faţa Parlamentului, a fost ridicat drapelul naţional al Ungariei, în prezenţa demnitarilor publici şi prin prezentarea onorului militar. Drapelul a fost ridicat în acordurile imnului naţional de unitatea de ceremonie a armatei ungare. La ceremonia festivă au participat: preşedintele Ungariei, János Áder, premierul Viktor Orban, preşedintele legislativului ungar, László Kövér, şi şeful statului major al armatei ungare, generalul Tibor Benkő, precum şi reprezentanţi ai corpului diplomatic. Revoluţia şi lupta pentru libertate din Ungaria au izbucnit în 1956. Cu ocazia aniversării a 60 de ani de la izbucnirea revoluţiei, Guvernul de la Budapesta a înfiinţat o Comisie Comemorativă, iar anul 2016 a fost declarat Anul Libertăţii Maghiarilor. Anul Comemorativ se desfăşoarul sub înaltul patronaj al preşedintelui Parlamentului, László Kövér. Preşedintele Comisiei Comemorative, care a fost înfiinţată pentru perioada 23 octombrie 2015-16 iunie 2017, este ministrul pentru resurse umane, Zoltán Balog, coopreşedinte fiind comisarul guvernamental Maria Schimdt.

MTI – 23 octombrie