Un grup de cercetători americani au reuşit să transforme „din greşeală” CO2 în etanol

Cercetătorii americani au descoperit o metodă economică, practică şi deosebit de eficientă de a converti un gaz de seră cunoscut că generează încălzirea globală într-un combustibil ecologic, o descoperire ce ar putea stimula industria energiei regenerabile. Oamenii de ştiinţă de la Laboratorul naţional Oak Ridge din statul american Tennessee au anunţat luna trecută că au creat „din greşeală” un catalizator care transformă dioxidul de carbon (CO2) – principalul gaz cu efect de seră – în producţii mari de ethanol, fără a se folosi elemente rare şi scumpe cum ar fi platina. Etanolul, produs din materiale organice precum porumb sau zahăr, este cel mai folosit biocombustibil pe plan mondial. Multe state, printre care SUA şi China încearcă să producă tot mai mult etanol în paralel cu limitarea folosirii combustibililor fosili, consideraţi principala cauză a emisiei de gaze cu efect de seră care generează schimbările climatice. Potrivit cercetătorilor de la Oak Ridge, mici particule de carbon şi cupru, în combinaţie cu azotul şi curenţii electrici au contribuit la declanşarea unei reacţii chimice care a convertit, pe neaşteptate, CO2 în etanol. Cercetătorii încercau să descopere o serie de reacţii chimice care să transforme înapoi dioxidul de carbon, un produs secundar al consumului de combustibil, în combustibil. Au descoperit că primul pas al acestei proceduri nu numai că a funcţionat, dar şi că a determinat apariţia unei metode ieftine şi eficiente de a produce etanol.

RADOR (23 octombrie)