Pregătiri pentru Luminaţie

 Catolicii, ortodocşii sau reformaţii din Bistriţa-Năsăud se pregătesc de Luminaţie, sărbătoare care are loc în Transilvania de 1 noiembrie, când oamenii se vor îndrepta spre cimitire cu jerbe de flori şi lumânări. Ziua tuturor sfinţilor şi Ziua morţilor sunt două sărbători care au înlocuit de fapt ritualuri celtice de dinaintea erei noastre. În anul 835, papa Gregor IV a decretat ziua de 1 noiembrie ca sărbătoare religioasă închinată sufletelor martirilor credinţei în încercarea de a eradica complet serbările păgâne şi a-i creştina pe bretoni, irlandezi, englezi şi alte popoare de origine celtă. În zonele în care ortodocşii au trăit alături de catolici, reformaţi sau protestanţi, aşa cum se întâmplă în Ardeal, credincioşii s-au influenţat însă reciproc şi au ajuns să ţină obiceiurile împreună. De aceea, şi Sfântul Sinod al BOR a fixat o zi pentru pomenirea morţilor. Aşa că, prima sâmbătă din noiembrie este o „zi a morţilor”, în care se face pomenirea acestora, transmite corespondentul RRA, Cristiana Sabău.

RADOR (31 octombrie)