Calendarul evenimentelor, 1 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Preşedintele Klaus Iohannis participă la evenimentul de aniversare a 25 de ani de parteneriat între Grupul Banca Mondială şi România – ora 10:00, la Palatul Cotroceni, Sala Unirii. De la ora 11:30 participă şi premierul Dacian Cioloş

 

– Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului
  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
  • ora 13:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări – sala 5001, etaj 5
  • ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – Corp B3, parter, camera nr. 9
  • ora 13:00 – Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului și privatizare
  • ora 13:00 – Comisia pentru transporturi şi energie
  • ora 13:00 – Comisia pentru afaceri europene

 

– Camera Deputaţilor

* ora 8:30 – şedinţă în plen

* la înch. şed. de vot final – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în Comisiile parlamentare:

  • Comisia pentru sănătate şi familie – sala 2
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala comisiei
  • ora 13:30 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – sala 5156
  • ora 14:00 – Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
  • ora 14:00 – Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport – sala 3150
  • ora 14:00 – Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului – sala 4113, etaj 4
  • ora 14:30 – Comisia pentru industrii şi servicii – sala 25, etaj 2, corp B4
  • ora 14:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi – sala Mihai Viteazu
  • ora 14:30 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala 6115

 

– Guvern

* Programul premierului Dacian Cioloş:

  • ora 9:00 – întâlnire cu vice-premierii Vasile Dîncu și Costin Borc
  • întâlniri de lucru cu miniștri
  • ora 21:30 – participare la interviu Radio România Actualități

 

– Ministere

* Revista „Business Review” organizează „Foreign Investors Summit” – ora 9:00, la Hotel Sheraton (1 – 3 nov.). Participă: Dragoș Pîslaru, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Sorana Baciu – secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Claudiu Vrînceanu – secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Daniel Dăianu – Banca Națională a României, Carmen Marcuș – Reprezentanța Comisiei Europene în România, Eric Stab – Consiliul Investitorilor Străini, Ionuț Simion – PwC România, AmCham România și Robert Miklo – Colliers România

* În zilele de 1 şi 2 noiembrie, Blocul Național Sindical va organiza cel de-al X-lea Congres al confederației, aniversând totodată 25 de ani de activitate – ora 15:00, la Palatul Parlamentului, sala C.A. Rosetti, intrarea S1. Invitaţi: Dragoș  Pîslaru, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice; prof. univ. dr. Alexandru Athanasiu; Regis Brillat, directorul Departamentului Carta Socială Europeană, Consiliul Europei; Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru Muncă și Protecție Socială, Camera Deputaților; Ioan Dan Gheorghiu, președintele Confederației Patronale Concordia; Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical

* Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, îl primeşte pe vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală al Băncii Mondiale, Cyril Muller – ora 17:00, la sediul MAE

 

– Apărare, Interne

* Capu Midia, jud. Constanţa: Militari ai Brigăzii 1 Rachete Sol-Aer „General Nicolae Dăscălescu” vor participa, alături de militari americani din Batalionul 5-7 Apărare Aeriană din cadrul Forţelor Terestre ale SUA, dislocate în Europa (USAREUR), la exerciţiul Patriot Shock V, ce se va desfăşura în Tabăra de Instrucție şi Poligon de Trageri Sol-Aer (1 – 12 nov.)

* Cincu, jud. Braşov: “Ziua Distinşilor Vizitatori” în cadrul exerciţiului multinaţional “Scorpions Fury-16” – ora 11:30, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre „Getica”

 

– Electoral

* Oradea:Conferinţă de presă a USR Bihor prilejuită de lansarea candidaţilor la alegerile parlamentare – ora 10:00, la Str. Republicii nr. 3-5

 

– Administrativ

* Buzău: Conferinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Buzău – ora 10:00

* Conferinţe de presă organizate de:

  • Târgu Jiu:Consiliul Judeţean Gorj – ora 10:00
  • Timişoara:Primăria Timişoara – ora 11:00

 

– Organizaţii

* Conferinţa „Extremismul de dreapta şi instigare la ură. Abordări politice, legale şi administrative” organizată de Fundaţia Fredrich-Ebert România – ora 9:00, la Hotel Minerva, Sala Himalaya, Str. General Gheorghe Manu nr. 2-4

 

– Social

* Iaşi:Conferinţă de presă de lansare a proiectelor „Copiii singuri acasă” şi „Prevenirea victimizării persoanelor vârstnice” – ora 10:00, la Casa Corpului Didactic

 

– Economic

* Are loc dezbaterea publică „Educație financiară: Să vorbim despre viitor!”, organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Universitatea Româno-Americană, Institutul de Economie Mondială al Academiei Române şi Institutul de Studii Financiare – ora 9:00, în Aula Magna (corp C, etaj 1) a Universității Româno-Americane

* Seminar româno-olandez privind rezistenţa antimicrobiană, organizat de Ambasada Olandei la Bucureşti, în colaborare cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului, intrarea C1

* Conferinţă de presă SIVECO – va fi prezentată cea mai nouă soluţie IT de management al fermelor – ora 10:30, Şoseaua Bucureşti-Ploieşti, nr. 73-81, Corp C4

* Compania IKEA anunţă rezultatele anului financiar 2015-2016 – ora 10:00, la Magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa

* Conferinţă de presă Oracle – strategia cloud şi inovaţiile Oracle – ora 11:00, SykBar, Calea Dorobanţi, nr. 155, etaj 5

* Întâlnirea lunară a membrilor Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane la o discuţie-panel alături de  Vasile Iuga (PwC) în cadul Programului „România Competitivă” – ora 19:00

* Romfilatelia marchează împlinirea a 25 de ani de la deschiderea reprezentanței oficiale a Grupului Banca Mondială la București, prin proiectul intitulat sugestiv “25 de ani, Banca Mondială în România”. Acesta este disponibil începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara

 

– Învăţământ, Cercetare

* „YouthSpeak Forum” cu tema „Take Romania Forward”, eveniment organizat de AIESEC dedicat tuturor studenţilor şi tinerilor pasionaţi de probleme globale – ora 9:30, la Institutul Bancar Român

* Deschiderea celei de-a X-a ediţii a festivalului studenţesc „Studenţiada”, organizat la nivel naţional de Uniunea Naţională a Studenţilor din România  – ora 14:00, la Universitatea Politehnica Bucureşti, Sala Senat

* Bacău: Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează o întâlnire cu prilejul finalizării proiectului „BLISS: Bacău and Lugano – Teaching Informatics for a Sustainable Society”, derulat în parteneriat cu Università della Svizzera italiana din Lugano, Elveţia – ora 10:00, în Aula „Vasile Alecsandri”, corp D, etajul I (Rectorat)

* Craiova: Festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport profesorului universitar dr. Christian Heiss, medic specialist ortopedie, medicină sportivă, chirurgia mâinii, la University Hospital of Giessen – Marburg, Germania – ora 14:30, în sala Albastră a Universităţii, Str. A. I. Cuza nr.13

* Galaţi: Deschiderea celei de-a III-a ediţii Şcolii de Ucenicie de la combinatul siderurgic din Galaţi – ora 8:30

* Iaşi: Festivalul studenţesc “Studenţiada”, organizat de Uniunea Naţională a Studenţilor din România, revine în Iaşi cu cea de-a X-a ediţie – ora 19:00, în faţa Casei de Cultură a Studenţilor (1-8 nov.)

 

– Arhive

* Instituţia Arhivelor Naţionale ale României împlineşte anul acesta 185 de ani, prilej cu care organizează „Săptămâna Arhivelor” – la sediul Arhivelor Naţionale ale României, Bd. Regina Elisabeta nr. 49 (31 oct. – 4 nov.). Din programul zilei:

  • ora 10:00 – „Proiectul noii Legi a Arhivelor” – dezbatere incluzând exprimarea poziţiilor reprezentanţilor instituţiilor deţinătoare de arhivă, precum Arhivele Ministerului Afacerilor Externe, Arhivele Militare, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
  • ora 13:00 – „Opoziţia culturală” în arhivele din România. Vizibilitate, acces, cercetare – prezentarea bazei de date şi masă rotundă. Participă: Alina Pavelescu, Dinu Zamfirescu, Dragoş Petrescu, Ana-Maria Cătănuş. Moderator: Cristian Pătrăşconiu

 

– Arhitectură

* Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, în parteneriat cu Asociația Istoria Artei, organizează un dublu eveniment – conferința publică și lansarea broșurii „Grădini bucureștene și peisagiști din spațiul cultural german” – ora 18:30. Invitați: istoricul de artă Oana Marinache, arh. Raluca Zaharia și fotograful Cristian Gache

 

– Mass-Media

* Ziua Radioului (1 nov.) va fi sărbătorită de la ora 11:00, în incinta Terminalului Plecări de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Pe parcursul zilei, pasagerii care vor tranzita aeroportul vor asista la o serie de concerte pregătite de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti împreună cu echipele Societăţii Române de Radiodifuziune: recitaluri de jazz ale Big Band-ului Radiodifuziunii şi un concert al Orchestrei Populare Radio

 

– Cultură

* Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică, în parteneriat cu Institutul Cultural Român organizează conferinţa internaţională cu tema „Importanţa artei contemporane în promovarea patrimoniului cultural imobil în România” – ora 9:00, la sediul Institutului Cultural Român, Aleea Alexandru nr. 38. Vor lua cuvântul: Radu Boroianu – președintele ICR; Adrian Crăciunescu – arhitect, coordonator al Comisiei Codului Patrimoniului din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor; Ştefan Bâlici – directorul Institutului Naţional al Patrimoniului; Oana Radu – manager cultural și consultant  în domeniul politicilor culturale; Daniela Calciu – arhitect, Ordinul Arhitecților din România

* Cea de-a III-a ediţie a Bienalei de Arte Decorative, cu tema „Conexiuni”, organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Arte Decorative – la Palatul Parlamentului, Sala de Expoziţii „Constantin Brâncuşi” (1 – 29 nov.)

* Muzeul Național de Artă al României lansează programul „Întâlnire la muzeu” cu o evocare a pictorului Paul Gherasim – ora 18:00, în Sufrageria Regală; accesul se va face din Calea Victoriei nr. 49-53, corpul A2. Invitați: Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Matei Lăzărescu, Horea Paștina, Mihai Sârbulescu. Invitați speciali – Andrei Pleșu și părintele Iustin Marchiș

* Muzeul Naţional al Ţăranului Român organizează vernisajul expoziţiei personale de pictură „Norii. Între două geometrii”, a artistei plastice Marina Bejan – ora 18:00, Sala Foaier, Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Cuvânt de deschidere: Alexandra Titu. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 1 – 16 noiembrie

* Asociația „Bucureștiul meu drag” organizează evenimentul foto “Poveștile vizuale ale Bucureștiului”, cu participarea artiştilor fotografi Andrei Bîrsan, Cristian Bulugea şi Vlad Eftenie – ora 18:30, la magazinul F64, Bd. Unirii nr. 45. Evenimentul face parte din proiectul „Centrul de memorie vizuală a Bucureștiului”, proiect cultural finanțat de către ARCUB în cadrul Programului cultural “București – Orașul in-vizibil 2016”. Printre partenerii media: Radio România Internațional

* Vernisajul expoziției personale a artistei Militza Sion intitulată “Atelier” – ora 19:00, la Galeria Romană, Bd. Lascăr Catargiu nr. 1 (1-19 nov.)

* A XI-a ediție a Festivalului de Muzică Veche, dedicat muzicii vechi europene, de la piese medievale până la muzica renascentistă, barocă, bizantină – ora 19:00, la Palatul Bragadiru. Printre artiștii invitați: Orchestra barocă a Uniunii Europene (EUBO), Orchestra barocă „Il Gardellino” (Belgia), Marcel Ponseele (oboi baroc), Jan de Winne (flaut traversier), Xavier Diaz Latorre (lăută), Andrew Lawrence-King (harpe istorice), ansamblul de dansuri istorice Passeggio din Cluj, ansamblul Codex din Sfântu Gheorghe, formația de muzică veche românească „Trei Parale” din București (1 – 28 nov.). Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Bucureşti FM, Radio România 3Net

* Primăria Municipiului București, prin Teatrul „Ion Creangă”, organizează în perioada 1 – 6 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Festivalului „Bucureștii lui Caragiale”, realizat în parteneriat cu Circ & Variete Globus – ora 19:00, în Parcul Izvor. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio București FM

* În cadrul celui de-al treilea sezon al spectacolelor-conferință „Round Table București” (20 sep.- 8 nov.), moderate de muzicologul Valentina Sandu – Dediu, are loc o întâlnire cu prof. dr. Mircea Penescu, directorul general al Spitalului Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” – ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică, Str. Știrbei Vodă nr. 33. În cadrul conferinţei va fi găzduită expoziţia cu proiecţie video „Digitalizarea datelor de arhivă culese de istoricul de artă Cezara Mucenic la Arhivele Naţionale, Direcţia Municipiului Bucureşti – perioada 1830–1960”

* Scriitorii Nora Iuga şi Robert G. Elekes sunt invitaţii celei de-a III-a ediţii a evenimentului „Poezie în Camera din Faţă” – ora 19:00, Str. Mendeleev nr. 22. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* Filme din producţia recentă a cineaştilor sârbi vor fi prezentate la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Studioul „Horia Bernea”, în perioada 1 – 3 noiembrie, în cadrul „Zilelor Filmului Sârbesc în România”, eveniment organizat de Liga de Prietenie Româno-Sârbă şi Uniunea Sârbilor din România. În deschidere va fi proiectat filmul „Enclava” („Enklava”), regia şi scenariul Goran Radovanovic – ora 19:30

* Centrul Naţional al Dansului Bucureşti (CNDB) și East European Performing Arts Platform/EEPAP (Polonia) organizează, între 1 şi 6 noiembrie, ediția-pilot a Bienalei Regionale de Coregrafie – primul eveniment de profil dedicat dansului contemporan din Europa Centrală și de Est, intitulată „RE//Dance”, care va include spectacole şi performance-uri din Bulgaria, Cehia, Croaţia, Polonia, Ungaria şi România şi va fi curatoriată de Iulia Popovici, critic și curator, și de Marta Keil și Goran Injac, în calitate de co-curatori – ora 19:30, la Sala Stere Popescu, Bd. Mărăşeşti nr. 80-82.  Partenerul instituţional al primei Bienale Regionale de Coregrafie este Mladinsko Gledališče Ljubljana (Slovenia)

* Sala „Elvire Popesco” a Institutului Francez din Bucureşti găzduiește premiera spectacolului de teatru „Fugato labile: Camille Claudel”, produs de Asociaţia Femeilor din Teatru „If…/Dacă …Pentru Femei” și realizat cu sprijinul UNITER, MNAR și UNArte, care prezintă viața sculptoriței Camile Claudel – ora 19:30, Bd. Dacia, nr. 77

* Teatrul de Comedie și Primăria Municipiului București organizează Festivalul de Dramaturgie „Rodica Popescu-Bitănescu” – la Creart – Sala Teatrelli. În cadrul evenimentului vor fi prezentate cinci spectacole scrise și regizate de Rodica Popescu-Bitănescu (1 – 5 nov.). De la ora 20:00, are loc spectacolul „Cinci femei de tranziție”

* Cântăreaţa marocană, Hindi Zahra revine în România într-un concert care va avea loc la Arenele Romane, începând cu ora 20:00

* Caracal: Recital în cadrul Turneului „Flautul Fermecat“ (1 – 10 nov.), un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail – ora 18:00, la Teatrul Naţional. Producători: Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Accendo”. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical

* Craiova: Vernisajul expoziţiei de artă plastică „Story”, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – ora 12:00

* Craiova:Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” – secţia Mediatecă şi American Corner Craiova organizează sărbătoarea de Halloween – ora 11:00

* Galaţi: Conferinţă de presă organizată cu prilejul închiderii „Taberei de sculptură în metal” – ora 12:00

* Iaşi:Conferinţă de presă organizată de Opera Naţională Română Iaşi cu prilejul aniversării a 60 de ani de la înfiinţare – ora 12:00

* Ploieşti: Primăria Municipiului Ploieşti, Teatrul „Toma Caragiu” şi Asociaţia „Kontrapunct ¼” organizează cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de Teatru „Toma Caragiu”, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, la Filarmonica Ploieşti, la Casa de Cultură a Studenţilor, în Catedrala Sfântul Andrei şi într-un Pub din apropierea teatrului (1 – 6 nov.)

* Sibiu: Conferință de presă privind vizita de lucru organizată de Muzeul Național al Banatului Timișoara la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu – ora 12:00, în Sala de Consiliu a Palatului Brukenthal. Vizita se adresează atât pregătirilor în desfășurare pentru Timișoara, Capitală Culturală 2021 cât și strategiilor de organizare și activitate ale muzeelor în general. Participă: Prof.univ.dr. Sabin Adrian Luca și Claudiu Ilas, managerul Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara

* Timişoara: Ambulanţa Culturală şi Fundaţia Judeţeană pentru Tineret Timiş FITT, organizează cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional Analog Mania, sub sigla „Day of Photonics 2016”, eveniment internaţional bianual care promovează „fotonica” (1 – 6 nov.). Deschiderea oficială a festivalului va avea de la ora 19:00, la Calpe Gallery din Complexul Bastion Therezia. Toate expoziţiile pot fi vizitate de miercuri până duminică între orele 15:00 şi 19:00, la Calpe Gallery, Muzeul Temporar De Artă Contemporană, Galeria ADETIM, Sala Vega a Societăţii Timişoara şi Galeria Subterană a Casei Artelor

 

– Sport

* Naționala masculină la tenis de masă joacă împotriva selecționatei Cehiei, pentru Turneul de calificare la Campionatele Europene la tenis de masă pe echipe, seniori, 2017 – ora 17:30, în incinta TVR, corpul Pangratti

* Cârţa, Jud. Harghita: De la ora 18:30 are loc meciul Steaua Bucureşti – CSM Dunărea Galaţi în cadrul Campionatului Naţional de hochei pe gheaţă

* Cluj-Napoca: Conferinţă de presă organizată de clubul de baschet masculin U-BT Cluj-Napoca, înaintea meciului cu Petrolina AEK Larnaca, din din cadrul FIBA Europe Cup – ora 11:00, la Sala Sporturilor „Horia Demian”

* Oradea:CSM CSU Oradea înfruntă echipa rusă Avtodor Saratov, în Grupa B a Ligii Campionilor la baschet masculin  – ora 19:00, Arena Antonio Alexe

* Faenza, Italia: Are loc un meci amical de futsal între reprezentativele Italiei şi României – ora 21:30,  Palasport „Vincenzo Cattani”

* Schiedam, Olanda: Are loc partida dintre formaţiile feminine de tenis de masă ale Olandei şi României, din Grupa B a preliminariilor Campionatului European – ora 20:30

 

– Diverse

* Ambasada Japoniei şi Organizaţia Japoneză pentru Comerţ Exterior – JETRO organizează evenimentul „Armonia dintre Sake şi Gastronomia Japoneză” – ora 14:30, la Hotel Sheraton, Calea Dorobanţilor nr. 5-7

 

– S-a întâmplat într-o zi de 1 noiembrie

* Se împlinesc 88 de ani de la inaugurarea postului naţional de radio din România. În data de 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, era difuzată în eter prima emisiune a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România, cu anunţul: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti”. Primele cuvinte au fost rostite de preşedintele Societăţii, Dragomir Hurmuzescu, ctitorul radiofoniei româneşti, după care a urmat un recital de versuri compuse de Horia Furtună, în care Radioul românesc era definit „Un suflet nou”. La început, Radio Bucureşti (cum era cunoscută Societatea) avea emisiuni doar câteva ore pe zi, în program figurând ştiri, muzică de dans şi clasică, buletine meteorologice; treptat au apărut şi primele emisiuni complexe („Ora copiilor”, „Ora veselă”, „Ora femeilor”, „Cronica muzicală”, „Cronica dramatică”, „Poşta amatorilor”)

* La această dată, acum 417 ani (1599), după victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai Viteazul a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic

* În urmă cu 412 ani (1604), La Whitehall Palace din Londra, era prezentată pentru prima dată, tragedia “Othello” a lui William Shakespeare

* Cu 261 de ani în urmă (1755), Marele Cutremur din Lisabona avea să îngrozească întreaga Europă. Seismologii contemporani estimează că tragicul eveniment ar fi avut între 8,5 și 9 grade pe scara Richter cu epicentrul în Oceanul Atlantic, la 200 de km sud-vest de Capul Sfântului Vincent. Seismul a făcut, potrivit statisticilor, între 50.000 și 100.000 de victime doar în Lisabona, iar în ceea ce privește orașul, acesta a fost distrus în proporție de 85%, ruinându-se nu mai puțin de 12.000 de locuințe și numeroase clădiri publice: Palatul Regal Portughez, Opera, Catedrala şi Biblioteca

* Într-o zi de 1 noiembrie, acum 216 ani (1800), se finalizau lucrările de construcţie la Casa Albă (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C., a fost ales de preşedintele George Washington (care a şi pus, la 13.X.1792, piatra de temelie a construcţiei), dar acesta nu a locuit niciodată aici, primul „locatar” al Casei Albe fiind preşedintele John Adams. Clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie

* Acum 181 de ani (1835) apărea la Bucureşti (până în decembrie 1836), sub conducerea lui Ion Heliade Rădulescu, „Gazeta Teatrului Naţional”, revistă lunară de informare şi critică dramatică, prima revistă românească de specialitate. Iniţiată de Societatea Filarmonică, revista îşi propunea sprijinirea activităţii teatrale şi literatura dramatică în limba română, cu precădere repertoriul clasic (drame, tragedii) (1/13)

* La Boston (SUA), se inaugura, acum 168 de ani (1848), prima şcoală medicală din lume pentru instruirea femeilor, fondată de medicii Samuel Gregory şi Israel T. Talbot. Prima promoţie a acestui colegiu medical număra 12 absolvente

* Cu 166 de ani în urmă (1850), apărea, la Paris (număr unic), revista politică „România viitoare” (datată însă 20 septembrie 1850), sub redacţia lui Nicolae Bălcescu şi a altor revoluţionari români paşoptişti aflaţi în exil. Revista publică manifestul „Poporului român”, în care era formulat scopul şi programul de luptă al viitoarei revoluţii a românilor, sub deviza „Dreptate, Frăţie, Unitate”

* În urmă cu 152 de ani (1864), era reînfiinţat Conservatorul de Muzică şi Declamaţiune din Bucureşti, sub conducerea lui Alexandru Flechtenmacher (director: 1864-1869). La 17.XII.1851 a luat fiinţă, temporar, Conservatorul de Muzică din Bucureşti, din iniţiativa profesorilor Ioan Andrei Wachmann şi Ludovic Wiest (1/13)

* Acum 132 de ani (1884), intra în funcţiune, la Timişoara, prima centrală electrică de curent alternativ pentru iluminatul public electric, una dintre primele de acest fel din Europa (1/13)

* Cu 129 de ani în urmă (1887), era creată Agenţia Finlandeză de Presă „Oy Suomen Tietotoimisto” (STT). Este cea mai veche agenţie independentă de presă din Europa, furnizând ştiri 24 de ore din 24, în limbile finlandeză, suedeză şi engleză

* Acum 94 de ani (1922), se inaugura oficial Şcoala Română din Roma, cu două secţii: de istorie (incluzând şi arheologia, filologia şi istoria artelor) şi artistică (arte plastice şi arhitectură). Şcoala asigura un stagiu de perfecţionare de doi ani studenţilor merituoşi din România; primul director, Vasile Pârvan (până în 1927). Funcţionează şi astăzi, ca Accademia di Romania

* În urmă cu 91 de ani (1925) avea loc înscăunarea primului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. La data de 25.II.1925, Scaunul Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungro-Vlahiei a fost ridicat la rangul de Scaun Patriarhal, Miron Cristea (1868-1939), episcop de Caransebeş, devenind, în calitatea sa de primat al României, primul patriarh al BOR

* Se împlinesc 80 de ani (1936) de la încheierea Tratatului de colaborare germano-italian (actul de naştere a Axei Roma-Berlin). La 25 noiembrie a aderat la Tratat şi Japonia

* Acum 71 de ani (1945) a fost înfiinţată Agenţia japoneză de presă „Kyodo”

* Cu 67 de ani în urmă (1949), apărea primul număr al publicației germane “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, cu sediul în orașul Frankfurt (am Main). Este ziarul german care are cea mai largă circulație peste hotare, editorii pretinzând că acesta ajunge în 148 de țări în fiecare zi

* Tot într-o zi de 1 noiembrie, acum 54 de ani (1962), începea explorarea planetei Marte, prin lansarea, de către U.R.S.S, a unei rachete cosmice la bordul căreia se afla staţia automată interplanetară „Marte-1”

* Acum 53 de ani (1963), apărea (până în septembrie 1993), săptămânal, la Bucureşti, revista de politică externă „Lumea” (care înlocuia traducerea revistei „Novoe Vremea”/”Timpuri Noi”, tipărită la Moscova), editată de Uniunea Ziariştilor din România; primul redactor-şef, George Ivaşcu

* În urmă cu 23 de ani (1993), intra în vigoare „Tratatul de la Maastricht” sau „Tratatul privind Uniunea Europeană” (după ce a fost ratificat de Parlamentele ţărilor membre ale CEE) – actul de naştere al Uniunii Europene (UE). Semnat în oraşul olandez de la care i se trage şi numele, la 7 februarie 1992, acest tratat este rezultatul atât al unor elemente externe, cât şi interne. În prezent Uniunea Europeană funcţionează după Tratatul de la Lisabona (inițial cunoscut ca Tratatul de Reformă), document internațional care modifică Tratatul de la Maastricht şi Tratatul de la Roma (Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene). Tratatul de la Lisabona a fost semnat de statele membre UE la 13 decembrie 2007 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Principalele modificări au fost trecerea de la unanimitatea de voturi la votul cu majoritate calificată în mai multe domenii din cadrul Consiliului de Miniștri, o schimbare a calcului majorității, au fost acordate mai multe puteri Parlamentului European formând o legislatură bicamerală, alături de Consiliul de Miniștri în conformitate cu procedura legislativă ordinară, o personalitate juridică consolidată pentru UE și crearea unui președinte permanent al Consiului European precum și un Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate. De asemenea, Tratatul a acordat calitate legală Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene

* Cu 18 ani în urmă (1998), şi-a început activitatea noua Curte Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Curtea, cu sediul la Strasbourg, îşi are originile în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma (şi intrată în vigoare în septembrie 1953)

* Acum 11 ani (2005) a avut loc, la Iaşi, slujba solemnă de consacrare a altarului şi de sfinţire a Catedralei „Sfânta Fecioară Maria, Regină” de către PS Petru Gherghel. La această liturghie solemnă au concelebrat 23 de episcopi (ÎPS Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova; toţi episcopii romano-catolici şi greco-catolici din România, episcopi din Italia, Polonia, Elveţia, Norvegia, Germania, Austria, precum şi ÎPS Daniel Ciobotea, mitropolit ortodox al Moldovei şi Bucovinei) şi au participat peste 200 de preoţi din dieceză şi din afara acesteia şi peste 3.500 de persoane. Cu acest prilej, au fost aşezate relicve ale sfinţilor la piciorul altarului construit în formă de potir

* În urmă cu 9 ani (2007), se inaugura oficial Teatrul Metropolis, înfiinţat la 1 ianuarie 2007, la iniţiativa actorilor George Ivaşcu şi Romeo Pop; director: George Ivaşcu

 

Aniversări – Comemorări

 

– Toţi Sfinţii (Calendarul Romano-Catolic 2016)

 

– Sf. Cosma şi Damian, doctori fără arginţi, martiri; Pomenirea tuturor morţilor (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2016)

 

– 1770: S-a născut Constantin Diaconovici-Loga, cărturar de orientare latinistă; luptător pentru răspândirea culturii naţionale printre românii bănăţeni; cunoscut mai ales prin „Gramatica românească pentru îndreptarea tinerilor” (1822), meritorie încercare de sistematizare a noţiunilor şi de creare a unei terminologii gramaticale româneşti (m. 1850)

 

– 1823: S-a născut Lascăr Catargiu, om politic conservator; prim-ministru în mai multe rânduri (1866, 1871-1876, 1889, 1891-1895); a fost unul dintre liderii coaliţiei în urma căreia a fost detronat domnitorul Al. I. Cuza; sfetnic al regelui Carol I, a impus Partidul Conservator pe scena politică românească (m. 1899)

 

– 1836: S-a născut Ion G. Sbierea, filolog şi folclorist; a realizat culegeri de folclor din Bucovina, ediţii de texte româneşti vechi („Codicele voroneţean”), monografii; membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866 (m. 1916) – 180 de ani

 

– 1887: S-a născut N.[icolae] Davidescu, poet, prozator şi critic literar (m. 1954). NOTĂ: Anul naşterii lui Nicolae Davidescu a constituit o dată controversată, istoria literară vehiculând până în prezent două date: 1.XI.1887 şi 24.X.1888. Majoritatea istoricilor literari au înclinat către prima dată (1.XI.1887), confirmată de altfel şi de autor într-un interviu realizat de D. Caracostea în „Revista Fundaţiilor Regale” din 1 octombrie 1942: „M-am născut la Bucureşti în ziua de 1 noiembrie 1887” (http://articole.famouswhy.ro/nicolae_davidescu_-_repere_bibliografice/)

 

– 1900: S-a născut entomologul Mihail Andrei Ionescu; contribuţii în cunoaşterea faunei şi a ecologiei insectelor din România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1988)

 

– 1903: S-a născut medicul Aurel Moga; cercetări în domeniul bolilor cardiovasculare şi al reumatismului; cercetări epidemiologice privind bolile netransmisibile; membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1977)

 

– 1908: S-a născut Garabet Avakian, violonist şi profesor (m. 1967)

 

– 1914: S-a născut pianista Sofia Cosma (numele la naştere: Sonia-Sofia Gurevich); născută într-o familie de evrei la graniţa dintre Letonia şi Lituania, a făcut studii de muzică la Viena; fugind de nazişti, a fost arestată de autorităţile sovietice, dar a supravieţuit gulagului; la începutul anilor ‘50 ai secolului XX a venit în România pentru a se reuni cu tatăl copilului ei, un român pe care-l cunoscuse în lagărele sovietice din Kazahstan; a fost solistă a Filarmonicii române; la începutul anilor ‘80 s-a stabilit în SUA, unde şi-a continuat cariera de pianistă şi profesoară (m. 2011, în California)

 

– 1918: A murit aviatorul Ionel Nicolae Romanescu; în vara anului 1908, la hipodromul din Craiova se ridică în văzduh cu ajutorul unui planor celular, realizat sub supravegherea lui Henri Auguste, profesor de mecanică la Şcoala de Meserii din Craiova. A fost primul zbor planat din România cu un om la bord într-un aparat mai greu decât aerul şi fără motor (n. 1895)

 

– 1923: S-a născut Titus Mocanu (numele real: Titus Vasile), estetician şi critic de artă; stabilit în Germania, a colaborat la emisiunile în limba română ale postului de radio „Europa Liberă” (m. 2004)

 

– 1924: S-a născut Ovidiu Bojor, farmacist, considerat fondator al fitoterapiei moderne în România

 

– 1924: S-a născut actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut Constantin Preda, arheolog, numismat şi istoric al Antichităţii; contribuţii în domeniul istoriei şi civilizaţiei geto-dacice, greco-romane şi în cel al numismaticii antice (m. 2008)

 

– 1925: S-a născut jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu – Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă între anii 1988-1994 (m. 2014)

 

– 1929: S-a născut Vasile Nicolescu, poet, eseist şi traducător (m. 1990)

 

– 1930: S-a născut Ion Toboşaru, teatrolog, eseist, poet şi profesor

 

– 1942: S-a născut soprana Silvia Voinea

 

– 1945: S-a născut sculptorul Pavel Bucur (m. 2016)

 

– 1946: S-a născut prozatorul Eugen Uricaru; între anii 2001-2003 a îndeplinit funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România; în anul 2003 devine director al postului de Radio România Cultural din cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune, iar în perioada 2003 – 2004, a fost secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, relaţii culturale şi cu românii din afara graniţelor în cadrul Ministerului Afacerilor Externe – 70 de ani

 

– 1950: S-a născut tenorul Ionel Voineag

 

– 1955: S-a născut Gabriel Cotabiţă, cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, producător muzical şi de televiziune

 

– 1960: A murit arhitectul George Matei Cantacuzino, figură proeminentă a arhitecturii româneşti interbelice; cunoscut şi ca pictor, eseist, estetician şi memorialist (n. 1899, la Viena)

 

– 1961: A murit (la Long Beach/SUA) Aron Cotruş, poet, jurnalist şi traducător; din 1939 până în 1956 trăieşte în Spania; în 1957 solicită autorităţilor americane viza de şedere în SUA, cerere rămasă nerezolvată până la moartea sa (n. 1891) – 55 de ani

 

– 1970: A murit Dimitrie Marmeliuc, istoric literar şi folclorist; opera sa cuprinde domenii variate, de la folclor la lingvistică şi de la istoria literară (vizând mai ales Antichitatea) la publicistica militantă (n. 1886)

 

– 1987: A murit Vasile Drăguţ, istoric şi critic de artă (n. 1928)

 

– 1989: A murit interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (n. 1955)

 

– 1993: A murit criticul şi istoricul literar Mihai Drăgan; domeniul preferat l-a constituit critica criticii şi a istoriei literare (n. 1937)

 

– 2000: A murit dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (n. 1929)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Londra: Vizita oficială a preşedintelui Republicii Columbia, Juan Manuel Santos, prima deplasare a unui şef de stat columbian în Regatul Unit (1 – 3 nov.)

 

–  Palau, Micronezia: Alegeri prezidențiale

 

– Tokyo: Consilierul de Stat din Myanmar, Aung San Suu Kyi, va efectua o vizită de cinci zile în Japonia (1 – 5 nov.)

 

– Ierusalim: Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, urmează să susţină un discurs în cadrul Consiliului guvernatorilor „Jewish Agency for Israel”

 

– Ierusalim: Vizita oficială a Guvernatorului General al Canadei, David Johnston

 

– Montréal: Directorul general al UNESCO, Irina Bokova susţine un discurs în cadrul Consiliului pentru relaţii internaţionale de la Montréal (CORIM)

 

– Riad, Arabia Saudită: Forumul pentru Energie 2016 (1 – 2 nov.)

 

– Geneva: Forum organizat pentru a permite candidaților din cadrul direcției generale a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să își prezinte ideile statelor membre și publicului larg (1 şi 2 nov.)

 

– Hanoi, Vietnam: Cea de-a IV-a ediţie a Festivalul Internațional de Film de la Hanoi, eveniment la care participă şi Catherine Deneuve (1 – 5 nov.)

 

– Zhuhai, China: Zhuhai Air Show, principalul eveniment al sectorului aeronautic din China (1 – 6 nov.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională a Veganilor”; sărbătorită din anul 1994 la iniţiativa The Vegan Society organizaţie care şi-a început activitatea pe 1 noiembrie 1944 în Anglia. Veganismul este considerat a fi atât o dietă, cât şi un stil de viaţă care caută excluderea folosirii oricărui produs de origine animală din alimentaţie, din îmbrăcăminte sau în orice alt scop

 

– Ziua Naţională a Republicii Algeriene Democrate şi Populare; începutul revoluţiei antifranceze din Algeria – 1954, care va culmina cu proclamarea independenţei, la 1.VII.1962

 

– Ziua Naţională a Statului insular Antigua şi Barbuda (situat în arhipelagul Antilelor Mici din Marea Caraibilor); aniversarea proclamării independenţei – 1981 – 35 de ani

 

– 1500, 1 (sau 3): S-a născut Benvenuto Cellini, sculptor, gravor şi scriitor florentin (m. 1571)

 

– 1636: S-a născut poetul şi criticul francez Nicolas Boileau-Despréaux; considerat cel mai mare teoretician al literaturii franceze (m. 1711) – 380 de ani

 

– 1757: S-a născut sculptorul italian Antonio Canova, reprezentant de seamă al neoclasicismului în sculptura europeană (m. 1822)

 

– 1815: S-a născut medicul american Crawford Long; primul medic care a folosit pentru prima oară eterul ca anestezic (1842) (m. 1878)

 

– 1848: S-a născut pictorul naturalist francez Jules Bastien-Lepage (m. 1884)

 

– 1849: S-a născut pictorul american William Merritt Chase; exponent de valoare al Impresionismului (m. 1916)

 

– 1871: S-a născut Stephen Crane, prozator, poet şi ziarist american (m. 1900) – 145 de ani

 

– 1878: S-a născut juristul şi omul politic argentinian Carlos Saavedra Lamas, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1936 (m. 1959)

 

– 1886: S-a născut Hermann Broch, prozator şi eseist austriac, emigrat în SUA în 1938 (m. 1951) – 130 de ani

 

– 1889: S-a născut Philip Noel-Baker, politician şi diplomat britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1959 (m. 1982)

 

– 1902: S-a născut dirijorul german Eugen Jochum (m. 1987)

 

– 1903: S-a născut Jean Tardieu, artist, muzician poet şi autor dramatic francez (m. 1995)

 

– 1903: A murit istoricul şi arheologul german Theodor Mommsen, specialist în istoria romană, pe care a studiat-o sub toate aspectele, pe baza datelor oferite de izvoarele epigrafice şi numismatice; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1902 („pentru cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în considerare mai cu seamă monumentala <Istorie romană>”); membru de onoare străin al Academiei Române din 1879 (n. 1817). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române (1866-1999) dă moartea la 5.XI.1903

 

– 1907: A murit Alfred Jarry, poet, romancier şi dramaturg francez; prin piesa sa „Ubu roi” (Ubu rege), jucată la 10.XII.1896, se situează printre precursorii „teatrului absurdului” (n. 1873)

 

– 1921: S-a născut scriitorul italian Mario Rigoni Stern (m. 2008) – 95 de ani

 

– 1923: S-a născut soprana spaniolă Victoria de Los Angeles (m. 2005)

 

– 1931: S-a născut pianistul rus Dmitri Bashkirov – 85 de ani

 

– 1943: S-a născut Salvatore Adamo, muzician, compozitor şi interpret belgian

 

– 1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1859). NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă moartea la 4.XI.1944

 

– 1950: S-a născut Robert Betts Laughlin, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1998, împreună cu Horst Störmer și Daniel Tsui, pentru descoperirea unei noi forme de fluid cuantic cu sarcină fracționară

 

– 1972: A murit Ezra Pound, poet şi critic literar american, fondatorul imagismului (n. 1885)

 

– 1982: A murit regizorul american de film King Vidor, unul dintre realizatorii de marcă din perioada filmului mut (n. 1894)

 

– 1993: A murit medicul şi biochimistul american de origine spaniolă Severo Ochoa de Albornoz, laureat al Premiului pentru Fiziologie sau Medicină în anul 1959, împreună cu Arthur Kornberg (n. 1905)

 

– 1999: A murit actorul japonez de film Minoru Chiaki (unul dintre interpreţii celebrului film „Cei şapte samurai” al lui Akira Kurosawa) (n. 1917)

 

– 2006: A murit scriitorul american William Styron (n. 1925) – 10 ani

 

– 2011: A murit compozitorul francez de jazz André Hodéir (n. 1921) – 5 ani