Guvernul de la Chişinău a interzis circulaţia autovehiculelor cu numere de înmatriculare străine deţinute de cetăţenii Republicii Moldova

Guvernul de la Chişinău a interzis circulaţia autovehiculelor cu numere de înmatriculare străine deţinute de cetăţenii Republicii Moldova, măsură care îi afectează în principal pe cei care au numere de Transnistria, unde taxele sunt mult mai mici. Aceştia îşi pot însă înmatricula autovehiculele, iar măsura este catalogată de experţi drept o încercare de a obţine bani la buget pe fondul crizei economice cu care se confruntă ţara.

Reporter: Victor Pogor, (Radio Chişinău) – Autovehiculele înmatriculate în străinătate, dar şi în stânga Nistrului aflate în posesia sau folosinţa persoanelor fizice care deţin permis de conducere al Republicii Moldova nu vor mai putea circula pe drumurile publice începând de la 1 ianuarie 2017. Pentru a evita aceste interdicţii şoferii vor fi obligaţi să-şi înregistreze autoturismele la autorităţile legale moldoveneşti, beneficiind şi de o reducere de 70% a taxei de înmatriculare, fapt ce a stârnit deja un val de nemulţumiri din partea şoferilor care circulă regulamentar şi care nu au avut parte de reduceri atunci când şi-au înmatriculat maşinile. Experţii califică decizia drept o acţiune disperată a autorităţilor de a spori încasările în condiţiile în care Republica Moldova se confruntă cu un deficit bugetar sever, iar principalii parteneri externi, inclusiv FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană au îngheţat finanţările. Prevederile sunt valabile şi pentru cei care până la 1 noiembrie 2016 şi-au cumpărat maşini mai vechi de 10 ani cu numere străine şi care anterior nu aveau dreptul să-şi înmatriculeze autoturismul în mod legal din cauza vechimii maşinii. Pentru a intra în vigoare proiectul urmează să fie votat şi de către Parlament. Pe drumurile din Moldova circulă peste 70 de mii de autovehicule cu numere străine.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 noiembrie