Natura şi prietenii ne salvează de depresiile toamnei

Relația cu natura și prietenii repezintă o modalitate de a evita depresia de toamnă, recomandă psihoterapeutul bulgar Valentina Hristova. „Grădinăritul, gătitul, artele aplicate sunt forme de terapie prin care putem face faţă acestei situații”, a precizat specialistul bulgar. „Petrecum mult timp închişi în birou, nu știm cum este vremea de afară, acest lucru creează sentimentul că nu se schimbă nimic. De altfel, în organism se întâmplă multe schimbări, deoarece este o parte a ciclului natural. Consult oameni de peste douăzeci de ani și am învățat că, atunci când te îndepărtezi de relația cu natura, începi să te îmbolnăveşti. Atunci iau naştere temerile, furia, dorința de a ne proteja cu orice preț, făcând abstracţie de persoanele din jur”, a explicat Hristova. Potrivit acesteia, se observă o tendință modernă tulburătoare – oamenii uită să se întâlnească şi să-şi împărtăşească temerile. „Atunci când un om vorbeşte deschis cu prietenii despre problemele pe care le are, găseşte sprijin şi chiar o soluţie pentru aceste angoase. Prin urmare, creşte numărul persoanelor singure, iar închiderea în sine direcționează agresiunea împotriva organismului. Energia se acumulează şi nu se descarcă întotdeauna. Rezultatul final este boala, fizică sau mentală”, a mai spus Valentina Hristova.

(www.trud.bg – 3 noiembrie)