Lumea se îndreaptă spre o încălzire cu 3 grade Celsius

Angajamentele pe care şi le-au luat guvernele referitor la schimbarea climatică vor duce la niveluri periculoase ale încălzirii globale deoarece sunt mult prea mici faţă de amplificarea emisiilor cu efect de seră, potrivit unui nou raport. Programul ONU pentru Mediu (UNEP) spune că promisiunile de reducere a emisiilor vor permite un salt al temperaturilor atmosferice cu 3 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, cu mult peste pragul de 2 grade Celsius convenit în cadrul acordului climatic de la Paris, care intră în vigoare vinerea asta. Studiul a constatat că până în anul 2030 emisiile vor ajunge probabil anual la aproximativ 54-56 de gigatone dioxid de carbon echivalent, adică departe de nivelul de 42 de gigatone anual, pentru care încălzirea va depăşi limita de 2 grade Celsius. Şeful UNEP, Erik Solheim, a spus că lumea „este pe calea cea bună” în privinţa reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi combaterii schimbării climatice, dar că ar trebui să fie luate măsuri urgente pentru evitarea necesităţii impunerii unor reduceri şi mai drastice ale emisiilor pe viitor. El a avertizat în special că efectele schimbării climatice vor începe să-i determine pe oameni să plece din casele lor, ca urmare a secetei, foametei, bolilor şi conflictelor care vor izbucni pe acest fundal. Migraţia în masă determinată de schimbarea climatică este greu de separat de alte cauze ale migraţiei, dar previziunile arată că această problemă va lua o mare amploare. Prin acordul de la Paris, convenit în decembrie anul trecut, toate guvernele funcţionale ale lumii au fost de acord să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în concordanţă cu necesitatea menţinerii încălzirii sub 2 grade Celsius, nivel pe care oamenii de ştiinţă îl consideră limita de siguranţă. Acordul a fost ratificat de SUA, China şi UE şi de alte câteva guverne. Dar deşi toate guvernele participante la acordul de la Paris au convenit ţinte interne proprii pentru diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră, acestea nu sunt obligatorii. În plus, puţine ţări au stabilit planuri concrete cu măsuri de implementare a acestor reduceri./abuzoian

(www.theguardian.com – 3 noiembrie)