Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev: Europa se află într-o „pace rece”, periculoasă, cu Rusia

 Europa nu a revenit la Războiul Rece, însă este implicată într-o confruntare nouă și periculoasă cu Rusia, pe care o numesc „pace rece” – a declarat preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat BBC. Şeful statului bulgar avertizează că Rusia încearcă să divizeze și să slăbească Europa și că Europa ar trebui să reacționeze mai categoric faţă de influența Rusiei în Bulgaria și pe continent. La alegerile prezidenţiale de duminică, la care Plevneliev nu candidează, direcţia în care trebuie să se îndrepte Bulgaria este una dintre problemele principale, transmite BBC. „Ameninţarea în zilele noastre nu este ca tancurile ruseşti să invadeze Europa, ci influența Rusiei să divizeze continentul. Jocul în prezent nu este un război masiv în care să se tragă în inamic, jocul lui Putin este să facă alte state dependente. Astăzi, Rusia încearcă să slăbească, să divizeze Europa și să ne facă dependenți” – a mai spus preşedintele Bulgariei.

(www.dnevnik.bg – 4 noiembrie)/ddaniela/menescu