Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus jurământul de credinţă ca viitori cetăţeni ai Republicii Moldova

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus, ieri, jurământul de credinţă ca viitori cetăţeni ai Republicii Moldova. La ambasada din Bucureşti, Traian Băsescu a spus că România are obligaţia de a susţine, în continuare, progresele înregistrate de Chişinău şi că el, personal, aşteaptă eliberarea documentelor necesare, pentru a putea vota în turul doi al alegerilor prezidenţiale de peste Prut, din 13 noiembrie.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 noiembrie)/asalar