Alegeri prezidențiale în Bulgaria

Bulgarii îşi aleg astăzi preşedintele dintre 21 de candidaţi aflaţi în competiţie. Favoriţi sunt preşedinta Parlamentului, Ţeţka Ţaceva, reprezentanta partidului guvernamental GERB, şi candidatul opoziţiei socialiste, generalul Rumen Radev, fost comandant al aviaţiei militare. Potrivit sondajelor, Ţaceva ar putea câştiga primul tur, dar ar pierde în al doilea în faţa socialistului Radev, care a făcut campanie pentru strângerea legăturilor cu Rusia. Corespondentul Radio România la Sofia notează că alegerile prezidenţiale sunt privite ca un test de încredere în premierul Boiko Borisov, care a promis să demisioneze în cazul în care candidatul său nu va avea cel mai bun rezultat în primul tur. Alegerile sunt însoţite de un referendum privind unele modificări electorale, ignorat însă în campanie, atât de politicieni, cât şi de presă./eradu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 noiembrie