Calendarul evenimentelor, 7 noiembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Premierul Dacian Cioloş va avea întâlnirea săptămânală cu președintele României, Klaus Iohannis – ora 16:00

Ministere
* Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, participă la deschiderea colocviului „Tendințe contemporane în arhitectura pentru educația preuniversitară”, organizat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice în colaborare cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) – ora 9:30, în Sala de Consiliu a UAUIM, Str. Academiei nr. 18-22

– Partide
* Liviu Dragnea, președintele PSD, participă la evenimentul organizat de Partidul Socialiștilor Europeni (PES) și Partidul Social Democrat (PSD) – „Tinerii îndrăznesc să creadă în România”, la Palatul Parlamentului, Sala Alexandru Ioan Cuza. Din program:
• ora 16:30 – Liviu Dragnea, susține o conferință de presă alături de Sergei Stanishev, președintele PES
• ora 17:00 – Liviu Dragnea prezintă în cadrul evenimentului, Programul PSD pentru tineri
Printre participanții la eveniment: primarul Capitalei Gabriela Firea, europarlamentarul Victor Negrescu, liderul delegației PSD în Parlamentul European Viorica Dăncilă, președintele TSD Gabriel Petrea, vicepreședintele PSD Rovana Plumb, precum și președintele Camerei Deputaților Florin Iordache
* Conferinţe de presă:
• Alexandria: PNL Teleorman – ora 11:00
• Târgovişte: PSD Dâmboviţa – ora 9:00

– Administraţie
* Primarul general Gabriela Firea, verifica stadiul lucrărilor la obiectivul de investiţii „Consolidare, restaurare şi conservare Arcul de Triumf”, proiect cofinantat din fonduri europene – ora 12:00, accesul în şantier se va face pe poarta dinspre Kiseleff.Alături de primarul Capitalei va fi prezent şi Serghei Stanishev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni ( PES) din Parlamentul European, care se afla, zilele acestea, într-o vizită oficială, la Bucureşti

– Medicină, Sănătate
* Între 7 şi 13 noiembrie, în librăriile Cărtureşti din 6 oraşe din ţară sunt programate discuţii despre adicţii, despre personalitate şi profesie, despre partea pozitivă a emoţiilor negative, despre parenting şi probleme de cuplu, dar şi despre ce se întâmplă în psihoterapie – ora 18:30. Săptămâna PSI va avea loc în Bucureşti (Verona), Iaşi (Palas), Cluj (Iulius Mall), Timişoara (Iulius Mall, Mercy), Braşov şi Arad

– Istorie
* Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) organizează vernisajul expoziției „Leul – simbolul naţional al bulgarilor”, organizată de Ambasada Republicii Bulgaria în România – ora 17:00, la sediul MNIR din Calea Victoriei nr.12, sector 3. Participă dr. Iavor Stoyanov, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Bulgaria în România (9 nov. – 11 dec.)

– Cultură
* Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București și Muzeul Național al Țăranului Român organizează conferința de presă prilejuită de evenimentul Săptămâna Filmului Maghiar la București, ediţia a 10-a, care are loc în perioada 6-13 noiembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român – ora 11:00, la sediul Institutului Maghiar din București, Str. Gina Patrichi nr. 8. La conferința de presă vor participa: Kósa András László, director, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din București, Fekete Ibolya, regizoarea filmului „Mama mea și alți țăcăniți din familie” (Anyám és más futóbolondok a családból), Herner Dávid, producătorul filmului „Nu vă dați jos pantofii” (Ernelláék Farkaséknál), Iuliana Bălan, coordonator programe, Muzeul Național al Țăranului Român, Radu Igazság, regizor și profesor, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale.
• ora 18.30 – deschiderea festivă a Săptămânii Filmului Maghiar la București – ora 18:30, în Studioul Horia Bernea din incinta Muzeului Național al Țăranului Român, de către ambasadorul Ungariei la București, Zákonyi Botond
Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România București Fm
* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă avanpremiera spectacolului – eveniment „București 41 – Tur Retur”, care realizează o imersie în trecutul capitalei, în cadrul unui tur teatral cu destinația anul 1941 – ora 18:00, de la Teatrul Evreiesc de Stat, Str. Iuliu Barasch nr. 15. Spectatorii vor circula între locațiile spectacolului (Sinagoga Mare, Liceul Ciocanul) cu un autocar și vor viziona mapping-ul realizat de Les Ateliers Nomad
* Brașov: Festivalul Filmului Francez în România, organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez din România are loc în zilele de 7 şi 8 noiembrie, la Cinemateca Patria. Printre partenerii media: Radio România Internațional
* Cluj-Napoca: Deschiderea Festivalului Internaţional de Dans Contemporan „STEPS”, ediţia a III-a – ora 20:00 (7-10 nov.)
* Deva: Violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail vor concerta în cadrul Turneului Naţional „Vă place Schu…?”, organizat de Asociaţia culturală Analia Selis şi Centrul Cultural Media Radio România, în şapte oraşe (7 – 18 nov.) – ora 19:00, la Teatrul de Artă. Parteneri media: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

– Sport
* Echipa de fotbal a României pregăteşte meciul cu Polonia (11 noiembrie) de la Bucureşti din preliminariile CM 2018:
• ora 17:00 – antrenament deschis integral
• ora 18:30 – sesiune de autografe şi poze
• ora 19:00 – interviuri exclusive cu jucătorii echipei naţionale
* Are loc Gală aniversară Sportul Studenţesc 100 – Un veac de universitate, un veac de solidaritate – ora 16:45, la Sala Rondă a Hotelului Intercontinental – Bucureşti
* Se dispută o partidă din etapa a 8-a a Ligii naţionale de baschet masculin:
•Arad: Univ. Goldiş ICIM Arad – CS Municipal Satu Mare – ora 18:00, la Sala Victoria
* Are loc un meci din etapa a 6-a a Diviziei A1 la volei feminin:
• CSM Bucureşti – CS Ştiinţa Bacău – ora 18:00
* Cârţa, jud.Harghita: În campionatul naţional de hochei pe gheaţă este programat un joc:
• Steaua Bucureşti – Sport Club Miercurea Ciuc – ora 18:30
* Au loc ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal:
• Cluj-Napoca:CFR 1907 Cluj – FC Botoşani – ora 20:30, la Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”
* Este programat un meci din etapa a 9-a a Ligii naţionale de handbal feminin:
• CSM Unirea Slobozia – ASC Corona 2010 Braşov – ora 19:00
* În liga a 2-a de fotbal se dispută ultimul meci al etapei a 15-a:
• Mioveni, jud.Argeş: CS Mioveni – FC Braşov – ora 18:00, la Stadion Orăşenesc
* Oradea: Conferinţă de presă a Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor – ora 11:00, la sediul DJST Bihor

– S-a întâmplat într-o zi de 7 noiembrie
* Acum 357 de ani (1659), era semnat Tratatul Pirineilor, acord de pace între Franţa şi Spania, de la sfârşitul Războiului de 30 de ani. Întrucât Filip IV al Spaniei nu a primit ajutorul aşteptat de la Habsburg împotriva Franţei, a încheiat un tratat de pace prin care ceda Franţei porţiuni de graniţă. Tratatul implica, de asemenea, căsătoria dintre Ludovic XIV şi infanta spaniolă Maria Tereza, în urma căreia monarhul francez a devenit cel mai puternic din Europa
* Generalul Pavel Kiseleff (1788-1872), comandant al armatei ruseşti din Principatele Române în timpul războiului ruso-turc (26.IV – 14.IX.1829), era numit, acum 187 de ani (1829), în temeiul Tratatului de la Adrianopol (care instituia Rusia drept putere protectoare a Principatelor), preşedinte plenipotenţiar al divanurilor Moldovei şi Ţării Româneşti (până la 20.III/1.IV.1834) (7/19)
* În urmă cu 139 de ani (1877), începea asaltul final al trupelor române asupra redutei Rahova (care a căzut la 9/21.XI.1877) (7/19)
* Acum 99 de ani (1917), avea loc Revoluţia bolşevică din Rusia: revoluţionarii bolşevici au cucerit Palatul de Iarnă al ţarilor ruşi de la Sankt Petersburg, puterea fiind preluată de către Partidul Bolşevic condus de Lenin (eveniment cunoscut în istorie ca Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi considerat începutul unei perioade de peste 70 de ani de comunism). După prăbuşirea U.R.S.S (în 1991), pe baza unui decret semnat de preşedintele Boris Elţîn, în 1996, această zi a fost proclamată ca „Zi a consensului şi reconcilierii”. Începând din 2005 se marchează, însă, la 4 noiembrie, „Ziua Unităţii Poporului” (care celebrează sfârşitul intervenţiei poloneze în 1612), care înlocuieşte ziua de 7 noiembrie
* Se împlinesc 85 de ani (1931), de la fondarea Agenţiei chineze de ştiri „Red China News Agency”, predecesoarea actualei agenţii „Xinhua News Agency” (China Nouă). În anul 1937 „Red China News Agency” şi-a schimbat numele în „Xinhua”, iar în 1949 în „China Nouă”. Sediul Agenţiei naţionale de presă a Chinei este la Beijing, “Xinhua” fiind cel mai mare centru de presă din China şi unul dintre cele mai mari din lume. Nu este doar o agenţie de presă, ci un trust care editează peste 40 de tipuri de publicaţii
* Cu 66 de ani în urmă (1950) se inaugura Teatrul de Stat de Operetă din Bucureşti (actualul Teatru Naţional de Operetă „Ion Dacian”), cu premiera „Vânt de libertate”, de Isaac Dunaevski. Cu un sediu demolat în 1986, de regimul Ceauşescu (situat pe Splaiul Unirii), Teatrul de Operetă a funcţionat fără întrerupere până în anul 2005 în clădirea Teatrului Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”. Din cauza incendiului care a afectat grav clădirea Naţionalului bucureştean, spectacolele s-au desfăşurat apoi în sala MAI (Ministerul Afacerilor Interne) timp de doi ani, ulterior revenind în actuala Sală Studio (fosta Sală Mică) a Teatrului Naţional Bucureşti „I. L. Caragiale”, unde au avut loc până în anul 2011, când clădirea celui din urmă a devenit obiectul reparaţiilor capitale. Rămas fără sală de spectacole, Teatrul de Operetă a desfăşurat un amplu turneu naţional. Noua sală de spectacole a Teatrului de Operetă şi Musical „Ion Dacian” din Bucureşti, prima clădire destinată artelor spectacolului muzical construită în România după anul 1989, a fost inaugurată în luna ianuarie a acestui an, cu musicalul „Fantoma de la Operă”. Noua clădire este amplasată pe Bulevardul Octavian Goga nr. 1, în imediata apropiere a Bibliotecii Naţionale a României
* Se împlinesc 65 de ani (1951) de la premiera, la Bucureşti, a operetei „Ana Lugojana” de Filaret Barbu

Aniversări – Comemorări

– 1867: S-a născut medicul Mihail Manicatide, fondatorul şcolii româneşti moderne de pediatrie (m. 1954)

– 1881: S-a născut Peter Neagoe, prozator şi pictor, stabilit în Statele Unite, unde a primit cetăţenia în anul 1913 (m. 1960, la Kingston/SUA) – 135 de ani

– 1897: S-a născut poetul D.[umitru] Ciurezu (m. 1978)

– 1908: S-a născut Ion I. Cantacuzino (Ion Filotti Cantacuzino, fiul actriţei Maria Filotti), scriitor, producător, scenarist, critic şi istoric de film; a fost unul dintre cei mai activi conferenţiari la microfonul „Universităţii Radio”; tot el este cel care a introdus în programele Radiodifuziunii „Cronica cinematografică”, pe care a susţinut-o cu succes mulţi ani (m. 1975)

– 1911: S-a născut Maria Lătăreţu, interpretă de muzică populară (m. 1972) – 105 ani

– 1914: S-a născut poetul Ion Bănuţă (m. 1986)

– 1916: S-a născut Mihai Şora, filosof şi eseist; ministru al învăţământului (decembrie 1989-iunie 1990) în primul Guvern democratic provizoriu al României după Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice; membru de onoare al Academiei Române din 2012 – 100 de ani

– 1940: S-a născut actriţa Dorina Lazăr; din 2003 director al Teatrului Odeon

– 1942: S-a născut actriţa Mariana Mihuţ

– 1945: A murit Mircea Djuvara, filosof şi jurist; considerat unul dintre marii gânditori în domeniul filosofiei juridice; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1886)

– 1958: S-a născut Marius Ladislau Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo; ales, în mai 2013, la Sankt Petersburg, în funcţia de preşedinte al organizaţiei mondiale SportAccord, ales cu 54 de voturi din 92, succedându-i în funcţie olandezului Hein Verbruggen

– 1983: A murit sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1887)

EVENIMENTE EXTERNE

– Mont-Pelerin, Elveţia: Negocieri de pace internaţionale inter-cipriote, în prezenţa secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, şi a responsabililor cipriot-turc, Mustafa Akinci, şi cipriot-grec, Nicos Anastasiades (7 – 11 nov.)

– Bruxelles: Reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro (Eurogrup)

– Strasbourg: Forumul Mondial pentru Democraţie, cu tema „Democraţie şi egalitate – mai contează educaţia ?” (7 – 9 nov.). Participă secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, premierul norvegian Erna Solberg şi ministrul educaţiei din Franţa, Najat Vallaud-Belkacem

– Abu Dhabi: Vizita şefului operaţiunilor umanitare ale ONU, Stephen O’Brien

– Londra: Vizita raportorului Comisiei APCE pentru Egalitate şi Nediscriminare, Marit Maij, în contextul elaborării raportului „Finalul cyber-discriminării şi urii online”

– Londra: Dezbatere în parlamentul Marii Britanii cu privire la Brexit şi la drepturile muncitorilor, după decizia Înaltei Curţi de a recunoaşte dreptul Parlamentului de a se exprima cu privire la Brexit – ora locală 15:30

– Moscova: Parada anuală a Armatei în Piaţa Roşie

– Sankt Petersburg: Premierul chinez, Li Keqiang se va întâlni cu premierul rus, Dmitri Medvedev

– Banjul, Gambia: Depunerea dosarelor de candidatură la alegerile prezidenţiale din 1 decembrie (7 – 10 nov.)

– New Delhi: Summit-TECH Marea Britanie – India – conferință şi expoziţie în domeniul tehnologiei  (7 – 9 nov.)

– Marrakech, Maroc: Deschiderea Conferinţei mondiale pe tema climatului – COP22 (7 – 18 nov.)

Aniversări – Comemorări

– 1598: La această dată a fost botezat Francisco de Zurbarán, pictor spaniol (m. 1664)

– 1810: S-a născut Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (m. 1893)

– 1867: S-a născut Marie Sklodowska-Curie, fiziciană şi chimistă franceză de origine poloneză; împreună cu soţul său, fizicianul şi chimistul francez Pierre Curie, a descoperit şi izolat, în 1898, elementele radiu şi poloniu; contribuţii fundamentale la studiul radioactivităţii; a pus bazele radioterapiei; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1903 (împreună cu Pierre Curie şi Henri Becquerel) şi pentru Chimie în anul 1911 (m. 1934)

– 1878: S-a născut Lise Meitner, fiziciană suedeză de origine austriacă; a emis, în ianuarie 1939, împreună cu Otto Frisch, prima explicaţie fizică a fisiunii nucleare, iar împreună cu colegul Otto Hahn şi asistentul său Fritz Strassmann a descoperit prin metode radiochimice reacţia de fisiune nucleară (m. 1968)

– 1910, 7/20: A murit scriitorul rus Lev Tolstoi; este unul dintre scriitorii de seamă ai „vârstei de aur a literaturii ruse” (1820-1890); considerat de criticii literari ca unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii (n. 1828)

– 1913: S-a născut scriitorul şi filosoful francez Albert Camus; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1957 (m. 1960)

– 1926: S-a născut cântăreaţa lirică australiană Dame Joan Sutherland, supranumită „La Stupenda”, deoarece vocea ei avea o amplitudine uluitoare, atingând cu uşurinţă cele mai înalte note (m. 2010) – 90 de ani

– 1928: A murit baritonul italian Mattia Battistini (n. 1856)

– 1929: S-a născut neuropsihiatrul american Eric R. Kandel, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2000, împreună cu  Arvid Carlsson şi Paul Greengard

– 1936: S-a născut soprana galeză Gwyneth Jones – 80 de ani

– 1939: S-a născut Lene Mayer-Skumanz, scriitoare austriacă

– 1964: S-a născut violonistul francez Laurent Korcia

– 1967: S-a născut David Guetta, DJ şi producător francez

– 1969: S-a născut Hélène Grimaud, pianistă franceză

– 1980: A murit actorul american de film Steve McQueen, reprezentant al generaţiei anilor ’50 ai secolului al XX-lea, alături de James Dean şi Marlon Brando (n. 1930)

– 1992: A murit Alexander Dubček, om politic slovac; ajuns (la 6.I.1968) prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, a iniţiat un ambiţios program de reformă a sistemului socialist („socialismul cu faţă umană”); cunoscute sub numele de „Primăvara de la Praga”, reformele iniţiate (a deschis frontierele ţării şi a acordat deplina libertate de exprimare) au provocat invadarea (20/21.VIII.1968) Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia, cu excepţia celor române (n. 1921)

– 2006: A murit jurnalistul, politicianul şi scriitorul francez Jean-Jacques Servan-Schreiber ; cunoscut editorialist pe probleme de politică internaţională la cotidianul „Le Monde”; în 1953 a fondat, împreună cu Françoise Giroud, publicaţia săptămânală „L’Express” (n. 1924) – 10 ani
– 2012: A murit Mihai Toderaşcu, compozitor şi interpret de muzică uşoară din Republica Moldova (n. 1951)

* * * * *