Contribuţie financiară nerambursabilă a României în valoare de 3 milioane de euro pentru finanţarea a 83 de grădiniţe în Republica Moldova

Guvernul României a virat astăzi Republicii Moldova o contribuţie financiară nerambursabilă în valoare de 3 milioane de euro pentru finanţarea a 83 de grădiniţe – a anunţat în această seară Ministerul Dezvoltării Regionale. Potrivit unui comunicat, banii au fost alocaţi în baza Programului de cooperare încheiat în acest an între cele două state. Şi tot astăzi, Ministerul Dezvoltării a informat că au fost contractate spre a fi donate primele 96 de microbuze destinate transportului de elevi din unităţile de învăţământ de stat din Republica Moldova. Este vorba despre 95 de microbuze de tip 16+1 locuri şi un microbuz destinat transportului persoanelor cu mobilitate redusă şi echipat pentru două fotolii rulante./mdudea/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie