Noi aparitii editate de Institutul Cultural Roman, lansate la Targul International GAUDEAMUS

20 de autori romani (cu cate 10.000 de semne alese de ei din propriile opere), 17 autori maghiari transilvaneni de azi, istoria de 140 de ani a teatrului idis in Romania si un ierarh-carturar pionier al tiparului romanesc de acum trei secole sunt protagonisti ai celor patru noi aparitii lansate de Institutul Cultural Roman in cadrul Targului International Gaudeamus , desfasurat in perioada 16-20 noiembrie 2016 la Pavilionul Expozitional Romexpo.

Noile aparitii vor fi disponibile la standul ICR (nr.11, parter, pavilionul central), cu o reducere de 30%, alaturi de alte albume si carti publicate de Editura Institutului Cultural Roman si de revista Lettre Internationale (editia romana). Pe langa lansari, programul include o prezentare a Atelierelor de traducere, organizate, in parteneriat, de Institutul Cultural Roman si Centre National du Livre din Franta, si o dezbatere organizata sub egida Lettre Internationale, cu tema „Umbra si urma ca metafore ale identitatii”.

 

Programul ICR la Gaudeamus:

Joi, 17 noiembrie 2016 – ora 16.00  (Standul ICR)

10.000 de semne/10,000 characters (20 de prozatori romanialeg paginile preferatedin opera lor)

Invitati: Gabriela Adamesteanu, T.O. Bobe, Ioan Grosan

Moderatori: Luminita Corneanu si Simona Sora

O antologie bilingva (in romana si engleza) de proza romaneasca postbelica al carei model este o antologie deja clasica: O mie de paduri intr-o ghinda, editata de Valerie Miles, in care mari scriitori de limba spaniola isi aleg paginile preferate din propriile opere. La randul ei, Valerie Miles imprumutase ideea de la  Whit Burnett, a carui antologie (publicata de Dial Press in 1942) se intitula This is My Best. Over 150 self-chosen and complete masterpieces, and the reasons for their selection . O carte care a influentat istoria literara si in care antologatorul le ceruse scriitorilor celor mai prestigiosi din vremea sa sa-si aleaga „cel mai insemnat moment creativ”. Fragmentele sunt insotite, in antologia romaneasca, de raspunsurile scriitorilor invitati la trei intrebari: De ce ati ales acest fragment?; Care sunt scriitorii cei mai importanti pentru formarea dumneavoastra? ; Cum percepeti literatura care se scrie azi in Romania? Raspunsurile cartografiaza literatura romana actuala. Au raspuns invitatiei Diana Adamek, Gabriela Adamesteanu, Stefan Agopian, T.O. Bobe, Nicolae Breban, Augustin Buzura, Mircea Cartarescu, Ruxandra Cesereanu, Radu Cosasu, Caius Dobrescu, Filip Florian, Radu Pavel Gheo, Ioan Grosan, Florin Lazarescu, O.Nimigean, Razvan Petrescu, Simona Popescu, Cristian Teodorescu, Lucian Dan Teodorovici si Ion Vianu. Traducerile sunt semnate de Alistair Ian Blyth.

 

Vineri, 18 noiembrie 2016 – ora 12.00 (Standul ICR)

140 de ani de teatru idis in Romania de Camelia Craciun

Invitati: Maia Morgenstern, Camelia Craciun

Moderator: Ana Barton

Publicat cu ocazia implinirii a 140 de ani de existenta neintrerupta a teatrului idis in Romania, volumul reprezinta o sinteza a istoriei acestui fenomen cultural de la inceputuri pana astazi. Expunerea este ilustrata prin intermediul unor sectiuni documentare distincte dedicate diverselor epoci, dar si cu materiale care prezinta activitatea Teatrului Evreiesc de Stat. Lucrarea ofera publicului o scurta istorie a fenomenului teatral de limba idis din Romania prin trei momente esentiale, punctand inceputurile pitoresti goldfadeniene, epoca de inflorire si creativitate interbelica si perioada de promovare si pastrare a traditiei, reprezentata de activitatea de aproape sapte decenii a Teatrului Evreiesc de Stat.

Vineri, 18 noiembrie 2016 – ora 17.00 (Standul ICR)

Antim Ivireanul.Opera tipografica .

Invitati: Arhim. Policarp Chitulescu (coordonator al lucrarii), Conf. dr. Ioana Fedorov (Institutul de Studii Sud-Est Europene), Lect. dr. Ion Marian Croitoru (Facultatea de Teologie Ortodoxa, Universitatea Valahia din Targoviste), Dr. Doru Badara (Biblioteca Centrala Universitara), Dr. Gabriela Dumitrescu (Biblioteca Academiei Romane)

Moderator: Bogdan Popescu 

Volum omagial dedicat implinirii a 300 de ani de la moartea marelui ierarh-carturar, ctitor de cultura si spiritualitate romaneasca. Antim Ivireanul este cel care a initiat introducerea limbii romane in cultul divin, fiind cunoscut, printre altele, pentru bogata sa activitate de tipograf, gravor, ilustrator si editor de carte. „Implicat profund in toate aspectele evolutiei tiparului din Tara Romaneasca, factor important al modelului propus de domnitorul Serban Cantacuzino – si stralucit continuat de Constantin Brancoveanu – pentru introducerea limbii romane in oficierea serviciului liturgic, avand ca finalitate apararea unitatii spirituale, culturale si de neam a poporului roman, Antim Ivireanul nu a fost doar un iscusit tipograf care stapanea toate secretele mestesugului sau un ctitor si organizator de tipografii, ci, in egala masura, si un remarcabil editor.” (fragment din Prefata lucrarii)

Sambata, 19 noiembrie 2016 – ora 11.00 (Standul ICR)

Prezentare a Atelierelor de traducere organizate de ICR in parteneriat cu Centre Nationale du Livre. Participa Bogdan Ghiu,traducator si publicist, si Bogdan Popescu, director al Centrului National al Cartii din cadrul ICR.

Sambata, 19 noiembrie 2016 – ora 14.30 (Sala Cupola)

Dezbatere cu tema Umbra si urma ca metafore ale identitatii

Intalnire organizata sub egida revistei Lettre Internationale

Invitati: Teodor Baconschi si Marina Dumitrescu

Moderator: Adrian Mihalache

Sambata, 19 noiembrie 2016  ora 15.00 (Standul ICR)

Singuratate gonflabila (prozatori maghiari din Transilvania), antologie si traducere de Judit E. Ferencz

Invitati: Judit E. Ferencz, George Volceanov

Moderator: Simona Sora

O antologie de proza contemporana maghiara in care sunt selectati scriitori din Transilvania care scriu in limba maghiara, realizata de Judit E. Ferencz, jurnalista  la TVR. Volumul cuprinde povestiri semnate de autori din mai multe generatii: Péter Demény, Szilárd Demeter, Zsuzsanna Ferencz, Attila György, Zsolt Láng, Evelin Márton, Vilmos Molnár, Attila Mózes, Zsolt Koppány Nagy, Sándor Zsigmond Papp, László Potozky, Zsuzsa Selyem, Róbert Csaba Szabó, István Szilágyi, Andrea Tompa, Gábor Vida, Ferenc Zsidó. „Mi se pare extraordinara initiativa de a reuni, intre copertele unei antologii, autori maghiari ardeleni exponentiali, insemnati, ce apartin mai multor generatii si mai multor orientari si tendinte literare – un mozaic de autori cu poetici diferite, al caror numitor comun este talentul dublat de dragostea pentru literatura. Este un pas extrem de important in directia fireasca a normalizarii dialogului cultural.” – George Volceanov