Primul discurs ţinut de Donald Trump după ce a aflat că a câştigat alegerile prezidenţiale a fost, poate, cel mai moderat de când miliardarul s-a înscris în cursa pentru Casa Albă. Campania lui Donald Trump a fost marcată de o serie de atacuri virulente la adresa adversarilor politici şi a presei, dar şi de declaraţii controversate cu privire la ceea ce intenţionează să facă odată ajuns preşedinte al Statelor Unite.

Donald Trump a câştigat alegerile prezentându-se ca un candidat anti-sistem care intenţionează să facă o serie de schimbări importante atât în ceea ce priveşte politicile interne ale Statelor Unite, cât şi cele externe. Candidatul republican a promis că în prima zi a mandatului său va anula reforma în sănătate făcută de Barack Obama, va ordona construirea unui zid de-a lungul frontierei Statelor Unite cu Mexicul, pentru a opri imigranţii ilegali şi îi va trimite înapoi în ţările de origine pe cei care se află deja în Statele Unite. Trump a afirmat, de asemenea, că intenţionează să relanseze industria americană, inclusiv pe cea petro-chimică, ceea ce ar reprezenta un pas înapoi pentru eforturile de reducere a emisiilor de noxe decise pentru a încetini încălzirea globală. Declaraţiile lui Donald Trump cu privire la politica externă au produs, în egală măsură, îngrijorare. Reuters notează că, în domeniul economic, Trump susţine politici protecţioniste; viitorul preşedinte a declarat, de altfel că intenţionează să renegocieze acordul de liber schimb nord-american şi să retragă Statele Unite din Parteneriatul Trans Pacific. Statele Unite ar putea să fie, totodată, mai puţin implicate în NATO, dat fiind că Donald Trump consideră că partenerii americanilor ar trebui să aibă o contribuţie mai mare. Pe de altă parte, Donald Trump şi-a exprimat aprecierea pentru preşedintele rus Vladimir Putin într-un moment în care relaţiile ruso-americane sunt tensionate din cauza dosarului sirian şi al celui ucrainean. În sfârşit, viitorul preşedinte a promis că va lua măsuri mult mai dure împotriva jihadiştilor din Statul Islamic. Dincolo de aceste intenţii declarate, mai mulţi observatori au notat că, întotdeauna, există diferenţe între intenţiile unui candidat şi ceea ce face acel candidat când ajunge preşedinte – iar discursul de astăzi al lui Donald Trump a fost, deja, mai moderat decât ceea ce a spus în campanie./dursache/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (9 noiembrie)