Secțiuni tradiționale și expoziții, la Târgul Gaudeamus

Carte şi multimedia – modulul de bază al fiecărei ediţii, o adevărată oglindă a pieţei naţionale pe acest segment, care reuneşte oferta la zi de carte tipărită şi electronică, muzică, film, cursuri interactive, de la cele mai importante edituri din ţară şi de peste hotare. Datorită diversităţii categoriilor şi numărului ridicat de participanţi la fiecare ediţie, domeniile de interes reprezentate sunt extrem de diverse, de la materiale şi software educaţional pentru copii, literatură de toate genurile până la studii de specialitate de un înalt nivel ştiinţific.
Bursa Educaţia, ajunsă la a 19-a ediţie, este o secţiune permanentă rezervată instituţiilor de învăţământ româneşti şi străine, de toate nivelurile, invitate să-şi prezinte oferta educaţională şi editorială. (nivelul 7.70)
Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă”, ediţia a 13-a, una dintre cele mai dinamice şi interactive secţiuni ale Târgului, va fi punctul de atracţie numărul 1 pentru cei mai mici vizitatori ai Târgului GAUDEAMUS. Atelierul de creaţie GAUDEAMUS, amenajat în colaborare cu Display Group, într-un stil atractiv şi ludic, potrivit vârstei lor, îi aşteaptă pe toţi copiii prezenţi în târg cu activităţi creative organizate de Biblioteca Metropolitană Bucureşti, cadouri şi numeroase alte surprize. (nivelul 3.20)
Expoziţia „Cartea, de la manuscris la tipăritură”, organizată în colaborare cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște. Toţi cei interesaţi de începuturile şi evoluţia culturii scrise vor putea admira, în cadrul expoziției, manuscrise și carte veche (sec. XVII – XVIII), dar și călimări de brâu, ornamente tipografice și xilogravuri din colecțiile muzeului. Tot aici, pe lângă faptul că vor afla informații despre modul în care se realizau cărțile manuscris în Evul Mediu, vizitatorii îşi pot încerca talentele de caligraf, folosind instrumente și suporturi de altădată într-un scriptorium amenajat în cadrul expoziţiei. (nivelul 7.70, 385)
Salonul Naţional de Inventică
Aflat la cea de a 14-a ediție, „Salonul Naţional de Inventică şi Creaţie Ştiinţifică Pentru Tineret” aduce viitorul mai aproape și dezvăluie calea către lumile incredibile ale imaginaţiei și ingeniozității.
Peste 60 de tineri, curioși și creativi, vor prezenta anul acesta invenţii fascinante și originale, în cadrul celor trei secţiuni dedicate: Ştiinţe Aplicate (mecanică, electrică, optică, termotehnică, biotehnologie, nanotehnologie, aeronautică, astronautică etc.), Tehnologia Informaţiei (tehnologie care asociază utilizarea calculatorului şi informaţiile, care ajută să producă, să manipuleze, să comunice sau să difuzeze informaţiile), Tehnologii ale Viitorului (robotică, graphic design, arhitectură futuristă etc.)
(nivelul 7.70, 382)
Expoziţia „Pagini din istoria radioului”, organizată pentru a treia oară în colaborare cu Asociaţia Radioclubul României, prezintă, în fotografii documentare şi în exponate reale, pentru curioşi şi pasionaţi de toate vârstele, onteresantă şi succintă trecere în revistă a mai multor etape din evoluţia radioului şi a aparatelor de radio de-a lungul timpului. (nivel 7.70, 396)
Proiectul ,,Bucureștiul Nevăzut”
Proiectul scoate la lumină cartierele necunoscute ale orașului prin lucrări de pictură. Început printr-o vizită de documentare în cartierele periferice din București și urmat de patru expoziții remarcabile, proiectul ,,Bucureștiul Nevăzut” oferă publicului iubitor de artă lucrări ce vorbesc despre locuri, oameni, istorie și emoție. Cu scopul de a face cunoscut patrimoniul nevăzut al capitalei, șapte artiști contemporani români – Sanda Buțiu, Daniela Donțu, Mihail Gavril, Mirela Hagiu, Marilena Murariu, Nadejda Lungu și Silviu Parascan – au realizat lucrări emblematice pentru istoria arhitecturală și culturală a cartierelor periferice bucureștene. (Bursa de Contacte, nivel 3.20, 127)./sdm2

RADOR (9 noiembrie)