Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru, în premieră, pe Scena radiofonică a dramaturgiei româneşti contemporane

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită să ascultaţi, în premieră, Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru,  joi, 17 noiembrie, de la ora 19.00, la Radio România Cultural. Regia artistică: Gelu Colceag

Spectacolul face parte dintr-un amplu  proiect, iniţiat şi derulat  de  Teatrul Naţional Radiofonic, de promovare a dramaturgiei originale, prin realizarea unor montări radiofonice inspirate din operele dramatice ale celor mai importanţi scriitori români ai momentului.

Dramaturg, scenarist şi prozator  de  succes  în peisajul literar contemporan, Radu F. Alexandru deţine un palmares bogat de piese, jucate pe importante scene din Bucureşti şi din ţară. Textele sale dramatice, ofertante pentru creatorii din variate spaţii teatrale, impresionează prin replica incisivă şi profund ancorată,  în istoria recentă şi care ,,încântă în mod paradoxal, tocmai datorită jubilaţiei sarcastice care însoţeşte fiecare situaţie, fiecare replică’’, aşa cum remarca prestigiosul regizor Silviu Purcărete. Acesta este, poate, unul dintre motivele pentru care piesele sale au un destin atat de percutant. Publicată în urmă cu un deceniu, la editura Universalia, într-un impresionant volum de teatru, a cărui apariţie a fost salutată, cu entuziasm,  de maestrul Radu Beligan, Poveste despre tatăl meu a primit aplauze pe scena Teatrului Odeon şi a stat la baza unui teleplay de succes, realizat de Casa de producţie a TVR.

Regizorul Gelu Colceag a lucrat la variantele de scenă, televiziune, iată, şi acum, la montarea radiofonică, invitând aceeaşi echipă, bine sudată de actori, care, cunoscând în profunzime textul dramatic, construiesc în spaţiul sonor personaje extrem de autentice. Jocul firesc şi inteligent al interpreţilor din prim plan ca şi al celor din plan secundar, recreează până în cele mai mici detalii, atmosfera anilor de frică şi teroare, a epocii totalitare, care a lăsat urme uriaşe în conştiinţa multora din noi. Gelu Niţu, în rolul arhitectului, Crina Mureşan– Anca, Mircea Constantinescu– Imy, prietenul familiei şi Ioana Anastasia Anton– Irina, fiica cuplului, cea care spune povestea, dar şi Mircea N.Creţu-George şi Dan Bădărău-căpitanul Bujor, sunt tot atatea existenţe care se construiesc dramatic  prin raportarea la o dispariţie, incărcată de mister, petrecută în urmă cu 16 ani: fosta soţie a lui Andrei, posibil urmărită şi ucisă de securitate. Fantomele trecutului descoperă răni încă neînchise, dezvăluie nebănuite vulnerabilităţi, şi sfârşesc prin a tăia firele acestor  marionete ce par mânuite de un iscusit dar machiavellic păpuşar…  Regizorul dozează, cu impecabil simţ artistic, elementul-surpriză, spectacolul dovedindu-se a fi structurat, într-un crescendo ce amplifică tensiunea şi pune ascultătorul în faţa unui imprevizibil şi zguduitor deznodământ. Coloana sonoră  a spectacolului este realizată de regizorul tehnic Mihnea Chelaru iar regia muzicală poartă semnătura compozitorului George Marcu. Din echipa de realizatori ai spectacolului mai fac parte: Irina Soare- redactor, Robert Vasiliţă- regizor de montaj.

Spectacolul radiofonic Poveste despre tatăl meu de Radu F. Alexandru va fi lansat, luni, 14 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic, de pe Calea Victoriei din Bucureşti, în prezenţa actorilor din distribuţie, a echipei de realizatori, oamenilor de teatru şi a publicului iubitor al fenomenului.