ONU prezintă noi dovezi ale atrocităţilor comise de ISIS, în zona oraşului irakian Mosul

Organizaţia Naţiunilor Unite a dat publicităţii noi dovezi ale atrocităţilor comise de gruparea extremistă Stat Islamic (ISIS) în Mosul. Potrivit corespondentului BBC la Geneva, ONU a anunţat, în cursul acestei săptămâni, că ISIS a executat zeci de civili în Mosul, după ce i-a acuzat de colaborare cu forţele de securitate irakiene. Unele dintre cadavre au fost spânzurate la intersecţiile oraşului, purtând pancarte în care se afirmă că victimele au folosit telefoanele mobile pentru a divulga informaţii. Totodată, ONU deţine probe conform cărora ISIS a răspândit în regiune bărbaţi tineri şi băieţi, recrutaţi cu forţa, care poartă centuri cu explozibili. Între timp, apar noi detalii în legătură cu o groapă comună, descoperită în localitatea Hamam al-Ali. Deşi într-una dintre gropi se aflau cel puţin 100 de cadavre, Biroul ONU pentru drepturile omului afirmă că este clar faptul că au avut loc mult mai multe execuţii în masă, trupurile neînsufleţite fiind aruncate în diferite locuri, inclusiv în râul Tigru, în curtea unei fabrici şi în fântâni./mbrotacel/opopescu

BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 noiembrie,