Povestea turneului Vă place Schu… ? continuă cu Răzvan Suma şi Horia Mihail la Timişoara, Iaşi, Bucureşti şi Piteşti

După ce la acest sfîrşit de săptămână vor concerta la Timişoara – Sala Capitol (11 noiembrie) şi Iaşi – Aula BCU (13 noiembrie), violoncelistul Răzvan Suma, alături de pianistul Horia Mihail, vor ajunge cu recitalul lor la Bucureşti, la Sala Radio, pe 16 noiembrie şi la Piteşti, pe 18 noiembrie.

Parafrazând titlul unui film celebru, violoncelistul Răzvan Suma a străbătut țara începând din 2012 alături de diferiţi muzicieni în turneele Vă place Bach?, Vă place Brahms?, Vă place Tango?, ajungând în 2016 să caute împreună cu publicul şi cu pianistul Horia Mihail răspunsul la întrebarea, cu răspuns cunoscut, desigur, Vă place Schu… ?.

Turneul se desfăşoară între 7 şi 18 noiembrie, în 7 oraşe din România, la 10 ani de la primul turneu naţional. După primele concerte, apar şi primele opinii ale artiştilor despre acest turneu.

Răzvan Suma: Revederea pe scenă cu Horia Mihail e importantă pentru mine. Dacă ar fi să calculez numărul concertelor alături de el, aș ajunge undeva în fruntea clasamentului. Acum 10 ani am luat “viteză” împreună, pornind la drum cu acest concept, pus în practică pentru prima dată tot de noi, pe atunci cu Romanian Piano Trio. Acum 10 ani, “aburii” carierei ne îmbiau către limitele fizice și psihice. Cântam încontinuu. Îmi amintesc că primul turneu a avut 24 de concerte – inuman pentru un muzician. Dar, iată, roadele eforturilor de atunci ne oferă astăzi acel public alături de care am crescut”.

Horia Mihail: A fost foarte ușor să cânt din nou cu Răzvan Suma. Ideea este că au trecut câțiva ani și mi-am schimbat în totalitate optica și modul de a trata o colaborare muzicală. Am cântat cu mulți artiști de atunci și am învățat să accept cu ușurință ideile celorlalți.”

În 2006, Răzvan Suma şi Horia Mihail intrau în povestea turneelor naționale tot cu un program Schumann, fiecare urmându-și de atunci propriul drum și multiplicând ideea pornită împreună. La întrebarea cât de mare e diferența față de acum 10 ani, răspund amândoi:

Răzvan Suma: Noi evoluăm ca artiști permanent, iar unul dintre aspectele fantastice ale acestei evoluții este flexibilitatea. Deși nu am cântat de 5 ani împreună, ne simțim, și prin acel simț care te face să creezi muzică adevărată, devenim un tot unitar muzical – definiția muzicii de cameră, de fapt.”

Horia Mihail: “Este cu totul altfel decât acum 10 ani. Din toate punctele de vedere. Dacă în 2006 încercam marea cu degetul, acum avem de-a face cu o rețetă deja stabilă. Asta nu înseamnă că este perfectă, dimpotrivă, vom putea lucra la ea pentru a o îmbunătăți. Cert este că România de acum nu seamănă deloc cu România de acum 10 ani, nici măcar din punct de vedere muzical.

Programul de recitaluri din acest turneu susţinut de Răzva Suma şi Horia Mihail cuprinde F. Schubert: Sonata Arpeggione în la minor, D 821, R. Schumann: Adagio şi Allegro în la bemol major, op. 70, Fantasiestücke, op. 73 şi Cinci piese în stil popular, op.102.

 Itinerar

 7 noiembrie, ora 19 – Deva, Teatrul de Artă

8 noiembrie, ora 19 – Alba Iulia, Casa de cultură

9 noiembrie, ora 19 – Craiova, Filarmonica Oltenia

11 noiembrie, ora 19 – Timișoara, Sala Capitol

13 noiembrie, ora 19 – Iași, Aula BCU

16 noiembrie, ora 19 – București, Sala Radio

18 noiembrie, ora 19 – Pitești, Centrul multifuncţional

Organizatori: Asociatia culturală Analia Selis şi Centrul Cultural Media Radio România

Partener oficial:  BMW

Proiect cofinanţat de UCIMR

Transportator aerian oficial: Air France

Sponsori: Sensiblu, Vestra, Cai de Vis, Elsaco

Un proiect Radio România

Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, TVR 2, România TV, Caţavencii, Şapte Seri, Metropolis, Agenţia de carte, Accente, Business review, Forbes, Hotnews, Avantaje, Cariere, 9 A.M., Kudika, Garbo, Urbo.ro Actualitatea Muzicală, mediaTRUST

Parteneri culturali: Asociaţia Culturală DevART, Centrul Cultural Drăgan Muntean Deva, Municipiul Alba Iulia, Filarmonica „Oltenia” din Craiova, Filarmonica „Banatul” din Timişoara, Filarmonica „Moldova” din Iaşi, Orchestrele şi Corurile Radio, Filarmonica din Piteşti.

RADOR (11 noiembrie)